Într-o lume condusă de bărbaţi, conform sfaturilor şi ordinelor consoartelor, calendarului plin de aniversări, valentini, dragobeţi, 1 martie, 8 martie, ziua ei, ziua mă-si, aniversarea logodnei, măritişului etc ale partenerelor noastre de viaţă nu îi putem de mult opune decât o mutră tâmpă şi scuze bâlbâite.
Chicoteala estrogenică care a însoţit, în context, tentativa avortată de a impune 5 mai ca ziua bărbatului a arătat încă o dată cât de greu este să combaţi dragonul cu foc, bibanul cu stropitoarea şi femeile cu armele lor.
Actualul text încearcă însă să ţină flacăra trează, măcar la nivel cognitiv, propunându-şi să developeze şi să prezinte lumii adevărul despre eternul masculin.
Realizările masculine sunt numeroase şi relevante.
Există mai multă creativitate într-o peluză sau într-un colţ de local decât într-un salon de coafură şi motivul pentru care uneori acest adevăr rămâne nevalidat este dificultatea de comunicare a bărbatului în general, a consumatorului în mod particular, cu mult inferioară fluenţei de tip mitralieră a femeii (în general, dar mai ales când este abordată, cu bun simţ, de bărbatul ei întors de la o astfel de şedinţă de creaţie).
Deşi greu de identificat la o privire superficială, realizările casnice ale bărbatului sunt mitologice.
Necesitând doar hrană, supraveghere vestimentară, încurajare, indicarea precisă a locului, găsirea ustensilelor şi lăudarea cu conotaţii superlative, orice soţ este capabil de reuşite grandioase, de la cuie si dibluri încadrând ca tirul unui cuirasat locul optim din perete, la micile reparaţii fără de care chiuvetele şi robinetele ar curge mult mai mult, deşi în mai puţine locuri.
În plus modul discret, liberal şi eficient prin care bărbatul tipic işi aduce contribuţia de valoare la educarea copilului, libertatea pe care i-o dă de mic, prefăcându-se că citeşte gazeta cu o bere în mână şi televizorul deschis la meci, în timp ce plodul se joacă cu forfecuţa şi cu chibritele, sau pur şi simplu descoperă priza, nu poate fi negat chiar dacă ocazional determină fenomene sonore îngrijorătoare la consoartă.
Cât despre bărbatul la job, coechipier, fratele mai mare şi podoaba locului de munca pur şi simplu nu sunt litere în alfabetul fonetic şi nici sunete suficient de grandioase în graiul nostru articulat ca să îl descrie adecvat.
Conducător relaxat, fără a prididi sau obosi vreodată în oferirea de noi însărcinări femeilor, apreciind suficient munca acestora cât să le-o suplimenteze la nevoie, primul venit dimineaţa, aşteptându-şi cuminte cafeaua, adesea ultimul plecat, după trezire.
Dar nu despre aceste evidenţe vreau eu să vorbesc, întrucât aceste evidenţe vorbesc de la sine.
Care este însă esenţa bărbatului?
Care este ţiţeiul din care işi extrage bărbatul structura sa polietilenică?
Dincolo de ochii sclipitori, obrajii roşii şi halba jumătate goală ce se ascunde?
Părul neras de pe faţă şi cârlionţii de pe piept stau strajă şi ascunziş cărui înţeles ascuns, mister tainic şi semnificaţie adâncă?
După multă evaluare, analizarea comportamentului admirabil al celorlalţi şi zguduirea propriei oglinzi, răspunsul mi-a venit spontan, ca ideea lui Da Vinci de-a o picta pe Mona Lisa premenstrual.
Este vorba de sex, banalul sex, însă în forma lui cea mai respingătoare - lipsa lui.
Lipsa sexului este motorul suprem, aditivata din carburatoarele noastre şi explicaţia redundantă a esenţei noastre masculine.
Faţă de femeie pe care lipsa sexului o întăreşte la fel cum vântul întăreşte mlaştina, pentru care sexul este doar o oază plină de animale cu păr venite să se înfrupte, spre care se îndreaptă cu pasul egal al cămilei căreia nu-i pasă prea tare de deşert, bărbatul are faţă de lipsa sexului sensibilitatea pe care pielea broaştei o are faţă de bătaia soarelui.
Accesul în oază este dificil, condiţionat mai mult de cât de prinţ îi pare femeii broscoiul la pupare decât de orăcăitul cu care acesta cere acces la umezeală.
Aşa că cei mai mulţi ne ducem viaţa ţopăind de colo colo, sperând să prindem vreo oază păzită neglijent. Până o facem nu avem alte alternative decât să ieşim zi de zi din casă, duşaţi, bărbieriţi, motivaţi, vioi şi muncitori, cu ochii în patru spre ochiurile de apă în care, uneori, femeia se opreşte să se-adape.
Dacă femeile ar vrea să ne confere vreo şansă de egalitate pe pământ ar fi suficiente câteva salve de sex să ne doboare, inerţi, placizi şi moi ca nişte jucării păroase cu duracelul încă viu.
Însă, lipsindu-ne de sex ne fac să fim activi şi implicaţi, să construim palate, să le-aşteptăm în maşini la coafor sau să ne batem între noi pentru acelaşi colţ de oază, în modul în care bunul dumnezeu, el însuşi femeie, a organizat lucurile.
În speranţa că mi-am adus obişnuita contribuţie la clarificarea lucrurilor mă opresc aici, deşi, din motive uşor neclare, aş fi putut orăcăi în continuare.