Spre deosebire de noi domnul Șerban Nicolae are un atu important atunci când se manifestă public: șoriciul facial, mai gros decât blindajul unui T34.
Acolo unde noi suntem, în controversele cu femeile, dezarmați de tendințe cavalerești și de deprinderea de a ne izmeni cu cuvinte blânde, baragladina le-o zice pe aia dreaptă, respectiv că sunt proaste, nespălate pe dinți, needucate, rânjesc fasolele și se fut în cur.
Cel puțin ieri, în plenul Parlamentului României, cam asta a susținut forma de viață socialdemocrată în timpul polemicii cu doamna Cosette Chichirău, deputat USR.
Eu, de exemplu, deși sunt slobod la gură și uneori buruienos, nu am spus astfel de cuvinte vreodată unei femei, din vina mamei care, cumva, mi-a inoculat îndoieli, când eram mic, că așa se procedează.
Norocul domnului Nicolae pentru faptul că, în cei 7 ani de acasă (sau or fi fost doar câteva luni de alăptat pe sărite?) mama domniei lui nu a fost atât de restrictivă.
Îmi place să cred că, văzând la televizor cum se procedează cu târâturile, electoratul râtanului, de la asistații sociali care au dat cu ștampila pe trandafiri la urne, până la gastroenetrologii plini de rafinament care îl mai admiră când și când, au avut satisfacția votului bine dat și mândria de a fi parte la ceva măreț.
De fapt și de drept, dacă stai să te gândești mai bine, croncanul socialdemocrat nu este doar un excelent luptător contra statului paralel (al oamenilor care respectă femeile), dar și un avantgardist al frontului pe care, iată, PSD îl face contra discriminării bărbatului, prin contrazicere, de către femeie.
Ieri domnul Șerban a arătat o dată în plus de ce diferențele între PSD-ALDE și România bunului simț sunt ireconciliabile.
Salvarea unei vieți
Am avut mai de mult un pacient tânăr care afirma faptul că suferințele lui, palpitații, anxietate, o stare de agitație, insomnie și proastă dispoziție ar fi apărut și sunt probabil cauzate de despărțirea și divorțul de soția sa.
Nu i-am putut ascunde adevărul, așa că i-am spus și eu că, după un timp, urmare a aceluiași eveniment, stările lui vor fi înlocuite de o ușoară euforie permanentă, însoțită eventual de o somnolență diurnă ocazională, caracteristică trezirii unui burlac care a avut câte o noapte plină, eventual pusee de hiperactivitate sexuală, compatibile totuși cu o viață normală (contrar părerilor fostei).
Urmare a tuturor acestor modificări așteptate probabil că palpitațiile, anxietatea și agitația vor lăsa cu timpul locul unei stări de beatitudine și chiar de recunoștință pentru femeia aceea minunată care a permis, prin decizia ei, ca toate acestea să se întâmple.
Am simțit, când l-am văzut ieșind pe ușa cabinetului, că, probabil, am mai salvat o viață.
Nu i-am putut ascunde adevărul, așa că i-am spus și eu că, după un timp, urmare a aceluiași eveniment, stările lui vor fi înlocuite de o ușoară euforie permanentă, însoțită eventual de o somnolență diurnă ocazională, caracteristică trezirii unui burlac care a avut câte o noapte plină, eventual pusee de hiperactivitate sexuală, compatibile totuși cu o viață normală (contrar părerilor fostei).
Urmare a tuturor acestor modificări așteptate probabil că palpitațiile, anxietatea și agitația vor lăsa cu timpul locul unei stări de beatitudine și chiar de recunoștință pentru femeia aceea minunată care a permis, prin decizia ei, ca toate acestea să se întâmple.
Am simțit, când l-am văzut ieșind pe ușa cabinetului, că, probabil, am mai salvat o viață.
Popor, suveranitate și limbrici
Problema pentru care ne tot agităm cu politichia pe plaiul românesc se datorează unui fapt simplu: poporul nostru este extrem de inert și de puțin reactiv dacă reacția presupune gândire, solidaritate și contestarea autorității.
Majoritatea noastră este atașată de stereotipuri, egocentristă și relativ lașă în a-și asuma atitudini neconforme; la noi revoluțiile se fac, cel mai bine, cu voie de la primărie.
Ca atare Ceaușescu a avut parte de o țară de basm, din perspectiva lui, pe care o conducea și acum dacă agenturili și forțili străine nu ar fi decis să încalce întrucâtva suveranitatea națională a României și să facă ce trebuia făcut.
Bineînțeles însă că, din perspectiva românului de rând un Ceaușescu cu față umană era de preferat unui tip nou de autoritate și de politic, așa că l-au votat sub forma lui reloaded, Iliescu, și i-au tot votat partidul fie că se numea FSN, FDSN, PDSR sau PSD.
Că asta face poporul nostru dintotdeauna, votează cu ”ai noștri” câtă vreme aceștia îi apără de lifte străine, le toarna în troacă câteva sute de lei necesari cartofilor și berii și le promite că în câțiva ani, maxim un secol, ei, românii, fără a schimba esențialmente ceva din felul lor de a fi, de a gândi și de a munci, vor trăi mai bine.
Este vorba desigur de dragoste și în fața acestui sentiment nu ai ce spune.
Ca urmare a acestei particularități, particularitate accentuată de faptul că, generație de generație, o parte din vârfuri a plecat unde a văzut cu ochii, ne trezim în acest secol, și o să o facem și în cele viitoare, tot cu secretari de partid, colhoznici, șefi de județene și agitatori, fie că îi cheamă Văcăroiu sau Tudose, Ninosu sau Șerban Nicolae, Gherman sau Nicolicea, Dragnea sau Adrian Năstase.
Aceștia vor exista mereu, pentru că este în firea rahatului să hrănească limbricii și în firea limricilor să se așeze moț pe el.
O confuzie pe care o fac apologeții dreptei este aceea de a presupune că, uneori, aceasta a fost la putere. Că totuși ceva se schimbă și se mielinizează în mintea românului, chiar dacă încet, și că de fapt alternanța la putere, așa câcâită cum este la noi, înseamnă ceva.
De fapt înseamnă doar un singur lucru; ocazional ciolanul pare tuturor acestor limbrici prea mic și drumul către el un pic prea îndepărtat, drept care o parte a lor se mai scindează și se mai reorientează. De exemplu PDul lui Roman, PDLul lui Băsescu și celelalte formațiuni mai puțin importante care mai îmbracă, în ani electorali, blănițe de oaie în drumul lor spre aceleași activități lupești legate de ciolăneală.
Chiar putem crede că PDLul și Băsescu au însemnat, la vremea lor, altceva decât aceiași continuitate neocomunistă pe care o trădează însăși originea comună din coșnelul originar, FSN?
Singura guvernare de dreapta a fost de fapt cea țărănistă și a avut loc numai pentru că erau vremuri grele pentru român, vremuri de inflație și de sărăcie, în care de altfel voioșii țărăniști ne-au înfundat și mai tare.
Ne place sau nu ne place – ăsta este adevărul. Așa popor, așa cârmuitori. Acum și în următoarele decenii, cel puțin până în momentul în care cineva, SUA, EU sau Rusia, ne va încălca iar suveranitatea și suficienți dintre români vor pune mâna pe furci și pe topoare, călcând legile justiției, ale jandarmeriei și mai știu eu ce paragrafe din constituție mai scrijelesc ăștia între timp, reconfigurând la propriu și radical clasa politică și restrângând drepturile acestui popor de a alege până la iodarea completă a sării.
Cea ce este o utopie, drept care să ne așezăm comod; actuala stare de lucruri va persista.
Majoritatea noastră este atașată de stereotipuri, egocentristă și relativ lașă în a-și asuma atitudini neconforme; la noi revoluțiile se fac, cel mai bine, cu voie de la primărie.
Ca atare Ceaușescu a avut parte de o țară de basm, din perspectiva lui, pe care o conducea și acum dacă agenturili și forțili străine nu ar fi decis să încalce întrucâtva suveranitatea națională a României și să facă ce trebuia făcut.
Bineînțeles însă că, din perspectiva românului de rând un Ceaușescu cu față umană era de preferat unui tip nou de autoritate și de politic, așa că l-au votat sub forma lui reloaded, Iliescu, și i-au tot votat partidul fie că se numea FSN, FDSN, PDSR sau PSD.
Că asta face poporul nostru dintotdeauna, votează cu ”ai noștri” câtă vreme aceștia îi apără de lifte străine, le toarna în troacă câteva sute de lei necesari cartofilor și berii și le promite că în câțiva ani, maxim un secol, ei, românii, fără a schimba esențialmente ceva din felul lor de a fi, de a gândi și de a munci, vor trăi mai bine.
Este vorba desigur de dragoste și în fața acestui sentiment nu ai ce spune.
Ca urmare a acestei particularități, particularitate accentuată de faptul că, generație de generație, o parte din vârfuri a plecat unde a văzut cu ochii, ne trezim în acest secol, și o să o facem și în cele viitoare, tot cu secretari de partid, colhoznici, șefi de județene și agitatori, fie că îi cheamă Văcăroiu sau Tudose, Ninosu sau Șerban Nicolae, Gherman sau Nicolicea, Dragnea sau Adrian Năstase.
Aceștia vor exista mereu, pentru că este în firea rahatului să hrănească limbricii și în firea limricilor să se așeze moț pe el.
O confuzie pe care o fac apologeții dreptei este aceea de a presupune că, uneori, aceasta a fost la putere. Că totuși ceva se schimbă și se mielinizează în mintea românului, chiar dacă încet, și că de fapt alternanța la putere, așa câcâită cum este la noi, înseamnă ceva.
De fapt înseamnă doar un singur lucru; ocazional ciolanul pare tuturor acestor limbrici prea mic și drumul către el un pic prea îndepărtat, drept care o parte a lor se mai scindează și se mai reorientează. De exemplu PDul lui Roman, PDLul lui Băsescu și celelalte formațiuni mai puțin importante care mai îmbracă, în ani electorali, blănițe de oaie în drumul lor spre aceleași activități lupești legate de ciolăneală.
Chiar putem crede că PDLul și Băsescu au însemnat, la vremea lor, altceva decât aceiași continuitate neocomunistă pe care o trădează însăși originea comună din coșnelul originar, FSN?
Singura guvernare de dreapta a fost de fapt cea țărănistă și a avut loc numai pentru că erau vremuri grele pentru român, vremuri de inflație și de sărăcie, în care de altfel voioșii țărăniști ne-au înfundat și mai tare.
Ne place sau nu ne place – ăsta este adevărul. Așa popor, așa cârmuitori. Acum și în următoarele decenii, cel puțin până în momentul în care cineva, SUA, EU sau Rusia, ne va încălca iar suveranitatea și suficienți dintre români vor pune mâna pe furci și pe topoare, călcând legile justiției, ale jandarmeriei și mai știu eu ce paragrafe din constituție mai scrijelesc ăștia între timp, reconfigurând la propriu și radical clasa politică și restrângând drepturile acestui popor de a alege până la iodarea completă a sării.
Cea ce este o utopie, drept care să ne așezăm comod; actuala stare de lucruri va persista.
Hiba actualelor demonstrații de stradă
Problema actualelor demonstrații, de fapt a tuturor demonstrațiilor care au continuat după retragerea ordonanței 13, este faptul că guvernanții s-au obișnuit cu ele. Nu le consideră o amenințare pentru ceea ce vor ei să împlânte în curul patriei și, din păcate, și-au demonstrat caracterul benign din punct de vedere al amenințării pe care acestea le-ar putea exercita acolo unde îi doare pe ei cel mai tare, adică la nivel de ciolan.
Dragnea și ceilalți, pur și simplu, nu cred că ar putea fi dați jos nici de manifestări cu adevărat importante, necum de câteva zeci de mii de oameni pașnici hăulind pe unele străzi din unele orașe.
Nu zic că mesajul trimis de toate aceste manifestări nu este bun; din păcate ele se adreseazăstrict bunului simț al unor oameni care ar trebui introduși în Guiness Book la capitolul ”nesimțire”.
Maximul de efect pe care îl produc, din câte văd, este iritarea câte unuia mai fragil din punct de vedere mintal, gen Codrin Ștefănescu, care tare ar mai deturna niște bani de la buget ca să organizeze o contramanifestație sau două, să se simtă și el popular și onorat pe străzi și nu ca acum, doar o pulă de om.
Dacă manifestările ar fi serioase, cuprinzând și paralizând străzi și orașe, dacă am vorbi de grevă generală, grevă fiscală, nesupunere civică, insurecție sau revoluție, lucrurile s-ar schimba pentru că, dincolo de dorința lor de a desena o țară cât mai confortabilă pentru mafioți și bolșevici, toți cei aflați la putere au ca prioritate absolută, dincolo de principii, modificări de legi și planuri de acțiune, menținerea cu sfințenie acolo, la cald. Acolo unde se parazitează bugete, se împart fonduri, se votează salarii proprii, se angajează neamuri și țiitoare, unde sunt prime time ul și averea.
Pentru ele s-ar face și național căcănari, și liberalo vidanjori și popularo felatori, dacă asta s-ar cere într- o evetuală revoluție.
Cum au făcut și în 1989, că veni vorba
Dar cum situația este aceasta care este, prezența unor oameni inimoși și cu principii pe străzi nu clintește nici măcar o fibră musculară din sfincterele celor de la putere, deci este inutilă minus, desigur, dacă organizarea de lucruri inutile nu este pentru firea multora din cei care ies pe străzi, opțiunea proprie de contribuție la asanarea cetății și mersul istoriei noastre.
Și mai este un factor relevant; presupunând că demonstrațiile, americanii sau vreun asteroid de bun simț nimerind vreo sesiune extraordinară a parlamentului și guvernului, ne tămăduiește de actualul set de bolșevici mafioți, cine dracu le-ar lua locul? Țurcan? Gorghiu? Vreun fonfăit de la USD?
Poate că alții îl văd acest lider puternic care, o dată dezgropat de către demonstrații de sub bălegarul social democrat, ar înflori ca un crin minunat dar eu, de zeci de ani, văd peste tot același gen de poltroni și prostovani, unii doar cu un pic mai mult apret pe haine.
Așa că, în opinia mea, manifestațiile actuale sunt, din păcate, la fel de inutile precum erau vaietele victimelor atunci când pustiau vandalii.
Abuzul în serviciu
Una din tezele fundamentale ale statului perpendicular, pesedistoaldist, este aceea că abuzul de putere este o faptă penală doar datorită metehnei de tip stalinist a legiuitorilor trecuți de a incrimina în mod samavolnic și la nivel penal pe cei care, în funcții fiind, mai abuzează de acestea. Dar că de fapt un semn de civilizare a societății ar fi ca acest abuz în serviciu să nu fie judecat ca fiind o faptă penală ci doar o hârjoneală, dojenibilă cel mult, a baronului modern.
Și într-un fel îi înțeleg pe mai marii pesedistoaldiști. Cum ar putea ei să facă lucruri atât de bune fără a mai abuza câteodată de funcțiile lor?
Ca urmare a acestei filozofii baronești este OK să iei angajați de la prefectură ca să lucreze la partid, este benefic să mai muți câte o insuliță la vreo firmă privată de bine sau să dai ordonanțe dubioase din punct de vedere constituțional în miez de noapte, câtă vreme de asta te-au votat oamenii sau te-au uns mai marii din partid prin funcții și ministere.
Numai un stat paralel, care nu înțelege nimic din perpendicularitatea viziunii proprii de organizare statală, poate incrimina toate acestea și să înceapă să fugărească miniștrii-eroi sau președinții-victimă care nu au făcut nimic altceva decât să semneze, când și când, ordine, decizii sau ordonanțe abuzive.
De aici tevatura cu pragul sau cea cu asocierea obligatorie a termenului de abuz cu primirea de bani; nu pentru că ar fi normal ci pentru că aceste limitări ar face al dracului de greu de demonstrat și de incriminat abuzul în serviciu la un nivel penal, astfel încât acesta să poată fi eradicat.
Pentru că oamenii, dacă s-au apucat de politică, taman pentru acest drept milenar al ministrului, șefului și directorașului român s-au apucat.
Și ce ar fi o funcție politică fără dreptul de a mișca fără cenzură, discreționar, acte, contracte, bani și influență? Muncă pentru comunitate, ca proștii?
Și într-un fel îi înțeleg pe mai marii pesedistoaldiști. Cum ar putea ei să facă lucruri atât de bune fără a mai abuza câteodată de funcțiile lor?
Ca urmare a acestei filozofii baronești este OK să iei angajați de la prefectură ca să lucreze la partid, este benefic să mai muți câte o insuliță la vreo firmă privată de bine sau să dai ordonanțe dubioase din punct de vedere constituțional în miez de noapte, câtă vreme de asta te-au votat oamenii sau te-au uns mai marii din partid prin funcții și ministere.
Numai un stat paralel, care nu înțelege nimic din perpendicularitatea viziunii proprii de organizare statală, poate incrimina toate acestea și să înceapă să fugărească miniștrii-eroi sau președinții-victimă care nu au făcut nimic altceva decât să semneze, când și când, ordine, decizii sau ordonanțe abuzive.
De aici tevatura cu pragul sau cea cu asocierea obligatorie a termenului de abuz cu primirea de bani; nu pentru că ar fi normal ci pentru că aceste limitări ar face al dracului de greu de demonstrat și de incriminat abuzul în serviciu la un nivel penal, astfel încât acesta să poată fi eradicat.
Pentru că oamenii, dacă s-au apucat de politică, taman pentru acest drept milenar al ministrului, șefului și directorașului român s-au apucat.
Și ce ar fi o funcție politică fără dreptul de a mișca fără cenzură, discreționar, acte, contracte, bani și influență? Muncă pentru comunitate, ca proștii?
Consumatorul și pizda mamei lor
Nu contest faptul că din perspectiva mea de consumator prețul oricărei achiziții ar putea fi rectificat în jos ba chiar, dacă stau să mă gândesc mai bine, pot spune că nu am returnat niciodată dezgustat vreun produs numai și numai pentru că am considerat prețul jignitor de redus.
În fapt atunci când compar valoarea muncii mele, așa cum este ea măsurată prin chenzine, cu valoarea viziunii, talentului negustoresc, muncii și geniului altora, așa cum sunt ele exprimate de numerele cu multe cifre de sub obiectele pe care mi le doresc, recunosc că am de obicei o punere la punct și o indicare univocă a rolului meu mai exact în Univers.
Ce să spun? Așa sunt regulile după care funcționează lumea.
Ceea ce mă enervează în mod particular însă este toată această prosteală suplimentară, publicitate și intromisiune a firmelor și capitalismului mondial în intimitatea mea, cu fel de fel de adduri, reclame, mesaje, stalking pe facebook, telefoane și alte asemenea care mi se adresează, după cum se adresează și altora, în singura calitate în care am valoare pentru ei – cea de consumator.
Black Fridayuri care nu se mai opresc. Promoții cu numai 20% mai mult decât ai fi plătit anul trecut și cu peste 100% mai mult decât merită, pentru obiecte de care nu ai de fapt nevoie. Reclame întrerupând puținele atacuri ale echipelor românești, pentru pariuri pe care nu le-ai face. Invitații permanente violându-ți radioul pentru întăritoare de ficat sau mesaje tainice, pe e-mail, despre întăritoare de pulă. Firme luminând diminețile în care mă târăsc la muncă, numai și numai pentru a-mi arăta că BMWul, de care nu am realmente nevoie, ar putea să vină cu jumătate din roata de rezervă plătită. Etc.
Aș dori să știu de două ori mai multe cuvinte și să ating vreodată fluența necesară pentru ca, într-o exprimare de geniu, sintetică și totuși atotcuprinzătoare, să le zic tuturor din partea mea, dar și din partea altora ca mine, să se ducă-n pizda mamei lor, cu tot riscul lărgire traumatică pe care acest gest reparator l-ar presupune.
Cum nu sunt genial nu pot face însă lucrul acesta cu constanța și convingerea necesare. Dar încerc.
În fapt atunci când compar valoarea muncii mele, așa cum este ea măsurată prin chenzine, cu valoarea viziunii, talentului negustoresc, muncii și geniului altora, așa cum sunt ele exprimate de numerele cu multe cifre de sub obiectele pe care mi le doresc, recunosc că am de obicei o punere la punct și o indicare univocă a rolului meu mai exact în Univers.
Ce să spun? Așa sunt regulile după care funcționează lumea.
Ceea ce mă enervează în mod particular însă este toată această prosteală suplimentară, publicitate și intromisiune a firmelor și capitalismului mondial în intimitatea mea, cu fel de fel de adduri, reclame, mesaje, stalking pe facebook, telefoane și alte asemenea care mi se adresează, după cum se adresează și altora, în singura calitate în care am valoare pentru ei – cea de consumator.
Black Fridayuri care nu se mai opresc. Promoții cu numai 20% mai mult decât ai fi plătit anul trecut și cu peste 100% mai mult decât merită, pentru obiecte de care nu ai de fapt nevoie. Reclame întrerupând puținele atacuri ale echipelor românești, pentru pariuri pe care nu le-ai face. Invitații permanente violându-ți radioul pentru întăritoare de ficat sau mesaje tainice, pe e-mail, despre întăritoare de pulă. Firme luminând diminețile în care mă târăsc la muncă, numai și numai pentru a-mi arăta că BMWul, de care nu am realmente nevoie, ar putea să vină cu jumătate din roata de rezervă plătită. Etc.
Aș dori să știu de două ori mai multe cuvinte și să ating vreodată fluența necesară pentru ca, într-o exprimare de geniu, sintetică și totuși atotcuprinzătoare, să le zic tuturor din partea mea, dar și din partea altora ca mine, să se ducă-n pizda mamei lor, cu tot riscul lărgire traumatică pe care acest gest reparator l-ar presupune.
Cum nu sunt genial nu pot face însă lucrul acesta cu constanța și convingerea necesare. Dar încerc.
Nedreptățirea lui Dragnea
Mie mi se pare că lui Liviu Dragnea i se face o mare nedreptate; cum să îl cheme la DNA ,pe pretexte lipsite de substanță gen contracte așa zis oneroase între TelDrum și bugete, când omul are nevoie de timp să lucreze, să facă lucruri bune pentru români?
Păi nu vede oricine că, de fapt, TelDrum nu are nici o legătură cu liviu Dragnea, alta decât faptul că activitatea lui politică a făcut din Teleorman un loc rodnic de făcut afaceri? Nu vede chiar nimeni că bietei companii i se mai bagă când și când pe gât chiar și hogeacuri fără valoare, gen insula Belina, numai și numai pentru că doar la această companie și în mediul fertil al Teleormaniului pesedist există priceperea și know how ul de a le transforma în afaceri lucitoare?
Cum să pedepsești, pe false motive, un om doar pentru că este atât de competent și de patriot?
Păi ce om și-a mai făcut palat din salariul și câștigurile atât de mici, de politician? O astfel de nestemată a priceperii umane vrem să o vedem la procuratură?
Rușine să ne fie pentru orbirea noastră vinovată de a prigoni un baron de treabă când, știe oricine, problemele vin strict de la multinaționalele corupte și perverse.
Păi nu vede oricine că, de fapt, TelDrum nu are nici o legătură cu liviu Dragnea, alta decât faptul că activitatea lui politică a făcut din Teleorman un loc rodnic de făcut afaceri? Nu vede chiar nimeni că bietei companii i se mai bagă când și când pe gât chiar și hogeacuri fără valoare, gen insula Belina, numai și numai pentru că doar la această companie și în mediul fertil al Teleormaniului pesedist există priceperea și know how ul de a le transforma în afaceri lucitoare?
Cum să pedepsești, pe false motive, un om doar pentru că este atât de competent și de patriot?
Păi ce om și-a mai făcut palat din salariul și câștigurile atât de mici, de politician? O astfel de nestemată a priceperii umane vrem să o vedem la procuratură?
Rușine să ne fie pentru orbirea noastră vinovată de a prigoni un baron de treabă când, știe oricine, problemele vin strict de la multinaționalele corupte și perverse.
Moartea lui Mickey Mouse
Alaltăieri seara m-am întors, pe scut, de la un concurs de bridge și, după ce m-am întreținut cordial cu nobila mea soție, am dat vreo câteva bobârnace otrepelor și am reanalizat mintal numărul mare de livraje și licitații neinspirate de care am fost capabil, am căzut în ceea ce ar fi putut fi descris ca o tragere de aghioase.
În jurul frumosului adormit însă s-a dezlănțuit iadul.
Astfel tânărul Jinx, un motan cu preocupări profesionale, a fost detectat de soție la baza scărilor angajând militărește pe bază de lăbuțe un terorist murin care trecuse fraudulos granița palatului Cucu.
Față de alte femei, Lavinia are oroare de șoareci și nu rușește absolut de loc să le aprecieze latura drăgălașă și benefică, motiv pentru care a plonjat într-o stare timică disconfortabilă, fapt exacerbat de întâmplarea că, sesizând o anumită vulnerabilitate a motănașului, prostovănia, terorista rozătoare a scăpat din încercuire și s-a refugiat în munți, respectiv după bibliotecă.
În situații de urgență murină nu se prea poate conta pe Alma, o ființă a cărei ambiție cinegetică nu a depășit niciodată stadiul de molie năucă dar lovitura a venit de la faptul că experta, Ivy, constatând acumularea de unde alfa electroencefalografice, trăgea la rândul ei aghioase pe canapea.
Prinsă într-o astfel de situație alarmantă, cu soțul netrezibil, unitatea de elită antișoricească adormită, persana puturoasă și Jinx scărpinându-și nedumerit scăfărlia aerisită de gânduri și soluții, Lavinia a folosit un anume sistem de alianțe existent în Tunari și l-a chemat pe un prieten săritor, Cătălin, genul de prieten care nu lasă o doamnă în necaz, indiferent de oră și de natura precisă a necazului.
Filmul în noapte al evenimentelor a continuat cu demontarea bibliotecii, mutarea acesteia și localizarea partizanului, urmată de intervenția precisă lui Ivy rezultând în dezarmarea, imobilizarea și capturarea inamicului. Din păcate însă protocolul pisicesc în aceste situații prevede și un proces legislativ stufos înainte de aplicarea condamnării, ceea ce a făcut ca, la un moment dat, șoricelul să evadeze din boxa acuzaților și să își reînceapă turele pline de lașitate până ce, în final, și-a găsit sfârșitul sub rafala de lovituri de mătură a lui Cătălin.
Toate aceste evenimente nocturne au atins, zice-se, un număr de decibeli: tropăieli, huruit de șurubelniță, scârțâit de mobile, chiuit de femeie, lătrat de cățel și mieunat de mâțe fără ca toate acestea să deranjeze cât de cât frumoasa lume onirică a președintelui casei. Un mic miracol, după cum a constatat Lavinia; pare că dacă vreodată ar vrea să-și facă de cap, să organizeze chefuri sau să tragă cu pușca, nedetectată, cu mine în casă, tot ce are de făcut este să aștepte câteva minute să adorm.
În jurul frumosului adormit însă s-a dezlănțuit iadul.
Astfel tânărul Jinx, un motan cu preocupări profesionale, a fost detectat de soție la baza scărilor angajând militărește pe bază de lăbuțe un terorist murin care trecuse fraudulos granița palatului Cucu.
Față de alte femei, Lavinia are oroare de șoareci și nu rușește absolut de loc să le aprecieze latura drăgălașă și benefică, motiv pentru care a plonjat într-o stare timică disconfortabilă, fapt exacerbat de întâmplarea că, sesizând o anumită vulnerabilitate a motănașului, prostovănia, terorista rozătoare a scăpat din încercuire și s-a refugiat în munți, respectiv după bibliotecă.
În situații de urgență murină nu se prea poate conta pe Alma, o ființă a cărei ambiție cinegetică nu a depășit niciodată stadiul de molie năucă dar lovitura a venit de la faptul că experta, Ivy, constatând acumularea de unde alfa electroencefalografice, trăgea la rândul ei aghioase pe canapea.
Prinsă într-o astfel de situație alarmantă, cu soțul netrezibil, unitatea de elită antișoricească adormită, persana puturoasă și Jinx scărpinându-și nedumerit scăfărlia aerisită de gânduri și soluții, Lavinia a folosit un anume sistem de alianțe existent în Tunari și l-a chemat pe un prieten săritor, Cătălin, genul de prieten care nu lasă o doamnă în necaz, indiferent de oră și de natura precisă a necazului.
Filmul în noapte al evenimentelor a continuat cu demontarea bibliotecii, mutarea acesteia și localizarea partizanului, urmată de intervenția precisă lui Ivy rezultând în dezarmarea, imobilizarea și capturarea inamicului. Din păcate însă protocolul pisicesc în aceste situații prevede și un proces legislativ stufos înainte de aplicarea condamnării, ceea ce a făcut ca, la un moment dat, șoricelul să evadeze din boxa acuzaților și să își reînceapă turele pline de lașitate până ce, în final, și-a găsit sfârșitul sub rafala de lovituri de mătură a lui Cătălin.
Toate aceste evenimente nocturne au atins, zice-se, un număr de decibeli: tropăieli, huruit de șurubelniță, scârțâit de mobile, chiuit de femeie, lătrat de cățel și mieunat de mâțe fără ca toate acestea să deranjeze cât de cât frumoasa lume onirică a președintelui casei. Un mic miracol, după cum a constatat Lavinia; pare că dacă vreodată ar vrea să-și facă de cap, să organizeze chefuri sau să tragă cu pușca, nedetectată, cu mine în casă, tot ce are de făcut este să aștepte câteva minute să adorm.
Cartofi prăjiți, turte, bonuri de masă și dezolarea de la bucătărie
Atmosferă de dezolare astăzi la bucătăria institutului când medicul de gardă, dl. dr. Mandea, a năvălit pe la orele prînzului să-și instileze fiertura pe gât și tehnocratele stabilimentului l-au informat asupra faptului că micile răsfățuri culinare care le-au făcut cunoscute în șapte regate, cartofii prăjiți, cei copți și alte trufandale, vor trebui, urmare a noului management al instituției, substituite cu acel decoct organic preparat la cazan care menține pacienții noștri hrăniți și fericiți.
Am reacționat prompt întrebându-le de câte ori le-am pus eu să îmi prăjească cartofi, ori altceva, mai ales în zilele fericite în care există fasole și, recunoscând lipsa mea de pretenții, normală la un bărbat însurat, mi-au susurat faptul că alții nu au caracterul meu omnivor și că vor fi destul de greu de acomodat din borhotul pacienților.
Mai mult, se pare că nici nu suntem, în fața instanței bucătărești, toți medicii egali, după cum urmează: unii au bonuri de masă, mama lor de nesătui, alții, cum aș fi eu sau restul colegilor universitari, nu, bonul de masă neprinzând cine știe ce în mediul academic actual.
Ca urmare bucătăresele, bietele de ele, trebuie să facă nu numai muncă de convingere ca medicii să accepte cartoful crud, eventual fiert, perpelit, ușor încălzit, tocat, spart în patru sau cremuit, dar nu prăjit, ci în plus să facă și distincție între puliștii precum Cuculică, ce sunt îndreptățiți la festine de 10 lei pe zi și VIPurile care beneficiind de un bon suplimentar de 15 lei merită să se îndopănească cu echivalentul în fierturi felurite a 25 de lei.
Ce să mai, bietele femei au o viață grea.
Nu știam unde vrea să meargă discuția dar le-am prevenit că îndrăzneala lor ar trebui să înceteze acolo unde vorbim de turtițele mele; pentru că unul din secretele mele cele mai tenebroase, unul din ugerele la care secătuiesc bugetul instituției și dezechilibrez bunul mers al finanțelor patriei este faptul că, gardă de gardă, pretind să mi se facă din făină, apă, sare, drojdie și iubire câteva turte pe plita mult prea îngăduitoare a bucătăriei institutului, turte cu care mă închid apoi, ca un violator cu o clasă de fete, și le fac felul cu sălbăticie.
Bineînțeles însă că această frontieră nu va fi călcată, cel puțin nu cât timp indemnizația medicului de gardă cu preocupări universitare, prețul făinei și al apei potabile și temperatura plitei institutului vor rămâne constante (ceea ce fără vreun Varujan Vosganian care să sesizeze, deplângă și taxeze situația, pare destul de sigur).
Am plecat, ca de obicei, din bucătărie spre chioșcul din fața institutului, să îmi iau ceva de mâncare, fără a putea să mă opresc să mă gândesc, admirativ, la colegii mei cu bonuri de masă; vă dați seama, ai dracu, câtă fiertură capătă cînd sunt de gardă?
Am reacționat prompt întrebându-le de câte ori le-am pus eu să îmi prăjească cartofi, ori altceva, mai ales în zilele fericite în care există fasole și, recunoscând lipsa mea de pretenții, normală la un bărbat însurat, mi-au susurat faptul că alții nu au caracterul meu omnivor și că vor fi destul de greu de acomodat din borhotul pacienților.
Mai mult, se pare că nici nu suntem, în fața instanței bucătărești, toți medicii egali, după cum urmează: unii au bonuri de masă, mama lor de nesătui, alții, cum aș fi eu sau restul colegilor universitari, nu, bonul de masă neprinzând cine știe ce în mediul academic actual.
Ca urmare bucătăresele, bietele de ele, trebuie să facă nu numai muncă de convingere ca medicii să accepte cartoful crud, eventual fiert, perpelit, ușor încălzit, tocat, spart în patru sau cremuit, dar nu prăjit, ci în plus să facă și distincție între puliștii precum Cuculică, ce sunt îndreptățiți la festine de 10 lei pe zi și VIPurile care beneficiind de un bon suplimentar de 15 lei merită să se îndopănească cu echivalentul în fierturi felurite a 25 de lei.
Ce să mai, bietele femei au o viață grea.
Nu știam unde vrea să meargă discuția dar le-am prevenit că îndrăzneala lor ar trebui să înceteze acolo unde vorbim de turtițele mele; pentru că unul din secretele mele cele mai tenebroase, unul din ugerele la care secătuiesc bugetul instituției și dezechilibrez bunul mers al finanțelor patriei este faptul că, gardă de gardă, pretind să mi se facă din făină, apă, sare, drojdie și iubire câteva turte pe plita mult prea îngăduitoare a bucătăriei institutului, turte cu care mă închid apoi, ca un violator cu o clasă de fete, și le fac felul cu sălbăticie.
Bineînțeles însă că această frontieră nu va fi călcată, cel puțin nu cât timp indemnizația medicului de gardă cu preocupări universitare, prețul făinei și al apei potabile și temperatura plitei institutului vor rămâne constante (ceea ce fără vreun Varujan Vosganian care să sesizeze, deplângă și taxeze situația, pare destul de sigur).
Am plecat, ca de obicei, din bucătărie spre chioșcul din fața institutului, să îmi iau ceva de mâncare, fără a putea să mă opresc să mă gândesc, admirativ, la colegii mei cu bonuri de masă; vă dați seama, ai dracu, câtă fiertură capătă cînd sunt de gardă?
Virtute
Unul din renghiurile pe care religia noastră ni-l mai joacă este și acela de a lega termenul de ”virtute” de dogmele ei – castitate, cucernicie, credință oarbă – mai degrabă decât de altele mai intuitive (de ex principialitate, implicare pozitivă, cinste în raport cu alții și cu tine însuți, consecvență).
Conform ”principiilor” noastre moral creștine femeia care suge pula, de exemplu, nu mai poate fi etichetată ca fiind virtuoasă, indiferent cât de impecabil ar fi comportamentul ei în rest; în fapt la noi sexualitatea (și modul ei de manifestare) pare a fi componenta majoră a virtuții sau a lipsei acesteia.
La noi și dacă s-ar naște ăl mai mare cuceritor militar, ăl mai deștept om de știință sau ăl mai talentat artist, câtă vreme s-ar afla că este homosexual, că experimentează bondageul sau că se excită doar dacă i se bagă păstârnac în cur, ar fi privit cu dispreț de orice analfabet incapabil a însăila două gânduri legate.
Probabil de asta suntem și așa bicisnici și veșnic neisprăviți în orice am încerca – noi nu avem oameni și caractere virtuoase urmărind țeluri și progres, ci doar cetățeni care încearcă cât pot ei de mult să nu sugă pula (sau, dacă o fac, să nu știe nimeni de asta).
Desigur că toată această tendință eronată și abuzivă de a defini virtutea și valoarea morală nu este intuitivă; ea trebuie predată, repetată și impusă altora de la vărste fragede, fie și numai pentru a ne asigura că nici generațiile următoare nu vor vedea în virtute nimic altceva decât abstinența sexuală, pupatul de moaște și adresarea problemelor de viață, individuale sau sociale, cu ajutorul rugăciunilor și pietății.
Ca urmare, deși sunt de acord că jocul cu banana a fetelor de la balul bobocilor este în esența lui o tâmpenie pentru care nici unul din participanți nu are de ce să fie în mod particular mândru, nu pot să nu salut faptul că, poate, generațiile de după cea a noastră simt că ceva nu este în regulă și tind să reașeze principiul virtuții și a valorii morale după alte reguli, diferite de ale establishmentului imoral de la noi.
Conform ”principiilor” noastre moral creștine femeia care suge pula, de exemplu, nu mai poate fi etichetată ca fiind virtuoasă, indiferent cât de impecabil ar fi comportamentul ei în rest; în fapt la noi sexualitatea (și modul ei de manifestare) pare a fi componenta majoră a virtuții sau a lipsei acesteia.
La noi și dacă s-ar naște ăl mai mare cuceritor militar, ăl mai deștept om de știință sau ăl mai talentat artist, câtă vreme s-ar afla că este homosexual, că experimentează bondageul sau că se excită doar dacă i se bagă păstârnac în cur, ar fi privit cu dispreț de orice analfabet incapabil a însăila două gânduri legate.
Probabil de asta suntem și așa bicisnici și veșnic neisprăviți în orice am încerca – noi nu avem oameni și caractere virtuoase urmărind țeluri și progres, ci doar cetățeni care încearcă cât pot ei de mult să nu sugă pula (sau, dacă o fac, să nu știe nimeni de asta).
Desigur că toată această tendință eronată și abuzivă de a defini virtutea și valoarea morală nu este intuitivă; ea trebuie predată, repetată și impusă altora de la vărste fragede, fie și numai pentru a ne asigura că nici generațiile următoare nu vor vedea în virtute nimic altceva decât abstinența sexuală, pupatul de moaște și adresarea problemelor de viață, individuale sau sociale, cu ajutorul rugăciunilor și pietății.
Ca urmare, deși sunt de acord că jocul cu banana a fetelor de la balul bobocilor este în esența lui o tâmpenie pentru care nici unul din participanți nu are de ce să fie în mod particular mândru, nu pot să nu salut faptul că, poate, generațiile de după cea a noastră simt că ceva nu este în regulă și tind să reașeze principiul virtuții și a valorii morale după alte reguli, diferite de ale establishmentului imoral de la noi.