Despre divorț (marea migrație)

 

Îi vedem peste tot.
Aranjaţi, asortaţi, parfumaţi dar totuşi trişti, treji şi cu ochii goi.
Cearcănele arată ravagiile nebăutului şi privirile mângâie timide, fricos şi fugar femeile.
Sunt ei căsătoriţii, îndreptând-se spre muncă, ca martirii către răget, hotărâţi să facă viitorul partaj cât mai complicat şi mai delicios pentru consoartele lor.
Firele de păr alb nu sunt multe, doar ceva mai multe decât ale burlacilor.
Banii pe care îi cîştigă nu sunt mai puţini, chiar le-ar ajunge, dacă ar fi ai lor.
Străbat, precum antilopele în migraţie în fiecare dimineaţă oraşul spre păşune, revenind în savană, cu iarbă în portofel şi privirea umedă la consoarte.
Dar câteodată câte un exemplar mai norocos se răzleţeşte de turmă. Fie mugetul lui a fost, din greşeală prea tare şi a deranjat savana, fie antilopa şi-a găsit un gnu mai cornuros, fie pur şi simplu iarba depusă ritmic nu ajunge pentru vita şi toţi viţeii de acasă.
Motivele sunt irelevante, ideea este că uneori migraţia pentru câte unul devine imposibilă, accesul în savană blocat de noua încuietoare la uşă şi dreptul de a mai boncălui înlocuit cu libertatea de a pleca în zare.
Urmează o perioadă patetică de behăit şi de mugit, asemănătoare cu plânsul copilului căruia i se scoate o aşchie din picior. Vânătaia pare că nu va trece niciodată şi durerea pare fără sfârşit.
Şi totuşi...
Trece timpul şi migraţia continuă.
Dar în această masculină migraţie apar, cu timpul, şi ei, divorţaţii.
Sigur, ciorapii nu seamănă mereu şi bărbieritul este opţional.
Cu siguranţă modificarea şi transformarea lor în mai buni de către femeie s-a terminat de mult. Probabil că ei suferă pentru asta, dar şi-o ascund cu bărbăţie.
Stigmatul însă este vizibil de departe, sub forma zâmbetului constant şi a strălucirii privirii fixate pe copitele gazelelor tinere de pe stradă.
Pasul este ştrengăresc, chiar dacă drumul lor cotidian pare haotic, cu lungi opriri în cluburi, la jocuri sau crâşmă.
Pentru prima oară în ani de zile li se pare că au salariu, timp liber şi aer.
Sunatul mobilului (care în mod uzual deprimă însuratul) le provoacă bucurie şi chiar dorinţă de a răspunde.
În lumea lor nu mai există migraţie, doar păscut, nu mai există migrene, doar sex, nu mai există probleme, numai rezolvări.
Presupun că ăsta este cercul vieţii în savana zilelor noastre.