Zi de policlinică, de consulturi și de pacientură care se adresează institutului și dă de Cuculică.
La un moment dat intră o băbuță simpatică, de prin Buzău, în mod evident de la țară.
Spre deosebire de orășeni, oamenii de la țară se duc la doctor numai dacă au realmente o problemă și, într-adevăr, femeia avea un nodul la gât apărut recent.
O internez și încep să îi scriu foaia.
O întreb dacă fumează.
- Doamne ferește, nu, dom’ doctor.
- De ce doamne ferește, interoghez eu. Ce, la voi în sat, doamnele nu fumează?
Femeia chicotește înfundat și spune:
- Nu, dom’ doctor, la noi nu se fumează. Doar la oraș se fumează.
Rețin acest aspect deprimant pentru manufacturierii de tutun atunci când încearcă să penetreze zonele rurale ale Românicii și continui activitatea.
La un moment dat, constatând aspectul bronzat și neobișnuit de tonic pentru o femeie de 70 de ani al pacientei, o întreb dacă muncește încă.
- Da’ cum, dom’ doctor, cine să muncească?
- Și în ziua în care ți-a crescut asta ai muncit (femeii îi apăruse subit nodulul) ?
- Da, dom doctor, am fost la ciocane.
Mă simt ușor bulversat și ușor admirativ, deși nu întru totul surprins.
Simt totuși nevoia unor precizări fie și numai pentru a nu expune persoanele dragi din jur la cine știe ce complicații tiroidiene
- Da, la ciocane, la păpușoi, la cules îmi explică ca unui prost, ștergându-mi rânjetul de pe buze.
A fost momentul să îi precizez faptul că, la noi la oraș, a merge la ciocane înseamnă altceva, mult mai productiv, și că doamnele care fac asta de obicei nu fac chair imediat gâlme la gât.