Demisia de dezonoare a domnului Ciurchea

Președintele CNAS, dl. Vasile Ciurchea, a demisionat.

Motivele acestei demisii nu sunt clare, din ce am înțeles eu este vorba de atitudinea satistită a unui baron în fața nerecunoștinței publicului.

Căci, în mintea lui, domnul Ciurchea este un tehnocrat admirabil care s-a săturat ca, după ce a făcut atâta bine, să fie înjurat de toată lumea, medici, farmaciști, pacienți, asistente, infirmiere, tineri și bătrâni, femei și bărbați, vii și morți.

Astfel acum, când sistemul de sănătate, urmare a aplicării obligativității cardurilor de sănătate, se blochează din ce în ce mai des, când așa zisele economii pungășite prin aceste blocaje (cred eu programate) ale sistemului se transformă de fapt în datorii de plătit acestora, când în lumea medicală se vorbește din ce în ce mai distinct de grevă, un tehnocrat de talia domniei sale s-a hotărât să plece și să lase altcuiva toate aceste probleme.

Întrucât domnia sa este abonat la postul de președinte CNAS, fiind numit periodic de guvern atunci când se cere un specialist adevărat, nu este cazul să fim disperați. Omul va reveni cândva să ne binecuvânteze pe toți cu activitatea lui benefică.

Dar să nu fiu înțeles greșit, faptul că a demisionat mie mi se pare excelent, deși un pic tardiv.

În plus speranța că va ieși mult bine din înlocuirea sa este mai firavă decât speranța gazelei la mila leoparzilor.

La numai câteva luni de la trâmbițata modernizare prin introducerea cardurilor de sănătate cei doi protagoniști, manageri celești și gânditori ai sistemului, domnii Ciurchea și Băncioiu, au dispărut din peisaj cu viteza unor cufuriți care tocmai au necinstit ascensorul, lăsând locatarii sistemului de sănătate să vadă ce fac cu coșnelul plantat cu tehnocrație în urmă cu șase luni.

Ca principiu general existența unor carduri de sănătate care să permită înregistrarea, circuitul și evoluția tuturor pacienților de pe un anumit teritoriu este, în opinia mea, o idee bună. Neaparat țări ca Germania, SUA, Elveția și altele ca ele ar trebui să o facă. Dar pe teritoriul mioritic, patria în care asfaltarea unui drum durează 6 luni/kilometru, în care măiestria cibernetică a funcționarului român nu depășește nivelul 5 la Candy Crush și în care evoluția cinstei și dedicării cetățenești a oficialilor se măsoară în număr de primari nearestați/mandat, poate că implementarea unui astfel de sistem nu ar trebui să fie prima urgență. Oricum nu înainte de a te asigura că aspirina ajunge unde trebuie prin drumurile desfundate ale patriei. Astfel era de la început extrem de previzibil, îndeosebi pentru cei fără interese materiale legate de achizițiile necesare unei astfel de revoluții informatice, că sistemul va aduce numai belele.

În plus tot managementul legat de implementarea și folosirea cardurilor a fost eminamente negativ, în buna tradiție a legăturii milenare caracteristică acestui plai între miniștrii și iobagii lui personali, fie ei doctori, farmaciști sau simpli pacienți. Acolo unde niște fătălăi ar fi gândit metode de stimulare a folosirii cardurilor (decontări mai prompte, bonusuri, cointeresare) virilii baroni ai sistemului au folosit arhaica metodă a gârbaciului, excluderii de la plată și incriminării, cu sau fără justificare și, mai ales, fără recurs.

Nu a mers sistemul? Doctorul e de vină și fraierul de la coadă.

Vine omul în urgență? Trebuie internat, chiar dacă în lipsa cardului serviciul posibil să nu se deconteze (minus, desigur, dacă lividitatea cadaverică a pacientului la externare probează fără drept de tăgadă că de fapt fusese pe bune o urgență).

De fapt dacă enumăr toate acestea revin pe ideea că, la cât bine a făcut, domnul Ciurchea a stat de fapt prea mult.

De fapt cu toții au exagerat cu statul.