Cotele de măcelărire pe 2016
În înțelepciunea sa și în efortul său constant de a sincroniza numărul de animale sălbatice cu suprafața în scădere a pădurilor, Ministerul Mediului a dat publicității zilele astea numerele de urși, lupi și pisici sălbatece care trebuiesc măcelărite de către compatrioții noștri care compensează alte dotări naturale cu pușca: vânătorii.
Astfel 552 de urși, 657 de lupi și 482 de pisici sălbatece urmează a fi relocate spre o lume mai bună și, cele fără de păcate, poate chiar spre paradisul animalelor, acolo unde ele sunt cele care fac cote și vânează pe psihopații cu arme, pe specialiștii de mediu și pe miniștrii de resort.
O lume mai bună decât asta oricum.
Elaborarea acestor numere și nu ale altora este rezultatul unei frământări tehnocratice a unor instituții de prestigiu în domeniu (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, Universitatea Transilvania din Brașov și Fundația Carpați), instituții având în comun persoana unui anume Ovidiu Ionescu, care, pe lângă faptul că este specialist mare în domeniul mediului, mai este și președintele Asociației Vânătorilor din Brașov.
Motivele oficiale pentru care toate aceste animale trebuiesc hăcuite nu sunt nici extinderea conacelor cu atâtea camere noi de trofee ale vânătorilor noștri, nici vreo generație nouă de arme cu repetiție apărute pe piață și nici măcar apropiatul congres în domeniu de la Balc ci, surprinzător, stricăciunile, daunele și atacurile lașe pe care aceste făpturi le comit, numai și numai din incapacitatea lor de a adopta un stil de viață vegetarian, asupra iepurașilor, căprițelor și celorlalte animale pe care Ministrul le are mai mult la suflet.
Este adevărat că specialiștii ministerului au numărat în prealabil; nu urșii, lupii sau pisicile din pădure, bineînțeles, ci urmele acestora și au reușit astfel să determine cu o precizie românească excesul exact de jivine împușcabile din codrii românești.
Și dacă uneori s-a numărat de mai multe ori câte vreun urs plimbăreț, vreun lup somnambul sau vreo pisică cu agitație psihomotorie, cine suntem noi să contrazicem specialiștii?
Spre deosebire de alte țări de fătălăi în care problema dăunătorilor naturali se rezolvă și prin alte metode (garduri electrice, securizarea tomberoanelor, relocarea animalelor problematice), uciderea animalelor cu probleme fiind decisă doar în cazuri extreme, la noi se trece direct la această soluție, indiferent dacă este vorba de exemplarele care au făcut daunele sau nu.
Numai și numai din întâmplare soluția este satisfăcătoare și din punct de vedere mercantil (un trofeu de urs de exemplu valorând pentru micropenicii care și-l doresc cam 5000+ euro).
Eu înțeleg și admir viziunea de adevărat gardian al mediului a ministrului.
În primul rând pădurile noastre sunt ele însele excesive, după cum ne-au arătat atâția politicieni mai mult sau mai puțin udemeriști și oricum sunt sortite fabricilor de cherestea din Austria și alte țări îndrăgostite de lemn. Cine ar avea cruzimea să lase, o dată ultimul copac îmbarcat spre export, toate aceste animale mândre să se pitească după smocuri de iarbă sau să își facă mușuroaie precum cârtițele? Problema lor trebuie rezolvată în avans.
În al doilea rând chiar dacă există riscul ca prin distrugerea tuturor acestor specii prădătoare să se înmulțească excesiv iebivorele futăcioase, sunt convins că rolul ecologic al carnivorelor poate fi preluat de acești oameni minunați, vânătorii, care înarmați corespunzător, de război, ar putea regla și acest aspect.
Și, în fine, cu încălzirea globală și catastrofa ecologică globală ce ar putea să vină este mult mai înțelept și mai de viziune să migrăm încă de pe acum spre un ecosistem care să poată încasa cu ușurință aceste lovituri, ecosistem bazat pe gândaci, muște, politicieni idioți și vânători secoleleor viitoare, înarmați cu plici.