Ca om care am trăit realitatea codului portocaliu închis de ninsoare și viscol acum 2 ani (când a trebuit să îmi abandonez mașina 2 săptămâni în Lehliu și am prins ultimul tren spre București) știu destul de bine ce înseamnă ”circulație în condiții de iarnă” la noi. Nu este ca la elvețieni unde iarna, când ninge, singura recomandare este să nu ții geamul deschis ca să nu te îmbolnăvești de fornăială; plugurile, drumarii și celelalte instituții au grijă de rest.
Ca urmare nu aș mai pleca la drum pe o astfel de vreme nici dacă ar fi ziua de dat șuturi în cur lui Dragnea.
Pare că alții nu au acumulat aceeași înțelepciune ca mine.
Astfel deși toate televiziunile, autoritățile (fie ele pesediste, deci cam suspecte de minciunele), radiourile au explicat cu multe ore dinainte că vine vijelie iată că, din ce aud la DigiTV, sunt cetățeni care au rămas blocați pe autostradă fiind, din câte zic, indignați că nu vine nimeni să le explice ce se întâmplă.
Eventual să îi teleporteze la destinație.
Nu au apă, nu au hrană, cherhanalele fiind închise se pare prin Bărăganul bătut de viscol și ninsoare.
O să încerc eu să le explic. Chestiile alea albicioase mari de sus sunt de fapt nori încărcați grei, proaspăt importați din Rusia și chestiile alea albe mai mici, care aleargă prin aer se numesc fulgi și urmează a se juca încă vreo zi sau două. Urmare a acestor doi factori chestia aia lungă și negricioasă, numită de fraieri autostradă s-a transformat în pârtie pe care cele două pluguri alocate o vor curăța (dacă este motorină, dacă stă zăpada, dacă băieții au chef, dacă, dacă, dacă).
Și în fond situația era la fel de previzibilă ca un contract guvernamental preferențial pentru clienții PSDului.
Este adevărat că autoritățile s-au mobilizat exemplar, mai ales la televizor.
După ieșirile repetate ale doamnei Firea de ieri mi-a fost frică azi de dimineață că nu o să mai simt nici un fior hivernal la drumul meu zilnic spre servici. Nici pomeneală, drumul era alb și înzăpezit de ți-era drag să te bucuri de senzațiile unice pe care numai rulatul cu 40 km la oră prin troiene le poate oferi.
Din păcate vremea proastă s-a extins și în republica Cucu, acea enclavă liberă din Tunari, unde autoritățile locale au emis de asemenea coduri și atenționări. Însuși președintele liber al regiunii a fost văzut, cu utilajul din dotare, exportând zăpada în țara vecină și prietenă, România și s-a emis de urgență o ordonanță prin care se cere transferul de urgență al berii de pe terasă la căldură, având în vedere codul portocaliu de ger. S-a restricționat accesul cetățenilor patrupezi spre frontiere și s-a respins prin țâțâială moțiunea de neîncredere miorlăit de otrepe către conducătorul lor luminat.
Să sperăm acum cu toții că încălzirea globală va lucra, altfel ...
Domnul Toma Petcu, noul ministru ALDE al energiei, nu este, slavă domnului, un tehnocrat.
Omul este orice altceva decât tehnocrat, probabil un politician de mare anvergură, ca partiduțul de proveniență în general. În orice caz, după cum recunoaște fără fasoane un bun coordonator și bun organizator care poate asigura managementul oricărei activități inventate de om cu excepția, desigur, a celei economice.
Noroc că nu l-au pus ministru peste ceva care să aibă tangență cu economia.
Ca și alți oameni de valoare ai guvernului PSD-ALDE și domnul Toma Petcu nu umblă cu prostii și cu franțuzisme; experiența lui vastă, după cum se poate deduce și prin simpla observare a feței domniei sale, a fost obținută în șantierele, consiliile de administrație și, în cazul omului nostru, "pregătire militară şi de autoapărare, dobţndite ăn cadru Şcoli Superioare a Jandarmeriei Române de la unitate Roşu" (după cum inspirat a scris omul în CV.
Deci pe lângă atâta competență dobțndită ăn timp (ca să îl parafrazez), omul știe și un pic di bataie, pentru situația greu probabilă în care ciracii opoziției vor organiza cine știe ce lovituri de palat fără aprobarea ALDE.
Este cu adevărat greu să întruchipeze cineva mai bine decât susnumitul domn influența benefică și semnificația profundă a participării ALDE la guvernare.
Se cerea în domeniul energiei un inginer constructor care să compenseze la nivel de capete în gură puținul care îi lipsește la coordonarea activităților economice, conform doctrinei însușite în cadrul studiilor postuniversitare jăndărmești.
Întrucât o anumită exprimare mai puțin fluidă din punct de vedere ortografic și gramatical nu a putut scăpa unor sorosiști chițibușari ai opoziției, omul a revenit și a precizat faptul că toate aceste greșeli nu sunt ale lui ci ale altcuiva și că prezența lor în curiculum vitae pe care domnia sa l-a prezentat parlamentului (altfel o afacere de familie), în vederea obținerii investiturii de ministru se datorează numai și numai faptului că el a oferit o variantă veche de zece ani, neactualizată și la mișto a resumeului său.
Și că între timp, mintea fermentându-i, în nici un caz nu mai face asemenea greșeli de analfabet.
Deci tot ceea ce ALDE a putut oferi țării în căutare de soluții a fost un inginer torturat de diacritice, nepriceput la economie dar cu studii completate la școala de jandarmi, care a condus și a dres chestii prin Giurgiu fapt care, desigur, îl califică la eoliene, celule solare și celelalte tâmpenii mânate de ghinion în portofoliul ALDE.
Bravo fraților, așa și bănuiam că o să fie.
Tocmai mă pregăteam să scriu ceva haios când apare o pacientă mai veche de-a mea.
Domina sa vine la mine de vreo 5 ani.
Absolut de fiecare dată a venit însoțită de soț, o persoană tonică și plăcută, genul de om simplu pe care îl îndrăgești în mod spontan pentu că are bun simț și pentru că îl vezi că este atât de dedicat nevestei încât nu vrea să o lase să bată drumurile patriei, să meargă la medic și să se stresseze singură.
Nu că toate astea nu ar fi normale ci tocmai pentru aceea.
O întreb pe femeie cum de a venit astăzi singură.
Ochii basedowieni se umplu de lacrimi; pare că la numai 57 de ani omul a făcut accident vascular cerebral și s-a dus.
Nu l-am cunoscut îndeaproape și nici nu îmi mai aduc aminte numele mic al lui.
Știu că o parte din oameni pur și simplu mor și că tot ce ai de făcut când afli despre asta este să te feliciți că tu personal ai mai scăpat o zi.
Cu toate acestea nu pot să nu mă gândesc că, dincolo de toate și pitit de vederea noastră stă ascuns un destin neașteptat de care nu te poți feri, că în corpul oricăruia dintre noi o arteră poat fi aproape înfundată sau poate vreo celulă începe să se multiplice și să se răspândească aleator, numai și numai pentru că există această disproporție nedreaptă între conținutul sufletelor, sentimentelor și gândurilor noastre pe de o parte, a trupului nostru pernicios pe de altă parte.
Văd de dimineață o postare mișto pe FB.
O postare care deplânge faptul că, acum că au luat câștigat, PSD vor rămâne probabil decenii în șir la putere, mai ales dacă vor avea o guvernare decentă.
În acest context ar fi desigur regretabil să nu îi poți da jos pentru a putea avea o guvernare de dreapta, fie ea de rahat.
Acuma nu zic că nu urăsc pesedeaua, ca orice om care a crescut în epoca lui Tataia și a minerilor, i-a ieșit primul floc cărunțiu în epoca lui Năstase și a început să chelească în vremea lui Ponta.
Dar acum să îmi doresc ca stimabilii să aibă o guvernare dezastroasă numai ca să îi pot boscorodi sună ca și cum aș vrea ca dentistul să îmi greșească măseaua, doar ca să îi râd în față, știrb, că este bou.
Pe ideea asta ce ne mai putem dori? Să se aplece șoselele ca să râdem de drumari, să nu dăm gol 10 ani cu naționala ca să înjurăm antrenorul sau să ardă vreun oraș ca să se învețe minte pompierul șef.
Eu sincer chiar mi-aș dori ca pesedeaua să aibă o guvernare bună, necum să sară și cu banii ăia cu care au momit gugufii la urne. Nu prea am încredere în asta, desigur, și sunt conștient că și în cazul unui succes la acest nivel, Dragnea tot o șulfă unsă cu toate alifiile și cu iz penal rămâne, după cum Tăriceanu tot o momâie arivistă și trădătoare o să îmi pară.
Dar măcar aș înțelege de ce au câștigat alegerile și puterea.
Unul din lucrurile interesante care mi se mai întâmplă atunci când străbat curtea institutului în halat este acela de a fi oprit de vreun pacient sau aparținător care să mă întrebe fel de fel de lucruri (Unde este policlinica? Unde este cabinetul dr. X? Unde sunt laboratoarele? Pe unde se iese?).
În mod obișnuit chestia nu mă deranjează. La urma urmei nu toate informațiile sunt prins în săgețelele și indicatoarele care au înțesat pereții instituției și, la urma urmei, cât de sigur poți fi în România de acestea? În plus tehnica de deplasare a românului din punctul A în punctul B se bazează mai mult pe intuiție, scurtătură și bunăvoința celor din jur decât pe planificare, informare și puncte cardinale.
Nu mă deranjează în mod obișnuit să dau indicații precise acestor oameni dar, atunci când afară sunt -8 grade și, în ciuda izolării termice pe care o port în jurul viscerelor, temperatura trupului meu scade cu fiecare secundă, am constatat că am tendința de a fi mai puțin vorbăreț.
Aș pretinde chiar că în condiții laponice devin laconic.
Străbăteam deci astăzi curtea institutului cu entuziasmul unui pinguin jumulit în cea mai frumoasă zi de ger din Antarctica, când o doamnă mă oprește ca să mă întrebe dacă știu unde este intrarea cu ușă maro, dar nu cea de la rampă.
Există doar două intrări din curtea interioară în Institut – cea prevăzută cu o rampă (un dispozitiv excelent, dedicat celor cu handicap și cu scaune cu rotile, pe care eu personal am căzut iarna de vreo două ori) și o alta care, într-adevăr, are culoare maro, fiind extrem de vizibilă prin contrast cu peretele gri. Nu există o a treia.
Există ce este drept mai multe ferestre aersisind încăperile de la demisol, dar nicuna nu este maro.
Practic în gerul dimineții întrebarea a aterizat peste mine cam în același mod în care aterizează întrebările lui Adi Popa pentru Regenkampf (”la ce poartă ziceați că trebuie să trag, mister?”).
Nu pot să îmi dau seama unde se încurcase doamna, aflată de altfel la 5 metri liniari de susnumita ușă... O fi crezut că mai există vreuna și mai maro, activată de vocea medicului sau poate o exista, în lumea atât de colorată a femeilor, un oarecare dubiu dacă lemniul cu nuanțe roșcate al ușii poate, cu adevărat, fi numit maro?
M-am oprit, ca un eschimos la un stand de înghețată și am dat lămuriri sacadate femeii, cu planul malefic de a intra la căldură înainte ca expunerea la frig să înceapă a afecta funcțiile mele vitale.
Din păcate însă, o dată misterul ușii elucidat, doamna a dorit să afle mai multe, de exemplu dacă există lift și modul în care ar putea ajunge la el, în odiseea întreprinsă de a ajunge la doctorița X.
Practic conversația începuse să se încingă, la fel ca meningele meu de altfel.
Am încredințat femeia în mâinile Celui de Sus, asigurând-o de faptul că, o dată ușa maro străbătută, se vor găsi oameni mai puțin meteorosensibili care să o ajute să ajungă la destinație fără a contribui decisiv la degerarea endocrinologilor nevinovați.
Și mă gândesc serios ca, pentru viitor, managerul institutului să lipească pe susnumita ușă un panou simplu pe care să scrie:”Ușa maro”.
Experiențe intensă, atât politică cât și sufletească azi la bucătăria Institutului.
Și când te gândești că eu mă dusesem acolo doar să mănânc.
Nu apuc să îngaim două vorbe despre faptul că mie supa de fasole nu îmi place în mod special acrită, despre nevoia ca în lipsă de lingură să îmi dea măcar un pai ca să ajung la boabe și despre recunoștința mea eternă față de aceea dintre ele care a uitat o porție de ghebe în fața mea, că sunt întrebat cu cine am votat.
Sau este posibil să fi făcut eu o glumă cu măririle de salariu înainte? Nu mai știu.
Destăinuiesc faptul că am votat cu USR ul; îmi dă mâna, potolul este în blid și, asemenea lui Rain, sunt învățat să mușc pe oricine ar încerca să îmi ia mâncarea din față.
Se dovedește că în marea lor majoritate doamnele bucătărese nu au împărtășit opțiunea mea politică. Pentru ele se pare că proiectul modernist, programul pe puncte și înaltul patronaj al lui Cioloș nu au însemnat mare lucru.
Mă rog, pentru una din ele totuși da, deși indignarea celorlalte o lasă pe femeie să înțeleagă unde a greșit.
Cu ospitalitatea tradițională a românului, cea mai vehementă dintre interlocutoare îmi explică problema la miez:
- Și Clotida aia ce caută la noi, că este franțuzoaică. Să se ducă la ei și să ne lase în pace.
Nu am un răspuns adecvat pentru ea, nu știu exact ce a venit femeia să facă la noi și mai ales de ce nu și-a luat câmpii după prima emisiune Antena3 pe care a vizionat-o. În afară de asta, în momentul acesta, pe o listă, de altfel în creștere, a personalităților, pardon persoanelor USR, care nu îmi plac, doamna Clotide este lider detașat. Un fel de Barcelona de fapt. În ciuda faptului că este franțuzoaică.
Nu apucăm să detaliem aceste aspecte fine de politică pentru că intimitatea bucătăriei este invadată brusc de un pâlc de bărbați, bărboși ca niște ayatolahi, conduși de însuși șeful departamentului spiritual al Institutului, popa.
Întreabă dacă dorim să ascultăm colinde și în timp ce fac semne disperate din cap că nu, semne întărite de altfel de cuvintele ”Eu, nu”, recitalul începe. Vocile baritonale se înalță spre ceruri deși, din subsolul unde se află bucătăria, este de așteptat că vor ajunge cu o aorecare întârziere la destinație.
Întărâtați de refuzul meu subtil de a asculta colinde, oamenii au instincte de misionar și bagă programul lung, vreo 4-5 astfel de piese cu tematica cunoscută luptându-se cu șuierul cazanelor și sfârjoleala din cratițe ca să ajungă la mine.
Din păcate pentru acest demers dibuiesc trei mici într-o cratiță, ceea ce mă face o perioadă și mai puțin receptiv la ce zic ei că se întâmpla prin ieslele Iudeii acum două milenii.
Deși de fapt, dacă stau să mă gândesc bine, nici nu e așa rău să îmbuci ceva pe muzică.
Termin masa înainte ca acest cor de bărboși să își înșire tot recitalul, dar nu îmi pare rău. Specificul religiei lor și a tipului de iluzie colectivă care îi animă mă face să cred că alte piese mai interesante din punctul meu de vedere, și tot ficționale, gen ”Ploile din Castamere” nu fac parte din repertoriul septonilor pripășiți prin bucătărie, drept care îmi fac loc printre ei, profit de o pauză de respirație și ies.
Parcă văd că s-au supărat și la anu nu mai trec pe la mine.
Neinspirația puținilor alegători ai PMP care, iată, nu au putut să își direcționeze voturile spre partidul lui Blaga sau să stea pur și simplu acasă, cum au făcut atât de mulți dintre români, a condus la apariția în viitorul parlament a unei epave triste, un biet om cu tulburări de comportament și ficat fibrozat care ar fi meritat, după atâția ani de activitate politică de calitate, la cel mai înalt nivel, o binemeritată pauză.
În loc să îl lase pe fostul președinte Băsescu să își continue cariera și să își exercite veleitățile de coordonare, planificare și organizare într-un mediu mai apropiat de capacitățile lui, asociația vreunui bloc mare al capitalei sau vreo organizație de pacienți militând pentru facilitarea accesului consumatorilor spre ficate noi și adecvate consumului de JB, acest electorat răsfirat, al cărui inteligență rivalizează și probabil depășește din anumite puncte de vedere inteligența și viziunea alegătorilor pesediști l-au trimis pe bietul om în Parlament. Acolo unde sunt și alții, probabil ostili marinelului scofâlcit și care este posibil să nu înțeleagă din prima nici stofa pe care acesta o are de premier, nici textura specială de șef al opoziției pe care o poartă zilele acestea și nici paradoxala, dar atât de etilica responsabilitate de opozant la opoziție pe care, se pare, omul și-o va asuma.
Să-l fi lăsat acasă la nivel de telecomandă, analiză de talk showuri și verbalizare însingurată sunt absolut convins că peste patru ani, dacă i-ar rezista celulele Kupfer, omul ar rescrie istoria României, aducând necesarul plus și indispensabila vână pe care numai o persoană care a distrus dreapta românească pe următorul sfert de veac (dar numai din punct de vedere electoral), le- ar putea-o aduce politicii noastre.
Așa suntem condamnați cu toții să îl vedem cu toții zi de zi cum se umple de steluțe vasculare și flegme la televizor.
Văzând faptul că implementarea programului de reducere a TVAului a început orwellian, cu o contestată discuție telefonică între Cioloș și Dragnea, în care ultimul l-a atenționat pe primul să nu cumva să reducă TVA, mulți oameni cu suflete spurcate au început să comenteze că după nici două zile de la alegeri PSDul demonstrează pentru prima oară cam unde au ei de gând să bage toate aceste promisiuni.
Acești neoameni cârcotași se pare că nu au ascultat și explicația de bun simț a premierului în devenire, cu cazier, care a arătat că, în 2017, scăderea TVA nu are cum să ducă la efecte la nivel de consumator, ca de altfel nici scăderea superaccizei la benzină.
2018, undeva după 200 august pare o dată mult mai adecvată.
Sigur nu vorbim aici de alegători PSD, oameni fini și discriminativi, deloc tăntălăi, sau intelectuali aldiști de stângadreapta, care înțeleg mai nuanțat toate acestea și care nu se plâng de astfel de detalii cum ar fi minciuna, necinstea sau corupția, când este vorba de un proiect național și socialdemocrat.
Din punct de vedere al îndeplinirii promisiunilor electorale tare mă tem că ne aflăm acum cu toții în postura unei femei, care tocmai a fost răsfutută de un țăran cu mustață și care, uitându-se la acesta cum se încheie la șliț și se pregătește fluierând să plece își repetă în minte ”Cu o floare sigur o să vină mâine”. Și știm cu toții cât de des se întâmplă asta.
Așa că să ne obișnuim (cu cât mai repede cu atât mai bine) și cu statul cu curul în sus, și cu mirosul de pernă, și cu opturile guvernanților, fără a pretinde altceva decât drepul de a-i admira. Că doar așa ne va fi bine și ne vom respecta mai mult.
Tata știe cel mai bine, la urma urmei.
Dincolo de revolta firească a unora dintre noi privind modul în care combinația dintre absenteism și opțiunile celorlalți au așezat ierarhia politică pe următorii 4 ani în țara noastră, trebuie să admitem niște adevăruri și să tragem câteva concluzii.
- Viața reală nu este facebookul; validările, likeurile și comunicarea de aici nu au cine știe ce impact în viața reală. De exemplu eu sunt, se pare, destul de citit de alții, cu toate acestea nu mă îndoiesc de faptul că, la o scară mai mare, ce să mai zicem națională, sunt la fel de anonim și de insignifiant pe cât eram atunci când scuturam cheile în Piața Universității. Și chiar dacă îmi place uneori să știu că oameni, în marea lor majoritate deștepți, îmi apreciază construcțiile, în mod real nu am și nu voi avea vreodată un impact real în modificarea pozitivă a lucrurilor.
Și ca mine sunt mii, poate toți.
- PSD și Dragnea au câștigat. A continua să nu acceptăm asta, a ne lupta cu realitatea (altfel previzibilă din momentul în care Băsescu hăhăia cu cinism poporului nemulțumit) înseamnă nu militantism constructiv ci isterie nejustificabilă. Asta este lumea în care vor să trăiască cei mai mulți dintre noi, inclusiv cei care nu au cont FB, și nu putem decât să ne supunem. Retragerea în munți și organizarea de bande de partizani pare exagerată.
- Nici un adult cu convingeri (bune sau rele) nu îl poate convinge pe altul cu convingeri contrare. Cel puțin nu la noi. Toate schimburile de replici folosesc doar reiterării convingerilor proprii, fluturării lor cu superioritate și, dacă este posibil, jignirii și aneantizării celor cu alte opinii, prezumați proști, neinformați, vânduți, lepre, perverși.
M-am scufundat și eu în acest exercițiu, i-am văzut și pe alții făcând-o.
Și parcă nu merită, în nici un caz nu merită atunci când miza este susținerea unui politician sau al altuia.
- Soarele continuă să răsară de la est. Este parcă un pic mai frig, dar pacă nu aș acuza PSD de asta. Nevasta este tot frumoasă, berea este tot rece și viața continuă să merite a fi trăită. Oamenii continuă să fie la fel de deștepți și de plini de bun simț pe cât erau și acum o săptămână, pe cât ar fi fost și dacă votau USR și pe cât vor fi și peste 4 ani. Nimic nu s-a schimbat în rău pentru că răul și binele țării acestea sunt în noi și nu în vreun premier, mai mult sau mai puțin penal, pe care viața ni-l aruncă în cale.
Așa că eu voi înceta o perioadă să mă mai confrunt politicește (sigur dacă nu mai răstoarnă vreunul vreo bărdacă de ridicol pe jos) și propun și altora să ne gândim la altele care să merite mai mult efortul, imaginația și discursul nostru.
Acum că, vorba lui Gorghiu, avem rezultatele și nu exit pollurile de rahat care o nemulțumeau pe blondă, putem trage concluziile finale privind alegerile de ieri. Nu că asta ne-ar place.
În opinia mea se identifică următoarele lucruri:
- Pe români îi doare în cur de politică, de PSD dar mai ales de celelalte partide. Nu mai ies la vot pentru că s-au convins de mult că între ce zic și ce fac politicienii este o diferență pe care numai cu bâta o poți corecta. Implicarea politică înseamnă pasiune, enervare, certuri cu amicii, ocazional cu rudele (cum pățeam eu pe vremea lui Băsescu) și nimeni nu are chef de asta degeaba. Prezența atât de mică la urne reprezintă în continuare un vot de blam pentru toate partidele chiar dacă acestea aparent s-au obișnuit cu asta ca bețivii cu îmbufnarea nevestelor.
- PSD a câștigat pentru că au fost suficient de abili să scape de Ponta la timp și pentru că au reușit să numească un guvern de care să se desolidarizeze de fațadă cât să pară o forță înnoitoare a patriei și nu ceea ce sunt și au fost mereu – un partid de oportuniști, de îmbogățiți, demagogi și incapabili de construcții benefice pentru țară și de reforme. Cumva au pozat în oameni serioși care vor și ei săracii să scape țara de opresiune și proastă organizare, omițând să zică (și prostimea omițând să priceapă) că de fapt 80% din ce este rău în țară, de la corupția devastatoare, la lipsa de progres, dezinteresul general și regresul social, economic și moral pe care îl trăim li se datorează direct.
Dacă ar exista vreun interes de a face ce au promis, stacojii ar fi într-un rahat teribil acum că masivitatea voturilor face ca posibilitatea de a anexa la guvernare cozi de topor, tocmai bune de arătat cu degetul peste 1-2 ani ca vinovați ai lipsei de respectare a promisiunilor, este destul de forțată.
Din fericire pentru ei treaba merge oricum în România, și cu dosare în justiție (care este toată coruptă și trebuie adusă la normalul votului, nu-i așa?), și cu condamnări, și cu castele și cu piscine.
Gura papă și socialdemocrația înflorește, mama lui de iod din mâncarea alegătorilor de stânga.
- Adevărații câștigători ai scrutinului au fost în opinia mea ALDE și PMP. Confruntați cu binemeritata extincție (sper eu doar amânată) respectivele partide au reușit printr-un screamăt prelung să își trimită produsul digerat al viziunii lor despre viață și politică în parlament. Vor fi cu noi, nu se știe de ce și pentru ce bine, ca și cum un parlament fără Băsescu, Udrea sau Tăriceanu ar fi fost intolerabil acestui popor. Nu vor avea putere dar vor avea un loc de unde vor bate, cu maturitate politică desigur, darabana despre minunatele proiecte și viziuni liberale, populiste și așa mai departe pe care, peste 322 de ani, când vor câștiga în fine alegerile, le vor pune în practică. Cerberi ai democrației cu schelălăieli de ciuaua, fără alt mobil decât acela de a fi și ei parlamentari.
Și poate, în cazul ALDE, să apuce vreun zgâtrci de la clefăiala socialdemocrată.
- Contrar a ce exhiba aseară pe la televiziuni, USR nu a câștigat nimic. Este adevărat că scorul electoral a fost neașteptat de bun și a arătat că, pe teritoriul pârjolit din punct de vedere al politicienilor și al partidelor de valoare, pot să apară rapid partide noi și sărace
Totuși declarațiile privind victoria democrației venite din partea unui partid cu performanță electorală cu o singură cifră, par o glumă proastă. Tot ce au făcut bieții oameni (și cu votul meu, că veni vorba) a fost să se califice la turneul final și să își pregătească echipa lor pentru finala din 2020. Toți ochii celor ca mine, cu afinități de dreapta și dezgust față de politicienii actuali vor fi ațintiți pe ei cu speranța că au, dincolo de vocea dogită a lui Nicușor, un alt mod, realmente de a face politică.
- PNL primește în fine o lecție și o sulă în bot, binemeritată, de la electoratul său, pregătit a-și lua zborul spre alte zări. Nu a ajutat nici faptul că s-au ”unit” cu otrepele PDListe (dracu știe de ce au făcut-o), nici modul în care au aprobat alegerile de primari într-un tur (urmat de pierderea Bucureștiului), nici clipurile și mesajul electoral subțirele, bazate pe speranța că Cioloș va fi un fel de Hagi al partidului, cu voleuri și driblinguri fulgerătoare când de fapt, bietul om, nici nu a vrut nici să se legitimeze la ei în partid.
În plus, după cum spunea și CTPul ieri, PNL a reușit să pară că a fost partidul din spatele guvernării, decontând electoral nereușitele acestuia, în timp ce PSD, care prin voturile lui a numit susnumitul guvern, s-au dat marii opozanți și înnoitori ai acestuia.
Dar ce ne puteam aștepta de la o blondă care aseară aștepta să vadă cu cât mai scade la numărătoare față de exit polluri înainte să ia decizia așteptată ?
Pentru că numai demisia neîntârziată și ralierea cât mai rapidă a epavei PNL în jurul unor politicieni care să însemne ceva măcar pentru alegătorii de dreapta pare singura variantă pentru evitarea involuției caracteristice de la genPNL la gen ALDE apoi gen PUNR și în final gen PNȚ.
- A intrat UDMRul în parlament, dar cred că nu o să le placă – pula guvernare.
Puse cap la cap toate aceste concluzii ar putea face pe unul mai slab de înger să se arunce în furcă și pe unul mai zdravăn să se așeze, de dimineața, în fața ambasadei SUA la viză.
În ce mă privește voi folosi un alt abord, respectiv voi muta la loc durerea în acel loc special al unui bărbat în care, în sesiunile parlamentare, mai ustură și voi aștepta ca, la primele hăulituri și detunături, să plec spre Piața Universității.
Doar că, spre deosebire de acum 27 de ani, parcă de data asta aș lua și o armă.