Medalia

 

Nu știu cum decurge viața profesională a altora dar personal, trebuie să recunosc cinstit, nu primesc chiar în fiecare zi telefon de la șeful meu ierarhic cu întrebarea : ”Vrei să fii decorat?”.

Nu apuc să răspund că ceea ce mi-aș dori de fapt sunt o mitră, niște epoleți pe halat și o vipușcă; omul mi-o taie explicându-mi faptul că, dacă doresc într-adevăr decorația, trebuie să o și plătesc.

Pare că an de an Institutul își omagiază înaintemergătorul, luminosul politician, om de știință și savant de renume mondial (primul dintr-un șir care a populat țara noastră în perioada politică respectivă) CI Parhon, ocazie cu care se gândește și la noi, angajații, și nevoia noastră inerentă de a duce acasă, la neveste, copii și animale de companie vreo medalie jubiliară.

Numai și numai circumstanțele economice actuale fac ca această, să-i zicem, distincție poate fi oferită de Institut moca numai celor mai meritoși dintre meritoșii cu merite, ceilalți, dintre care și mandea, trebuind să o plătească.

Din fericire pentru mine sunt construit de așa natură că îmi doresc o astfel de decorație cam cu aceeași tărie cu care mi-aș dori medalia jubiliară a asociației de propietari a blocului în care locuiam pe vremuri, așa că am declinat generoasa ofertă. De fapt este posibil să fi precizat și că să-mi dea ei mie aceeași sumă de bani, nu cred că aș atârna vreodată medalia de gât, pentru că am coloana cervicală slabă și expusă la scolioză.

Dar că aș poza oricând pentru un mic basorelief la intrare.

Am peste 24 de ani de când lucrez la Institut. Și am amintiri frumoase, ca și amintiri urâte, pacienți cărora le-am adus un bine, dar și unii pe care nu i-am ajutat suficient; colegi cu care m-am înțeles dintotdeauna,dar și colegi de care nu îmi este și nu îmi va fi vreodată dor.

Am crescut la umbra acestui spital și consider că am fost privilegiat de asta, dar am și scuipat sânge în unele momente petrecute pe aici.

O existență profesională normală, într-un loc normal. Nimic care să justifice vreo medalie. Dar, în același timp, nimic care să mă determine să îmi cumpăr eu o medalie.

Mi-ar plăcea să mă decoreze nevasta după vreo prestație deosebită în pat; să mă sune de la federația de bridge ca să îmi dea vreo cupă; sau să primesc cândva vreo distincție pentru ceea ce scriu.

Dar nu îmi doresc în mod special medalie sau medalii care să îmi amintească că, o viață întreagă, am tras la jug într-un loc de muncă, fie și numai pentru că cealaltă viață, cea adevărată, pentru mine începe din clipa în care ies pe poarta spitalului.