Concluzii

Dincolo de revolta firească a unora dintre noi privind modul în care combinația dintre absenteism și opțiunile celorlalți au așezat ierarhia politică pe următorii 4 ani în țara noastră, trebuie să admitem niște adevăruri și să tragem câteva concluzii.

  1. Viața reală nu este facebookul; validările, likeurile și comunicarea de aici nu au cine știe ce impact în viața reală. De exemplu eu sunt, se pare, destul de citit de alții, cu toate acestea nu mă îndoiesc de faptul că, la o scară mai mare, ce să mai zicem națională, sunt la fel de anonim și de insignifiant pe cât eram atunci când scuturam cheile în Piața Universității. Și chiar dacă îmi place uneori să știu că oameni, în marea lor majoritate deștepți, îmi apreciază construcțiile, în mod real nu am și nu voi avea vreodată un impact real în modificarea pozitivă a lucrurilor.


Și ca mine sunt mii, poate toți.

  1. PSD și Dragnea au câștigat. A continua să nu acceptăm asta, a ne lupta cu realitatea (altfel previzibilă din momentul în care Băsescu hăhăia cu cinism poporului nemulțumit) înseamnă nu militantism constructiv ci isterie nejustificabilă. Asta este lumea în care vor să trăiască cei mai mulți dintre noi, inclusiv cei care nu au cont FB, și nu putem decât să ne supunem. Retragerea în munți și organizarea de bande de partizani pare exagerată.

  2. Nici un adult cu convingeri (bune sau rele) nu îl poate convinge pe altul cu convingeri contrare. Cel puțin nu la noi. Toate schimburile de replici folosesc doar reiterării convingerilor proprii, fluturării lor cu superioritate și, dacă este posibil, jignirii și aneantizării celor cu alte opinii, prezumați proști, neinformați, vânduți, lepre, perverși.


M-am scufundat și eu în acest exercițiu, i-am văzut și pe alții făcând-o.

Și parcă nu merită, în nici un caz nu merită atunci când miza este susținerea unui politician sau al altuia.

  1. Soarele continuă să răsară de la est. Este parcă un pic mai frig, dar pacă nu aș acuza PSD de asta. Nevasta este tot frumoasă, berea este tot rece și viața continuă să merite a fi trăită. Oamenii continuă să fie la fel de deștepți și de plini de bun simț pe cât erau și acum o săptămână, pe cât ar fi fost și dacă votau USR și pe cât vor fi și peste 4 ani. Nimic nu s-a schimbat în rău pentru că răul și binele țării acestea sunt în noi și nu în vreun premier, mai mult sau mai puțin penal, pe care viața ni-l aruncă în cale.


Așa că eu voi înceta o perioadă să mă mai confrunt politicește (sigur dacă nu mai răstoarnă vreunul vreo bărdacă de ridicol pe jos) și propun și altora să ne gândim la altele care să merite mai mult efortul, imaginația și discursul nostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.