Ivan Drăgnică, zis ”Turbincă”

 

- Am terminat? întrebă președintele acum că ultimul baron din teritoriu închisese ușa cabinetului, cu contractul în mână și inima ușoară

- Nu, Doamne, mai este afară un anumit Ivan, răspunse consilierul și mâna dreaptă a președintelui, Petru

- Ivan .... Ivan ... murmură un pic nedumerit cel care, acum când obținuse al treilea mandat, absolut constituțional, devenise în ochii activului Partidului un adevărat Dumnezeu

- Drăgnică, ăla din Teleorman, cu carboavele, continuă Petru să îi amintească mai marelui său despre acel moment de la începutul campaniei în care, o dată cu manevrele electorale ale opoziției acest județ renumit prin simț civic și obstinație în a vota Partidul, păruse pierdut.

- Aaaa... ăla care a răpus Moartea.

- Exact. Și a mai și contribuit cu carboavele necesare mobilizării opiniei publice și a oamenilor de bine din județ.

Îngândurat Dumnezeu începu să își reamintească de persoana devotată și plăcută, în ciuda mustății cu aspect de hamster anesteziat pe care o târa ca pe o podoabă sub nas.

Era o perioadă nefastă acel început de campanie când, urmare a manevrelor și politicianismului liberalilor o bună parte din electoratul tradițional al partidului se trezise, dintr-o dată, exclus de pe listele de votare sub pretextul unei oarecare imobilități a acestuia (de parcă nu ajungea că bieții oameni votau, mai trebuiau să iasă din cimitire și pentru dezbateri).

În contextul mai larg însă al începutului de campanie în care, urmare a acelorași proiecte liberale mai vechi de iodare a sării și de forțare samavolnică a oamenilor nevinovați spre școli și licee, balanța electorală părea a fi din ce în ce mai defavorabilă Partidului, era nevoie de un om cu adevărat devotat și priceput care să reușească, măcar într-o vatră electorală de tradiție cum este Teleorman, să mobilizeze pe acei alegători puri și nebulversați de fel de fel de țesături de gânduri și idei.

Ivan Drăgnică se dovedise a fi un astfel de titan politic și, atunci când venise momentul urnelor, birt după birt și țintirim după țintirim își arătară, ca în vremurile bune, adeziunea față de luminosul proiect socialdemocrat al Partidului.

- Ai dreptate, Petre, omul ăsta este bun la suflet și merită și o autostradă imaginară de-a lungul și de-a latul județului, dacă dorește. Trimite-l la mine.

 

 

- Află acum, Ivane, că eu sunt Dumnezeu şi pot să-ţi dau orice-i cere de la mine; pentru că şi tu eşti om cu dreptate şi darnic, glăsui Președintele voinicului o dată ce acesta se așezase pe canapea

Cuibărită deasupra buzelor, ca un pui de nevăstuică la ora alăptatului, mustăcioara prinse a se zbate:

– Doamne, dacă eşti tu cu adevărat Dumnezeu, cum zici, rogu-te blagosloveşte-mi Turbinca, ca ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr într-însa; şi apoi să nu poată ieşi de aici fără învoirea mea

- Turbinca? mormăi nedumerit Dumnezeu cu ochii la Sfântu Petru

- Așa se zice prin Teleorman la pârnaie, îl lămuri Petru care, se vede treaba, considera de datoria lui să știe lucruri.

- Păi n-oi fi tu unul din ăia, cum le zice, justițiar, care acuma se gândește să curețe județul de corupți, hoți, profitori, se interesă brusc îngrijorat, Dumnezeu

- Nee, se poate Măria Ta? Cum o să fac tocmai eu una ca asta Partidului? care nu numai că a fost ca o mamă pentru mine, dar s-a dovedit a avea niște sfârcuri și un jet capabile să mă facă, dacă nu sunt atent, de-a dreptul opulent...

- Păi în cazul ăsta pe cine vrei tu să bagi la turbincă și de ce, din atâtea roade pârguite și numai bune de cules din frumosul vostru județ, asfaltări pe următoarele două decenii, borduri din ce marmură de Carara vrei sau contracte de utilități cât să îți trimiți si strănepoții la Harvard, taman de băgatul fraierilor la turbincă vrei să te ocupi?

- Am eu niște socoteli neîncheiate cu Scaraoțchi și cu ai lui.

 

 

 

 

Acum că avea blagosloveală de la centru Ivan putu în fine să își împlinească visul său din tinerețe. Profitând de noul edict aprobat privind defăimarea, o lege cu adevărat modernă și care stipula cu necesara claritate faptul că lipsa de recunoștință față de contemporaneitatea cu Ivan, cu Dumnezeu și cu Partidul nu mai erau, ca până acum, deplorabile și imorale, dar de-a dreptul incriminabile legal, marele om politic teleormânean reuși să umple în numai câteva luni Turbinca cu fel de fel de draci cu ochelari și fruntea lată. Nici măcar hidra de tristă amintire a DNA-ului (transformat după alegeri în Muzeu al Holocaustului) nu reușise într-un timp atât de scurt lucruri atât de frumoase.

Mai mult, de când acestor creaturi diabolice le rămăsese numai sala de mese de la Turbincă să o facă pe intelectualii, județul scăpase de acea ușoară heterogenitate socială care dăduse atât de mult de furcă la alegerile trecute și, în fine, atunci când mai ieșea pe stradă la un mic, un pet de bere și o sămânță cu electoratul recunoscător, Ivan Drăgnică simțea că ceea ce realizase el în doar câteva luni de mandat nici măcar o generație de cercetare eugenică menită reducerii numărului de cromozomi nu ar fi putut realiza.

Numai și numai Scaraoțchi reușise, ca un liberal hârșâit ce era, să scape fie și numai pentru că, de fiecare dată când se emitea câte un mandat cu ”Pașol na Turbinca” pe numele lui, venerabilul politician contraataca cu fel de fel de certificate privind tot felul de beteșuguri, de la ”mătreață malignă” la ”melancolie în spații închise” care contraindicau din punct de vedere medical expunerea la interiorul pușcăriei și, de fapt, orice altă măsură punitivă în afara dojenei.

Aducându-și aminte de propria lui colecție de certificate de acasă, din perioada întunecată a DNAului, Drăgnică aproape că simțea o ușoară admirație față de bătrânul drac, mai ales că acesta, o dată ce percepuse, cu simțul politic caracteristic liberalului modern, încotro bate vântul modernizării prin țară, în fața realității că din ce în ce mai mulți drăcușori jucau bâza prin Turbincă în loc să drăcărească, părea a da semnele așteptate de o țară întreagă spre concordie și, de ce nu, dacă prețul este OK, spre fuziune.

Convorbirile politice au avut loc la sediul central liberal, Iad, și, conform stenogramelor cei doi oameni politici au găsit cu ușurinșță, dincolo de diferențele doctrinare evidente, o groază de lucruri comune între ei, mai ales patriotism:

– Ei ! Tabacioc este? întrebă Ivan

– Este, răspunse Scaraoțchi

– Votchi este ? continuă dezbaterea Ivan

– Este, ohoho.

– Femei sunt? începu să se înmoaie socialdemocratul

– Dar cum să nu fie?! Că doar filiala de tineret nu o fi să gălbejim tinerele cu doctrină

– Lăutari sunt? mai întrebă cu îndoiala unui om politic pe cale a se comite, Ivan

– Ho, ho! Câţi pofteşti.

– A! haraşo, haraşo! Aici e de mine! Deschideţi iute, zise Ivan, tropăind şi frecându-şi mâinile acum că, iată, Uniunea Națională era la un pas de înfăpturie.

 

 

 

 

 

 

- Chiar așa, Petre, chiar așa ? întrebă clătinând din cap și țâțâind Dumnezeu

- Dacă vă spun, șuieră și secretarul general. Turbinca este de jumătate de an goală, Scaraoțchi a ajuns vicepreședinte în Consiliu și drăcărimea liberală în loc să facă plumbi pentru undițe la mititica s-a băgat și ea la asfaltări și borduri.

- Da boul ăla nu știe că la o cireadă, fie ea una de soi cum a dat cel de sus prin județele limitrofe Dunării, nu merg și strechile și țânțarii?

- Păi tehnic vorbind merg, că ăia săracii sunt așa de boi că nici din coadă nu știu să mai dea, dar problema, Luminatule, este că s-au împuținat carboavele pe care le virează la centrală.

- Nemaivorbind de diferențele de doctrină. Eu zic că a venit momentul... cheamă-l la sediu.

 

 

 

Dumnezeu tuna:

– Ei, Ivane, destul de-acum; ţi-ai trăit traiul şi ţi-ai mâncat mălaiul! De milostiv, milostiv eşti; de bun la treabă, bun ai fost, nu-i vorbă. Dar, de la o vreme încoace, cam de pe când ţi-am blagoslovit turbinca aceasta, te-ai făcut prea nu ştiu cum. Cu dracii ai făcut hara-para. La iad ai tras un guleai de ţi s-a dus vestea ca de popă tuns. Cu Moartea te-am lăsat până acum de ţi-ai făcut mendrele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s până la o vreme, fătul meu. De-acum ţi-a venit şi ţie rândul să demisionezi; n-am ce-ţi face.

Ivan atunci, văzând că s-au trecut de şagă, se pune în genunchi dinaintea lui Dumnezeu şi-l roagă cu lacrimi, zicând:

 

– Doamne! Rogu-te să fiu îngăduit macar trei zile, în care să-mi grijesc sufletul, să-mi lucrez moștenirea politică cu mâna mea asta slăbănoagă şi să mă duc să îmi depun singur mandatul.

 

 

 

Congresul excepțional al Partidului intrase în a doua zi de dezbateri, ducând lupta de idei la un nivel nemaiatins de socialdemocrație.

Pe de o parte președintele onorific, Dumnezeu și cel executiv, Sfântul Petru, tunând și fulgerând împotriva ingratului cu leuștean pe buze care, iată, mușcase cu nesimțire mâna care l-a hrănit și se cârdășise, tocmai într-un județ de o puritate de stânga remarcabilă cu creaturile infernului, în defavoarea și pe spezele unui partid care, expus la asemenea apucături risca să devină dintr-o forță conducătoare inspirând respect și impunând modele, într-o asociație de lefegii oarecare muncind cinstit la stat.

– Încă te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai răbdarea şi bunătatea lui Dumnezeu cea fără de margini poate să precovârşască fărădelegile şi îndărătnicia ta. De demult erai tu mătrăşit din lumea asta fină politică şi ajuns de batjocura dracilor, dacă nu-ţi intra Dumnezeu în voie mai mult decât însuşi fiului său. Să ştii, Ivane, că de-acum înainte ai să fii bucuros să îți dai demisia, că eu zic că nici la turbincă, câțiva ani, n-au ce să-ți strice, tuna Sfântul Petru de la prezidiu în timp ce susținătorii acestuia scandau  "Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe divan".

Pe de altă parte Ivan arătând cu cifre și cu fapte că, dincolo de pișcătura liberală, necesară vremurilor noastre în care nici cireada nu mai e ce era odinioară și nu mai stă la muls ca în vremurile de aur ale stângii, a devenit necesar un abord mai nuanțat dacă se dorește ca și tinerii viței, viitoarele vite cu drept de vot de mâine să aleagă forțele renașterii naționale în anii ce vor urma. Și că numai alături de dracii liberali, sau de unele din aripile lor, mai tinere sau mai bătrâne, mai adevărate sau mai puțin adevărate, va reuși ca gloriosul Partid să își ducă spre eternitate menirea sa istorică pe acest tărâm.

- Guleai peste guleai, că asta este politica mare ! termină, într-un ropot de aplauze, domnul Drăgnică discursul.

Ce să îi faci și ce să îi spui?

Când la fiecare patru ani Moartea e chioară și nu îi poate opri alegătorii?

 

Lucrările congresului s-au terminat cu bine.

Ivan ”Turbincă” a ajuns Dumnezeu.