Modelul chinezesc

 

Se pare că modelul chinezesc în ceea ce priveşte corupția mare diferă de al nostru.

Astfel acolo unde ai noştri sunt mustrați şi uneori, dacă vrea plenul, arestați, eventual ținuți cu sadism in arest la domiciliu, la conac printre rododendroni, judecați în câteva decenii şi supuşi câteodată la anatema vreunei condamnări cu suspendare, la plata ruinantă a cheltuielilor de judecată şi injumătațirea rațiilor de ciocolată, în China se trimte baronul prins în astfel de situații direct la Confucius.

Pare că modelul corecțional de tip Borcea, cu curve, whisky, meciuri de fotbal şi plasmă cu 100 de canale este ignorat de devoratorii de orez care preferă sa îşi cazeze marii corupți la câteva laturi de lopată sub recoltă.

Şi acolo unde ai noştri se simt ca la şezătoare pictând almanahe şi publicându-le ca lucrări ştiințifice originale, menite a-i reinsera cât mai repede să sugă la sânii suculenți ai statului, ai lor sunt lăsați doar să trimită apropiaților ultimele gânduri şi PINurile.

Este adevărat că, totuşi, ei sunt mulți şi au de unde.

Dar la noi, dacă ne apucăm să împuşcăm pe orice om de bine care mai primeşte un plic (sau o furgonetă de plicuri) pentru câte o lucrare publică, să spânzurăm orice varan cumpără ieftin de la stat şi vinde scump tot statului, dacă tăiem capul oricarui procurator de treabă capabil a vinde orice împiedicat câtă vreme se sare peste impozit, unde am ajunge? Cine ne-ar scoate din haosul unei vieți fără primari, cu câțiva consilieri, juma de cameră parlamentară şi preşedinți plimbați pe la Târgovişte la fiecare 6 luni?

Cui ne-ar lăsa toți ăştia dacă, in loc să îi votăm ne-am apuca să îi tragem în țeapă?

Şi mai ales unde am pune atâtea țepe?