Alaltăieri mitropolitul Ardealului, domnul (preaînaltul? semifericitul? voiosul?) Laurențiu Streza a avut unele probleme lumești cauzate de implicarea domniei sale în activitatea științifică și publicistică a unuia din cei mai fecunzi autori de cărți ai ultimilor ani, specialistul în cimilituri, domnul Gigi Becali.
Ieri un alt voios, Teodosie al Tomisului, a venit să dea cu subsemnatul la DNA din aceleași motive.
Pare că mințile ascuțite ale DNA ului au ajuns la concluzia că domnul Becali nu este un autor atât de mare pe cât activitatea sa în domeniul literaturii religioase din ultima vreme ar lăsa să se bănuiască, fie și numai pentru că omul nu pare să o bunghească prea bine nici cu liniuțele, ce să mai vorbim de litere scrise de la cap la coadă.
Pe lângă talentul pârnăiașului, cărțile elaborate între arpacaș și stingere necesită, pentru a fi luate în considerare la reducerea sentinței și de recomandarea unor profesori universitari, învățați și, în cazul scrierilor pe teme religioase, a unor duhovnici adevărați. În acest context numele lui Laurențiu Streza apare asociat cu cel al bestsellerului "Iubirea milostivă şi mântuitoare" iar cel al lui Teodosie de capodopera "Muntele Atos, patria ortodoxiei".
Riscându-și cazarea din viața de apoi și sfidând temperatura inadecvată și mirosul de smoală care te așteaptă când te iei de sinod, procurorii au solicitat celor două înalte și bărboase fețe bisericești explicații privind implicarea lor în procesul care a readus oierul la palat.
Așa am aflat cu toții, chiar din gura prasfinților, că nu avem nici un motiv ca să ne îngrijorăm.
Nu a fost vorba de merțane, de teancuri de ochiul dracului sau de mai știu eu ce lucuri diavolești de natură; doar niște banale binecuvântări.
Mie nu îmi este foarte clar termenul de ”binecuvântare” în accepțiunea clericală, presupun că este ceea ce fac, gratis, popii cât e ziua de lungă: binecuvântează în stânga și în dreapta. Și numai câteodată, la nervi, mai afurisesc.
Ca atare nu știu dacă a ”binecuvânta” o lucrare teologică este echivalent cu ”a-ți da girul”, ”a recomanda” sau a ”impune” această lucrare, de exemplu unei comisii de expertizare în vederea ieșirii din pușcărie. După cum nu mi-e clar dacă, în cazul în care lucrarea trimisă spre binecuvântare s-ar dovedi doar o înșiruire de behăieli fără sens, arhiepiscopul responsabil o afurisește, refuză să o binecuvânteze sau o binecuvântează cu rezerve.
Fapt este că s-ar putea ca tocmai din această diferență semantică să fi rezultat aparența că două vârfuri ale BOR au avizat ditirambele printate ale crescătorului de mioare aflat la ananghie, ca și cum ar fi fost Augustin de Hipona și nu nea Gigi de Pipera.
De altfel, după cum s-a scăpat avocatul înalt - dar - momentan - nu - prea - fericitului Laurențiu Streza, binecuvântarea cu care acesta a recenzat "Iubirea Milostivă și Mântuitoare" nici măcar nu a fost cerută de teologul cu cazier ci de autorii adevărați, călugării din Athos. Și că lucrarea este de fapt un parteneriat între aceștia, care s-au ocupat de text, corectură și grafică și literatul în zeghe care a pus titlul (de unul singur).
Presupun că o fi fost o confuzie în lanț faptul că un șir de oameni religioși cu atâta bunăvoință în suflet au conlucrat la eliberarea de la bașcă a unui infractor.
Nu cred că pentru opinia publică românească, porțiunea cu mai puține circumvoluțiuni, toată această agitație înseamnă ceva. Mulți oameni de la noi consideră că dacă faci biserici, tragi cruci și o bagi pe aia cu ”Dumnezeu” și cu ”iubirea” poți face pe pământ, mai ales pe cel românesc, ce vrei.
Ce mare lucru că un ctitor ca nea Gigi a ieșit mai devreme de la belea pentru că unii i-au ”binecuvântat” lucrarea (scrisă de alții)?
Nici pentru mine nu înseamnă mult – business as usual în România.
Găsesc însă deranjantă lipsa de reacție a celor din jur acum că este evident pentru toată lumea, religioasă sau nu, că în ceea ce privește sinodul nostru nu numai că împăratul nu are haine, dar are o sulă foarte foarte mică.