Despre democrație

 

Pentru majoritatea oamenilor democrația este un deziderat în sine. O obligație morală. Un adevăr incontestabil. Un fel de religie.

Expresia ”Eu sunt un democrat” este la fel de pompoasă și de autovalidantă ca și expresia ”Eu sunt creștin” deși de fapt atât creștinul cât și democratul zilelor noastre nu mustește nici de compasiune creștinească și nici de vreo afinitate deosebită pentru drepturile la opinie, păreri și vot ale celorlalți.

Din punctul meu de vedere democrația este doar un mijloc, aparent ineficient, de a încerca să dobândești ca individ și ca grup o viață mai bună sau, dacă nu mai bună, măcar influențabilă cât de cât de opiniile și opțiunile proprii.

Viața de zi cu zi ne arată că din această perspectivă democrația se dovedete un eșec lamentabil.

Deși este ales de noi și teoretic controlat de noi statul, mai ales în România, se dovedește nu numai un stăpân absolut, dar și un stăpân cam nesimțit, ușor idiot și extrem de longeviv, capabil a impune taxe, carduri de sănătate, restricții, contribuții și modificări neplăcute ori de câte ori dorește.

O să mi se replice că nu este așa și că de fapt democrația are de fapt doi câini de pază – Constituția și mecanismul electoral.

Din nefericire cei doi dulăi colțoși se dovedesc a fi două cotarle prăpădite.

Una din ele, Constituția find de fapt o cățea pe care o tăvălesc potentații de fiecare dată când doresc, fără ca subalternii pe care aceștia îi mai numesc când și când prin Curtea Constituțională să protesteze prea des la coțcăreală (nemaivorbind că la noi cățeaua s-a născut și strâmbă).

Cât despre alegeri, acestea seamănă mai mult cu un cocker cu urechi clăpăuge capabil să alerge ca un tăntălău în jurul casei în urmărirea oaselor imaginare arătate de stăpân.

Probabil că democrația ar funcționa perfect într-o lume imaginară în care cetățeanul ar fi nu numai deștept, dar și lipsit de orice urmă de perversitate. Într-o lume în care rușinea, de a călca Constituția sau dreptul altora, ar genera dorință de harakiri. Într-o lume în care un computer sau o altă entitate inteligentă ar filtra și opri prostiile, necinstea și manipularea.

Nu trăim o astfel de lume și nu o trăiesc nici occidentalii.

La ei democrația pare doar mai funcțională numai și numai pentru că dezvoltarea economică face ca totuși săracul să aibă o șansă la decență și supraviețuire. Și mai pare funcțională și datorită îndoctrinării tuturor, de mici, în direcția iluziei unei societăți drepte și autoreglate când în fapt peste tot pe pământ se trăiește într-o societate polarizată, cu categorii de oameni cu acces la resurse, șanse în viață și nivel de fericire extrem de diferite.

Ar fi suficientă o singură lună de cădere economică în oricare din aceste țări campioane ale democrației pentru ca alegerile să devină o glumă, constituția un sul de hârtie igienică și drepturile omului protejabile doar cu ghioaga.

Ocazional unele alegeri libere aduc la putere ayatolahi, emiri, Chavezi sau alte figuri care ies la vot, spre disperarea americanilor și ”lumii civilizate”. Cumva foarte mulți dintre cei care privesc democrația ca pe un adevăr absolut pretind că numai frauda electorală, manipularea extremă, agenturile și cine știe ce oculte determină aceasta când, de fapt, este vorba numai de exprimarea mai explicită a ceea ce democrația înseamnă de fapt.

Este de o inconsecvență ușor amuzantă pentru mine să critici democrația unor alegeri libere la alții numai și numai pentu că fructul acesteia se dovedește, pentru papilele gustative ale unora, un pic prea amar.

În fapt democrația este în acest moment un sistem de funcționare socială și politică cu mari limite, cu o destul de mică posibilitate de autoameliorare și în orice caz incapabilă de a asigura o lume dreaptă, a cărei singură calitate este aceea că prin comparație cu toate celelalte sisteme de organizare de până acum pare ceva mai bună.