Les neiges d’antan sont ici

 

Urmare a eforturilor factorilor responsabili, curtea interioară și aleile de acces din institutul de endocrinologie arată zilele acestea ca o capcană de gheață pentru persoanele cu vederea scăzută, sistemul extrapiramidal deficitar și oasele slabe, în principal pentru puternicul detașament de babe cu osteoporoză și de pacienți cu hiperparatiroidism care s-ar îndrepta spre intrarea străjuită de o rampă, utilizabilă zilele acestea și pentru concursuri de bob.
Plecând de la ghinionul hivernal al ninsorii, teritoriul sacru al institutului s-a văzut săptămâna trecută violat de miliade de fulgi de zăpadă rezultând în ceea ce specialiștii numesc troiene și, ca urmare a acestui fapt luni dimineața, când unii din medicii mai matinali veniți din Tunari au dat să intre în incintă, aceștia au putut să constate că aceasta arăta, minus renii și haitele de lupi, ca tundra siberiană.
Nimic totuși la care un 4x4 de producție coreeană și o pereche de bocanci nemțești să nu facă față.
Interesându-mă de motivele bizare pentru care colegele mele în frunte cu doamna manager nu au venit să dea zăpada peste week end, lăsând se pare această feminină activitate pe umerii gârboviți de griji și de frământări metafizice ale personalului masculin necalificat al instituției, mi s-a răspuns printr-un ridicat din umeri extrem de sugestiv în ceea ce privește atitudinea mioritică a poporului nostru în fața înzăpezirii.
A spune că nu s-a greblat relativ zăpada în restul zilei nu ar fi deloc corect din partea mea și este adevărat că în lipsa acestei activități de valoare ar fi existat riscul ca gerul și înghețul să fi rezultat într-o suprafață alunecoasă dar netedă, capabilă a permite adaptarea gleznelor victimelor cu osteoporoză.
Așa, prin bătucirea pe alocuri, datul în dorul lelii și păstrarea crestelor de nea după coturi s-a reușit să se organizeze un plai al vînătorii de natură a prinde și vânat mai de soi, cu oase aparent dure, gen acromegali, hipertiroidieni, obezi și, într-o zi bună chiar vreun rezident mai hăbăuc.
Nu pot să nu străbat curtea, cu inima ca un purice și cu concentrare la maxim, fără să mă gândesc la papagalii și molâii de occidentali care și după banala spălare pe jos a vreunui coridor pun tot felul de anunțuri de tip ”Atenție, alunecos” de parcă genul acesta de cultură de eprubetă poate vreodată rezulta în selecția naturală adecvată care trebuie aplicată tăntălăilor, neatenților, împiedicaților și celor cu oase fragile.
Presupun că în lipsa unei intervenții directe a puternicului detașament spiritual al Insitutului, în frunte cu popa, în vederea convingerii Bărbosului cel mare să trimită un dezgheț situația nu se va schimba cu una cu două, dacă luăm în considerare propensitatea către odihnă și contemplare a personalului nostru expert în deszăpezire, acum că întărirea zăpezii a dus această activitate în zona târnăcoapelor și cazmalelor de oțel.
Dar încă este bine.
Pentru că tot în această perioadă a anului se va deschide și sezonul de țurțuri la care cu toții, de la portar la profesor suntem expuși.

Leave a Reply

Your email address will not be published.