Despre mine

Constantin Cucu
Sunt bucureştean de 2.5 generaţii, dacă o socotesc şi pe fiică-mea. Decizia părinţilor de a se muta din Moldova în capitală este responsabilă de asta. Am trăit până acum 48 de ani, o parte cu folos, şi trebuie să recunosc că am prins gustul. Incapacitatea de a revinde în câştig şi ghinionul la loterie m-au adus în starea de salariat. Angajatorii sunt Facultatea de Medicină Generală (UMF "Carol Davila" Bucureşti) şi Institutul de Endocrinologie "C.I.Parhon", unde sunt în acelaşi timp medic primar şi asistent universitar. Acum vreo 10 ani o comisie special organizată mi-a ridicat la pătrat titlul de doctor, pe care oricum îl aveam de ceva vreme. Aparent îmi plac femeile şi cred suficient de mult în căsătorie cât să mă însor periodic, actualmente fiind la a treia soţie. De la celelalte două am rămas cu amintiri frumoase (un apartament, speranţe pierdute, un copil, actualmente de 18 ani şi nişte coronare ceva mai rigide). Am mai multe pasiuni decât timp, dar dominantă este cea pentru jocul de bridge. Scrisul, controversele, cunoaşterea generală şi actuala nevastă (ordinea este arbitrară) fac parte dintre ele. Am fost creştin, mă consider ceva mai greu de manipulat decât media şi am în majoritatea domeniilor opinii diferite de a celorlalţi, fapt pe care arareori îl ascund. Sunt relativ sincer, extrovertit, pozitiv şi de ceva vreme găsesc greu şi contraproductiv să urăsc.

20 thoughts on “Despre mine”

  1. Petele de nicotina care mascheaza albul orbitor al dentinei par sa vina din secretia odontoblastului activat cu gene de rechin. Adica ai uitat ca orice extrovertit sincer care a stins lumanarea crestineasca ca sa aprinda o tigara sa mentionezi si partea vicioasa.

  2. Indicator ca ai trecut de pe vinul rosu pe cel alb si de pe berea neagra pe cea alba de grau (nefiltrata inainte de trecerea prin strungareata).

  3. E placuta sinceritatea Dumneavoastra si o aveti excelenta pleiada de idei si umor fin. Aceasta ar putea duce cu gandul ca un astfel de membru al comunitatii de intelectuali din Universitatea de Medicina si Farmacie, nu ne face dacat cinste in pofida slabiciunilor pe care si le recunoaste cu umor. Dar…. ce pacat ca va purtati atat de sub-urban cu studentii dumenavoastra pe care nu ezitati sa ii umiliti sa ii numiti oligofreni. O fi acesta noul trend academic ? Este oare educatie prin umilinta si jigniri menita sa-i inareasca pentru viata , sau sa ii motiveze sa invete si sa devina medici si poate unii dintre ei cadre didactice?
    V-ar placea ca fiica dumenavoastra , altfel proaspata studenta la medicina , sa fie tratata la fel?
    Probabil sunteti un altfel de crestin decat noi, generatia mai veche a fostilor UMF-isti, si cu un nou still de educatie pe care , cel putin personal nu il agreez si de al carui succes ma indoiesc.
    Poate ca ar fi mai normal sa va rezumati la meseria de medic, caci pentru cea de asistent universitar, fie-mi iertat, nu cred ca suntei facut.
    Va saluta cu respect un medic femeie , mama si fost asistent unversitar in aceeasi facultate.

  4. Sunteti prost informata – nu le-am spus studentilor mei ca sunt oligofreni.
    Ar trebui sa verificati sursa pana sa postati public o astfel de informatie.
    Pe de alta parte nu prea ii cocolosesc, respectiv ii expun la concluziile inerente prestatiilor lor. Termenul de oligofren in context poate sa fie gandit, dar nu a fost exprimat verbal.
    In opinia mea fac destul de multe eforturi ca sa silesc studentii sa gandeasca, sa se implice, sa relationeze cu pacientii, sa ii dezbrace si sa ii consulte, etc. Eforturi pe care poate altii nu le fac.
    Ocazional ma enervez cand vad ca exista reavointa, nu se incearca macar, nu se vrea sa se stea de vorba cu pacientul si nici macar nu se da atentie cuvintelor mele.
    presupun ca pila dumneavoastra care s-a plans de mine la dumneavoastra intra in aceasta categorie.
    Eu nu sunt crestin.

  5. Poate ca ar trebui sa reevaluati informatiile de la protejatul / protejata dumneavoastra, careia nu ii faceti un bine validandu-i neimplicarea, spiritul revendicativ si nonmaturitatea de a-si duce razboaiele (mai mult sau mai putin imaginare) prin interpusi anonimi.

  6. Stimate domnule doctor informatiile sunt verificate si verificabile si nu as fi facut pasul in a va aborda in acest mod daca nu as fi avut argumente solide.
    Nu protejez pe nimeni si nu incurajez lipsa de interes si de preocupare mai ales la o facultate ca medicina. Nu acesta este scopul mesajului meu de mai sus.
    Dar poate ar trebui sa stiti ca an de an studentii vorbesc intre ei despre asistentii si profesorii din anul urmator.
    Si credeti-ma ca nu aveti o faima deloc magulitoare printre studenti. Desigur nu va pot contrazice asupra stilului neconventional de a-i educa si de a-i face sa gandeasca… si nici asupra faptului ca veti lasa amintiri interesante.
    Exista catedre, prea putine e drept, in care profesorii si asistentii sunt toba de carte se ocupa de toti studentii (aceiasi) si daca raplatesc sau pedepsesc o fac in mod elegant si discret. Incercati! Nu are ce sa va strice! Va promit ca are efecte pe termen lung. Ca si in cazul dumenavoastra dorinta mea este sa va fac sa deschideti ochii si sa va ganditi daca nu exista si alte metode didactice decat cele folosite pana acum… si eu care credeam ca dumneavoastra suntei protejatul cuiva si “obligat” sa faceti invatamant universitar! E ironica viata! O seara buna si mai cugetati cand gasiti un moment.

  7. Si stricto senso nu m-ati abordat decat sub protectia anonimatului si cu parti pris. dar este OK, imi asum prestatia de la stagii.
    Da, nu crut sentimentele studentilor.
    Nu, nu ii insult.

  8. Doctorul Cucu mi-a fost indrumator la lucrarea de diploma la care am lucrat zi de zi aproape 6 luni. Nu m-a ajutat excesiv dar nici deloc…cam cat am avut nevoie as putea zice. Am considerat stilul abraziv pe care il aborda cu studentii ca fiind benefic; nu imi amintesc sa fi jignit vreodata pe cineva dar stiu ca unii studenti erau putin capabili sa tolereze dozele de sarcasm, de altfel direct proportionale cu lipsa lor de implicare. Bineinteles, daca esti obisnuit sa ti se spuna in mod constant cat de minunat esti si dai de cineva care iti spune cum esti de fapt … s-ar putea sa ai niste nemultumiri.
    De la doctorul Cucu am invatat cateva lucruri teoretice si multa medicina clinica precum si logica medicinei. Profesez acum medicina in US si imi amintesc cu drag de stagiul practic de endocrinologie, condus de Dr Cucu.

  9. Am adorat, in facultate, cadrele didactice “practicante” de ironii fine la adresa loazelor, nonvalorilor si a copiilor de medici(impinsi de parinti sa faca medicina, intru perpetuarea averilor ilicite). Pe dr Cucu nu l am avut ca indrumator, din simplul motiv ca am terminat facultatea in alt oras. Dar o prietena draga, desteapta, haioasa si ironica la randul ei, a trecut prin “furcile ” lui- cu bine. Ea imi povestea ca dnului Cucu i se poate raspunde la ironie- daca e fina, fin, daca e aspra, mai aspru. Trebuie doar sa stii- medicina si raspunsuri.

    De pe meleaguri straine, unde se practica (fara risc de proces si critica pe bloguri publice) ironia, salut sclipirile de inteligenta si umor ale colegului meu.

  10. Buna ziua!
    Stimate domnule doctor,

    Zilele astea am dat peste un material scris de dumneavoastra pe Vice.com. Era despre cele doua mese pe care le serveaţi la spital. Mi-a atras atenţia faptul ca la Institutul National de Endocrinologie CI Parhon, acolo unde lucraţi, meniul era unul monoton. As dori sa fac un material despre cum se mananca in spitalele din Romania si am nevoie de ajutorul dumneavoastra.
    Va rog sa imi lasaţi un numar de telefon pentru a va povesti mai multe despre iniţiativa mea.
    Felicitari pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume.

    Madalina Chitu, Digi 24
    0771.100.868

  11. Stimata Doamna Chitu,imi pare rau ca programul dumneavoastra a cazut atat de jos incat sa ceara unui astfel de “medic” sfaturi.Dar se pare ca e mai important raiting-ul decat informatiile de calitate.
    Nu cred ca un astfel de cadru medical care comenteza intruna despre orice subiect el insusi fiind o rotita a acestui “sistem” bine pus la punct e de luat in considerare.Mai ales ca poate nu aveti toate informatiile despre dansul ca sa va faceti o parere corecta.De acord e mai usor sa-i vedem pe cei care “latra” tare si se bat cu mainile pe piept ca ei sunt “curati,destepti si frumosi”…Dupa cum scriu si cei dinaintea mea pe langa faptul ca nu are o faima buna nici printre studenti dar nici printre pacienti,acest “domn” comenteaza despre mita medicilor el insusi nefiind cel mai curat…pe langa faptul ca are impresia ca stie tot dar singurul lucru de care poate fi mandru ca sigur il are este un sarcasm ieftin si un comportament gretos fata de cei din jur…Poate nu stiati dar acest domn a catadicsit in umra cu citvia ani sa vina la spital si sa aiba “grija” atat de pacienti cat si de studenti duhnind puternic a alcool…nu cred ca are rost sa comentez in plus poate nu o sa vreti sa credeti astfel de lucruri dar ganditi-va ca si daca 10 la suta din ce am spus e adevarat e cam ciudat ca un astfel de personaj sa apara “pe sticla”

  12. Sarkany Mariana cu fiul Sarkany FERNCZ
    Va multumim din suflet prntru tot ce a-ti facut pentru baiatul nostru ! Un om inainte de ! Un medic care dupa doi ani ma linistit si ma cunvis ce e bine si ce e rau !Respect domule doctor !

  13. Domnul doctor sunt o fosta pacienta a dvs cu adison si imi este foarte rau caci nu mai gases astonin h , pe nicaieri! Nu pot financiar momentan sa ajung la dvs! Va rog sa.mi dati un sfat caci am slabit foarte mult si am srari de voma fregvente .. E groanic va rog mult

  14. Alta solutie in afara unui drum, cu o reteta, in Bulgaria spre a cumpara medicamentul nu prea exista acum la noi 🙁

  15. Oameni buni,sunt un om care îl cunoaște pe dr.Cucu încă de pe bancile școlii primare.Rasfoind ceva pagini pe internet,am dat peste mica polemica dintre Dvs si acest om si,gândurile mi-au fugit la anii când “Kostea” îmi era coleg.Amintirile mele fata de el sunt unele de excepție,cum e si normal,de altfel,sa fie,având in vedere ca vorbim despre un om cu totul si cu totul de exceptie si nu cred ca as greși dacă as zice genial!Traim intr-o societate in care se considera virtute împroșcarea cu noroi a valorilor autohtone.Pacat ca dr Cucu trebuie sa suporte si el aceste mizerii,dar sunt absolut convins ca va trece peste ele cu eleganta care îl caracterizează.Cam atât……sau….v-as dori din tot sufletul sa va puteți ridica la nivelul sau!In rest,numai de bine!Florin G .

  16. Un medic care își bate joc de pacienți, profesionalism 0. E imposibil sa fii tratat cu sictir de către oamenii care ar trebui sa te faca bine. Ma intreb de ce dumnezeului mai plătim contribuțiile acelea de sanatate către stat? Suntem consultați de asemenea exemplare care ne umilesc pe banii nostri. Imi e rusine de el ca medic cat si de sistemul de sanatate din Romania. Va doresc sa ajungeți sa fiti umilit în diferite instituții ale statului ca sa înțelegeți prin ce trec oamenii care ajung in cabinetul dumneavoastra.

  17. Si daca cititi rândurile astea as vrea sa dati un raspuns care sa explice felul în care va comportati. Eventual sa va cereți scuze pacienților.

  18. Cele mai faine comentarii sunt cele negative. te ajuta sa iti faci o idee despre ce “dujmani” are omul luat in vizor. Bravos

Leave a Reply

Your email address will not be published.