acum, că domnul Timmermans le-a dat un pic cu glandul pe la bot, coechipierii noștri de românism, pesedistoaldiștii, își descoperă o nouă latură personală. Patriotismul. Neatârnarea fermă în fața străinătățurilor care ne agresează cel mai prețios bun: alesul socialdemocrat cu probleme de corupție.
Această tendință de patriotism de facebook, pe care unii ar numi-o liviopleșoiainism, alții tembelism nevindecabil, se manifestă tradițional la noi ori de câte ori câte un oficial european se apucă să ne bată obrazul pentru vreo hazna pitită sub preș. Era (desigur fără facebook) și pe vremea în care Ion Iliescu (și patrioții actuali care îi erau atunci alături, gen Șerban Nicolae) primeau dojane și darabane pe obraz pentru zburdălniciile cu iz de genocid ale acelor vremuri, ștrengării pe care televiziunea aservită de atunci, Antena 3 a vremurilor alea cum ar veni, le considerau constituționale, benefice dar, poate, cam moi.
Cumva râia socialdemocrată se consideră patrioată, fără a contribui cu ceva la progresul și viitorul patriei, numai și numai pentru că au capacitatea de a îngroșa suficient obrazul la semnalele occidentului.
Măreția patriei noastre s-ar putea afirma prin muncă, dezvoltare, producție proprie, educație și educare, schimbare de ton și de obiective la nivel politic, dar nu prin scrisorile deschise trimise de către vreun paranoic nesemnificativ local mai marilor vremurilor noștri (care probabil nici nu memorează cu ușurință numele mafioților noștri) și nici prin ședințele de psihoterapie și catharsis organizate pe la saloanele de furioși ale Antenei 3.
Patriotismul cere fapte și efort, din păcate pntru ardentul sentiment de iubire de Teleorman pe care îl mai încearcă, pe marginea piscinei sau prin Madagascar, pe socialdemocratul român tipic.