Ce poate fi mai minunat decât să sune ceasul la 6 dimineaţa? Şi din nou la 6 şi 5, 6 şi 10 şi 6 şi un sfert, moment în care te recunoşti înfrânt şi te trezeşti.
Rău faci. În jur este întuneric şi frig, aşa că îţi priveşti o secundă admirativ nevasta, înfofolită în pijamaua ei groasă şi acoperită de pilota pe care a tras-o de mult de pe tine şi îţi notezi mintal că poate ar trebui să schimbi abordarea proprie în ce priveşte ţinuta de noapte.
Te ridici dârdâind, dar din fericire asta nu durează mult, pentru că laba piciorului stâng găseşte muchia patului, astfel că senzaţia de frig dispare ca prin miracol.
Porneşti cafeaua şi petreci câteva secunde la baie obsedat de ideea de a-ţi lăsa barbă. Îngerul protector îţi aduce aminte însă că barba îţi creşte doar în vârful bărbiei, că produsul final al ultimei astfel de încercări făcea sex foarte rar şi că la urma urmei ai conversaţia asta lăuntrică, de fiecare dată când ţi-e lene să te barbiereşti.
Oglinda îţi confirmă cele mai de sus, aducându-ţi şi informaţia reconfortantă că parcă te-ai mai îngrăşat, deşi asta nu e o problemă mare – e suficient să nu mai mănânci nimic din ce îţi place, să nu mai bei bere şi se va rezolva. În câteva luni. Dacă faci flotări zilnic.
Termini bărbieritul, aducându-ţi aminte, când te ştergi de sânge, că ai uitat să cumperi bicuri şi te îndrepţi, şchiopătând încă, spre ibricul de cafea. Sorbi din ea uitându-te pe fereastră şi îngânând mintal câteva versuri pe care le-a creat mintea ta ca răspuns la vremea de afară (Sunt sătul de-atâta ploaie/Ca un spermatozoid de coaie ).
Realizezi că nu eşti Nechita, dar puţinul cât eşti te bucură.
Bucuria nu durează mai mult decât 2 guri de cafea pentru că este totuşi luni dimineaţa şi pentru că maşina ai parcat- o suficient de departe de ieşirea din bloc cât lipsa unei umbrele să facă diferenţa.
Decizi să îţi iei o jachetă şi admiri în treacăt pisica, care doarme lăţită pe un fololiu, întrebându-te de ce azi noapte, când încercai să dormi, era atât de agitată. Concluzionezi din nou că este probabil psihotică.
Pleci prin ploaie, porneşti maşina şi îţi reaminteşti cu plăcere că nu ai ţigări, aşa că mai faci o oprire. Vorbeşti urît cu vînzătoarea care îţi spune că la ţigări este inventar şi mai faci o oprire.
Ajungi la spital, pui jacheta şi cămaşa de sub ea la uscat şi te acoperi pe pielea goală cu halatul.
Halatul are desigur mâneci scurte, doar e septembrie, aşa că într-un fel ai revenit la ţinuta şi confortul termic de astă noapte.
Petreci următoarele minute la raportul de gardă afişând obişnuita moacă aparent concentrată care permite gândurilor tale să o ia razna ca nişte miei scăpaţi din ţarc. Trei căsnicii au făcut această expresie inexpugnabilă, practic un automatism de tip tika taka facial.
Totuşi ei sunt mai tari şi reuşesc să deranjeze gândurile anunţând că ziua de azi, fiind luni, început de an universitar şi zi de internări, trebuie glazurată cu un instructaj de prevenire a incendiilor. Îţi spui prosteşte in peto că ai participa doar la un instructaj de provocare a incendiilor şi dai din cap, ca un bulgar, că o să vii tu.
Noroc că, într-un final începi să munceşti, astfel încât, în afara labei piciorului stâng, care tot te doare, nu mai simţi nimic.