În lipsa unei opoziții adevărate iată că PSD este capabil, zilele acestea, să facă propria lor opoziție.
Astfel o țară întreagă așteaptă cu răsuflarea tăiată (sau în cazul meu cu curul zvâcnind de durere) concluziile ”evaluării” cu palme la buci pe care Dragnea et co. o face, zilele acestea, miniștrilor proprii.
Cuiul lui Pepelea este, din câte am priceput eu, Programul de Guvernare, acea țidulă grandioasă care dă în stânga și în dreapta, scade taxe, mărește salarii și face bine la români, omițând totuși să specifice de unde dracu scoate banii necesari.
Și este adevărat că, pe măsură ce realitatea a început să își arate dinții galbeni, membrii guvernului au devenit din ce în ce mai puțin entuziaști cu prevederile fantamasgorice ale Sulului de Guvernare; măririle de salarii s-au diminuat, s-au eșalonat și s-au restrâns, cu medicii, profesorii, funcționarii și ceilalți fraieri rămâne cum am vorbit, fondurile publice sunt tăiate ca baloții de bambus din calea vreunui samurai nervos și, o dată luna de miere petrecută de PSD cu electoratul, acesta din urmă a revenit la indispozițiile, durerile de cap și cârcoteala dintotdeauna.
Nu era nimic imprevizibil în toate astea (poate doar pentru Floricica Dansatoarea); imprevizibilă este însă reacția pesedimii de a-și saborda propriul guvern.
Ce se poate înțelege din asta? Că acum câteva luni, când ni se prezenta cea mai mare echipă de specialiști pe care soarta a eclozat-o pe pământul românesc, când ni se puncta diferențele calitative eventuale dintre membrii acestui cabinet și odioasa aduncătură de tehnocrați dinainte, de fapt Dragnea and company mâncau căcat? Că de fapt au pus un guvern la mișto, de incompetenți, din vina, bineînțeles, a lui Soros, a lui Kovesi, a binomului și a lui Iohannis? Că seriozitatea cupolei PSD-ALDE nu se extinde și la numirea unui guvern capabil? Că nu au oameni de fapt, ci doar gargaragii incompetenți?
Păi sincer să fiu asta înțelesesem și eu, din ziua 1 a guvernării.
Din perspectiva mea este de bine. La urma urmei este modalitatea oamenilor de a ne arăta la toți că nu se pricep, nu au oameni, nu au unitate și nu au nici cea mai vagă idee ce să facă. Poate că își vor convinge, în sfârșit, și pe o parte din electorii proprii despre asta.
Singurul necaz este că, o dată Grindeanu mazilit, nu prea văd ce persoană, mai digerabilă decât expertul de pantonimă or să pună. De fapt de fiecare dată când rememorez conținutul staulului socialdemocrat mă înfior la gândul că vreunul din aceștia urmează să preia guvernarea chiar dacă, se pare, pentru numai câteva luni, până la următoarea ”evaluare”.
Pentru că problema problemelor este, repet, nu numele persoanelor din guvern, fie ele niște competențe celste ca Daea, cât conținutul demagogic și strict electoral, nelegat de realitate, al Sulului de Guvernare.
Am analizat cu mare atenție programul următor și șansele echipei României, cunoscută și sub strigătul de luptă ”Pătrunjeii!”.
Programul este destul de greu, cu 2 meciuri acasă grele (presiunea publicului, jocul defensiv al adeversarilor, mingea care nu vrea să intre în poartă, etc), cu Armenia și Kazahstan și două ceva mai ușoare afară (unde oricum se pornește de la un 0-0 extrem de pozitiv, oferit practic gratis de organizatori), cu Muntenegru și Danemarca.
După un calcul extrem de matur, care a ținut cont și de furia de femei folosite pentru plăcerea altora care zace încă în băieți, de faptul că domnul Daum a început să-și facă o părere despre fotbalul nostru și de faptul îndeobște necontestat că balonul este rotund, am ajuns la concluzia că, dacă printr-o mobilizare exemplară se vor închide culoarele cât să nu pierdem cu Armenia, nu m-ar mira să putem să ne ținem, până la final, de locul 4 în grupă.
Ceea ce nu e puțin lucru din perspectiva calificărilor viitoare, având în vedere ce echipe dure se găsesc de ceva vreme în urna 4 valorică la tragerile la sorți...
Se pare că nu numai Simona Halep a bătut ieri.
Astfel la primăria capitalei o ședință a consiliului local s-a lăsat de asemenea cu bătaie, o serie de cetățeni încercând să intre și să asiste la ședința susnumitului for legislativ, fără a fi însă lăsați de polițiștii locali; a ăeșit o scenă onorantă pentru noi toți, de îmbrânceală, chirăială și acuze reciproce.
În încercarea firească de a trage cât mai multă spuză pe turta proprie, atât madam Firea cât și o parte a opoziției antifiriene din Consiliu, și-au făcut timp să apară pe la televiziuni și să se acuze reciproc de mârlăneală, conspirație și comportament nedemocratic.
Pentru că Pandeloaica este mai pandalie, în ce o privește a lansat și acuzația de tentativă de linșaj asupra augustei sale personalități din partea sorosiștilor (cine altcineva?).
Personal aș fi preferat o partidă de tras de păr în magiun, dar nu stabilesc eu grila de programe la Circul Municipal.
Mai în noapte, pe străzile capitalei, un politician beat mangă, domnul Cristi Beureanu, se plimba cu tu-tu-ul condus de amanta încă nebătută, când a fost oprit de un echipaj de poliție cu oprimantul pretext că au voie să legitimeze bețivi.
Cum băieții sunt băieți și una duce la alta, întrucât domnul Beureanu este o persoană care adesea bate și conversează dând cu picioarele (chiar dacă de obicei strict pe femei), controlul s-a lăsat cu bătaie; un meci interesant, început ofensiv, cu șuturi în coaie și portiere trântite peste degetele polițailor, dar terminat se pare cu o sesiune de tika taka la fălcile, coastele și tărtăcuța bourului.
Lucrurile s-au terminat cu bine, cu fostul politician moțăind la secție, gagică-sa dând cu subsemnatul și amândoi jelindu-se de abuzurile poliției la adresa unor personalități atât de imense precum domniile lor. Ulterior bețivul a fost dus și la spital unde s-a confirmat ceea ce se bănuia de mult – că omul nu are nimic în cap. Poate doar bule de aer.
Așa că spun și eu – față de toate acestea, cum dracu să nu bată Halep?
Înțeleg că, după o serie de calcule, extrageri de logaritmi, diferențiale, integrate și alte operațiuni matematice necesitând competență socialdemocrată s-a formulat concluzia, altfel anticipată de mine de câteva luni, că măririle de salariu scrise cu litere de foc în Cartea Cărților, Programul PSD de Guvernare, nu pot fi aplicate, din lipsă de anvelopă salarială sau, cum ar zice mandea, de pitaci.
Situație în care susnumitul Program de Guvernare redevine, în ciuda aspectului lucios al paginilor, ceea ce a fost menit să fie de la început, respectiv curpapier pentru alegătorul socialdemocrat tipic, cel cu latrina în fundul curții.
Ca urmare atât eu cât și colegii mai mult sau mai puțin bugetari ai acestor vremuri de lăcuste vom continua să cântăm din drâmbă.
Slavă domnului că, ajutat de o inspirație supranaturală, nu am apucat să cheltui în avans salariile ghiftuitoare promise de Dragnea, Olguța și ceilalți baroni Munchausen ai coaliției.
Rămânem cu satisfacția populară de a constata succesul în celelalte arii de expertiză socialisto-aldistă, respectiv blocarea justiției, dezincriminările și celelalte chestiuni bune pentru (unii) români.
La urma urmei dânșii sunt convinși că de asta au fost votați de prostime acum 6 luni.
Ţara noastră s-a născut blagoslovită nu numai cu râuri, ramuri, viezuri, mânji şi femei frumoase ci şi cu o propensitate neobişnuită de a crea specialişti, experţi, gânditori şi filozofi.
Practic în ghiozdănelul fiecărui copil (dar şi în paharul în golire al fiecărui adult) născut pe acest meleag legendar stă diploma de specialist, certificatul de expert, masteratul de gânditor dar şi bâta verbală de filozof omniscient ultragiat. Român.
Motivele pentru care avem atât de mulţi specialişti sunt numeroase.
În primul rând faptul că, în ciuda camerelor de luat vederi de la BAC, este foarte, foarte greu să opreşti un român să termine o facultate. Sunt oricum multe facultăţi. În cadrul fiecăreia, ca profesor ştii că oricum individul va ajunge până la urma specialist, nu poţi lăsa tehnicalităţi de tipul că nu ştie nimic, nu îl interesează nimic şi nu gândeşte niciodată să îi strice viitorul. La urma urmei ai o reputatie de umanitate de apărat şi un interes de a spori şeptelul de specialişti mai tineri din domeniu. Ştii că dacă eşti al dracului se va închide facultatea din lipsă de muşterii, masochiştii hotărâţi să se tortureze cu examene pe bune sunt puţini, aşa că rişti să îţi predai la bătrâneţe balivernele doar nevestei.
În al doilea rând specialistul român nu işi supune prolificitatea regulilor stupide din alte părţi (studii controlate, dovezi, bibliografie şi simţ autocritic). Ca urmare el poate prolifera atingându-şi plenar nivelul de expertiză, profitând de abundenţa de amintiri, imaginaţie şi de capacitatea înnăscută de a verbaliza continuu. Devenind astfel un om cu păreri şi atitudini, deci un român pur sânge.
În al treilea rand, în lipsa specialistului român, cu bonomia, frica de dumnezeu şi capacitatea lui de a vorbi, vorbi, vorbi ar putea veni tot felul de francezi, americani sau palestinieni care să atenteze la fibra noastră naţională maltratând opiniile cu dovezi, aducând argumente pe ton calm şi construind lucruri prevazute a dura, fapte reprobabile şi agresive la adresa spiritului românesc, pe care cu greu le-am putea ulterior deteriora.
Aşa că vom continua cu experţii noştri în comunicare cu mioare şi relaţii cu ciobani ungureni şi meşterii noştri Manole cu ideile lor inovatoare de construire în vad inundabil.
Cutremurele ne vor fi prezise de Mărumreni; ele vor veni sau nu vor veni, dar măcar vom trăi cu uşurare neapariţia lor.
Specialiştii în medicină vor continua să amâne diagnosticele până ce tratamentul (ca şi pacientul) vor reveni acolo unde le este de fapt locul, în mâinile Domnului.
Experţii financiari ne vor explica cu acurateţe ca la chiori fluctuaţiile principalelor valute în zilele trecute şi vor estima cu preţiozitate că de-acum încolo va fi mai bine, mai rău si, uneori, tot aşa. Ceea ce în mintea noastră face sens, fiind spuse la televizor.
Gânditorii ziarelor vor continua să nu ne ofenseze cu adevaruri incomode şi greu de integrat, să ne explice atitudinile obligatorii şi mai ales să ne arate pe cine sa urâm, pentru a nu pierde acest filon de coeziune naţională.
În fine, marii filozofi ai politicii vor continua să ne împărtăşească din gândirea, ideile, sentimentele şi patriotismul lor, sub pavăza celor 2 km de autostradă pe an, 10 lei creştere de salariu pe cincinal şi sfertului de catedrală a neamului realizate deja.
Dar ce dracu? Decât să avem specialişti bulgari, unguri sau, şi mai rau, secui, eu zic că tot e bine că îi avem pe ai noştri. Os din oasele specialiştilor getodaci în politica externa şi războaie de acum 2000 de ani.
Moment de cruntă dezamăgire astăzi de dimineață.
Am deschis ușa de la terasă ca să iau o sticlă de apă de afară și, profitând de ușoara mea neglijență, Ivy a țâșnit afară, la activitățile ei specifice.
Am lăsat în consecință ușa deschisă și m-am concentrat pe parcurgerea etapizată a restului programului caracteristic angajatului în pregătire de servici (respectiv băutul cafelei, privitul în gol și murmurarea obsesivă a frazei ”De ce? De ce eu?”).
Am auzit afară obișnuita serenadă a obsedatului de Igor, motanul din vecini care și-a donat cu generozitate cromozomii lui Ivy acum câteva luni, și am zărit cu coada ochiului pe Alma ieșind languros, ca o milfă la băiatul cu pizza, dar nu am dat nici o atenție, hrănit și de înțelepciunea nevestei care m-a asigurat în mod repetat că o pisică cu textura, viața interioară și caracterul Almei nu s-ar crăci cu ultimul mustăcios ieșit din tomberoanele Tunariului.
Întrucât programul matinal de otrepizare a împrejurimilor de către Ivy părea a se prelungi, eu nedorind să las și după plecarea mea ușa deschisă, am ieșit să o caut și să îi aduc aminte că pisoii au nevoie de lapte, de povețe și, în cazul lui Hornbach, poate și de un șut, două în cur.
De Ivy nu am dat eu dar, atunci când am dat de colțul casei am zărit, desprins parcă dintr-o Kamasutra a felinelor, tabloul revoltător al unei îmbrățișări dintre Alma și Igor. Așa cum stăteau ei, ea pe spate, el călare deasupra, chestia, care ar fi părut o misionărească fâsâită la om, era din perspectivă felină o perversitate căreia îi mai lipseau frișca și biciușca să nu fie de-a dreptul condamnabilă. Mai ales cu pui în casă.
Am intervenit, ca un pește care a constatat bancnote false, asupra amorezilor încercând trimiterea nesimțitului peste buturi dar, ca de obicei acesta a scăpat.
În loc să stea și să lupte ca un bărbat pentru iubita lui, a fugit ca un animal.
Am luat-o pe Alma în casă cu dezamăgirea unui tată vitreg recuperându-și fiica din bodegă și m-am gândit îndelung dacă nu ar fi bine să îi lipesc un bilețel pe pielea prihănită, un bilețel pentru nevastă în care să scriu ”Nu îi plac motanii zici tu”.
M-am abținut totuși și am ieșit din nou în curte să o găsesc pe Ivy; nu de alta dar la cât de hotărât este Igor nu sunt sigur că faptul că ea alăptează ar face pentru obsedat vreo diferență.
Moment de mândrie personală ieri când, după câteva luni de căutări și de ascultat cu atenție, într-un final mult prea multă vreme amânat am auzit, pentru prima oară de când locuiesc la Tunari, de undeva de departe, nobilul și invidiatul cântec al cucului.
Străbătând aerul de primăvară târzie cu persuasiunea unui semnal de U-boot, muzicala intonație anunța întreaga lume ornitologică a zonei că tataia a ajuns și că toate afonismele de ciocârlii, guguștuci hiperactivi sau vrăbioare incoerente ar trebui să înceteze pentru a face loc singurului mesaj de valoare, oferit cu generozitate contemporaneității recunoscătoare.
Am ascultat cu nesaț muzicala postare din văzduhul localității înțelegând că este vorba de o pasăre extrovertită, cu multe lucruri frumoase de explicat celor din jur, o pasăre tânără și frumoasă capabilă a-și asuma rolul și semnificația regească.
Dar, așa cum s-a ivit, după doar câteva minute de simfonie, totul s-a terminat.
Să fi fost vorba de vreun motan grobian în căutare de McCuc? De vreun propietar de cuib chitros și pus pe harță intervenind cu țărănie împotriva rapsodului? Sau poate doar de șusoteala lipsită de înțelegere a cuculesei șoptindu-i tânărului prinț ”Mai taci, că te râde lumea!”...
Citesc cu îngrijorare și un ușor dezgust ceea ce pare în fapt un început de program politic al Coaliției pentru Familie.
Pentru că, dacă am crezut că modificarea constituțională privind parainterzicerea altor modalități de a forma familii decât căsătoria dintre un bărbat și o femeie ar fi fost singura idee a oamenilor, ne-am înșelat. Încurajați de succesul relativ facil al întreprinderii, de atitudinea de cățeluși mirosind ciolanul electoral a politicienilor din toate partidele, Coaliția se pune pe treabă. Cu episodul 2.
După cum am văzut cu toții, susnumita asociație nu este pentru oameni nuanțați și nici pentru persoane trăind în secolul XXI. În fapt Coaliția reprezintă din ce în ce mai mult marea masă de români care concep un singur tip de viață și de normalitate, care consideră sexualitatea și tot ce ține de aceasta ca fiind un păcat și o imoralitate periculoase pentru esența patriei, care disprețuiește nuditatea, liberul arbitru în ce privește planificarea familială, avortul, alegerile de viață și, mai ales, pe oamenii diferiți de ei înșiși.
Oameni nostalgici, probabil, după unele din măsurile demografice ale Stejarului din Scornicești și pentru familiile solide ale acelor vremuri.
Printre măsurile ”rezonabile” pe care Coaliția le propune se numărăr taxarea persoanelor celibatare în exces față de cele căsătorite (prin abordul insidios de a scădea taxele celor din urmă), drepturi suplimentare pentru mame în ceea ce privește legislația muncii, controlul, defavorizarea și restricționarea avorturilor, a planningului familial și a fertilizării in vitro, îngreunarea procedurii de divorț și taxarea suplimentară a acesteia, drepturi suplimentare pentru copii, un puritanism mai mare în viața de zi cu zi (cu incriminarea nudității, sexualității nereglementate de Coaliție și a pornografiei – sau a ceea ce Coaliția va nominaliza ca fiind pornografie și indecență).
Un melanj perfect manipulator de lucruri mai degrabă bune și de chestii de secol XVIII-XIX.
Citind toate acestea realizez că, posibil, Coaliția va deveni cât de curând partid politic.
Cu deosebirea, față de celelalte partide existente a faptului că, iată, au un program clar, au o susținere previzibilă și o direcție spre care să o ia. Un partid al cărui singură chestie bună va fi aceea că vor lua voturi de la dobitocii ceilalți.
Și mai realizez că, prin această activitate, această planificare și acest abord insidios și sistematic Coaliția va câștiga probabil puterea și ne va aduce de facto acolo unde suntem de fapt cu mințile, la nivel de societate, de mult – în secolul trecut, singurul în care românul (cu biserica sa ortodoxă cu tot) vrea să trăiască.
Ca urmare eu consider ascensiunea acestui grup de presiune extrem de periculoasă și consider că noi, cei care privim viața diferit, care ne dorim nuditate, sexualitate și libertate în domeniu, cei care am înțeles că familiile se schimbă, copiii se schimbă, femeile și bărbații se schimbă și că toată această schimbare este doar o expresie a libertății și dreptului la opțiune ar trebui să protestăm.
Să protestăm cu toată înzestrarea pe care o purtăm în cap și în chiloți.
Lucrul în care pacientul român crede cu cea mai mare tărie este analiza medicală.
Alte prostii, gen dietă, mișcare, viață sănătoasă, respectarea prescripțiilor medicale, controlul periodic și păstrarea datelor vechi sunt din perspectiva lui doar niște șmecherii inventate de gilda medicală pentru a se exonera și a scăpa ieftin; ori, dacă este vorba de șmecherie, cine poate întrece un român adult?
De fapt și de drept între un RMN din cap până în picioare și un consult profesionist românul va prioritiza de obicei pe primul.
Nu vreau să minimalizez câtuși de puțin rolul analizelor medicale, mai ales că lucrez într-o ramură medicală în care diagnosticele de certitudine se fac, în vasta majoritate a cazurilor, pe bază de analize.
Ce vreau să spun este faptul că aceste analize sunt utile doar în contextul interpretării lor adecvate și că o analiză, oricât de scumpă, inaccsibilă și pretențioasă ar fi, în lipsa judecțăii integrative a medicului, nu are mai multă valoare decât hârtia pe care este tipărită.
Am cunoscut o dată o pacientă care avea diabet; care își făcea frecvent dozări de glicemie, hemoglobină glicozilată și altele pe care, culmea le și păstra. Ocazional el arăta la medici. Analizele ieșeau prost și pe măsură ce timpul trecea, și mai prost. Pentru că de fapt atât pacienta cât și medicii ei se mulțumeau să contemple rezultatele, fără ca cineva să schimbe ceva, ca și cum rolul analizelor este de a marca cu rigurozitate drumul spre infirmitate și coșciug, nu de instrumente pentru a modifica atitudinea.
Am întâlnit numeroase cazuri de pacienți care aveau o mulțime de analize făcute. De fapt mulți dintre ei ar fi putut tapeta o casă cu ele. Mirarea multora dintre ei însă era aceea că, acum că trecuseră atâția ani și atâtea mii de lei, starea lor de sănătate nu păruse a se ameliora. Ceea ce nici nu era de mirare, adesea bieții oameni neavând nimic.
Din punctul meu de vedere între o mie de analize scumpe și o analiză țintită pe o anumită problemă o voi prefera mereu pe ultima. Și, dacă va fi să fiu bolnav, aș fi mâhnit să îl văd pe medicul meu curant prescriindu-mi zeci de analize disparate, sugerând că bietul om habar nu are ce caută, în locul câtorva clar motivate.
Cu analizele medicale este ca și cu bombardamentul – mult mai bine unul țintit și eficient decât unul masiv și nediscriminatoriu.
În context sintagma ”toate analizele” apare foarte frecvent.
În mintea pacientului acestea funcționează ca un tricorder din Star Trek, acel dispozitiv pe care medicii stelari îl trec peste bolnav și care le spune direct diagnosticul, așa că șmecheria este să le faci pe toate. Poate că este scump, dar cine se calicește la sănătatea proprie?
În primul rând termenul de ”toate analizele” este o prostie; nu am contabilizat câte analize sunt disponibile pe Pământ dar cu siguranță acestea sunt cu zecile de mii. Nici unui pacient nu îi vor fi prescrise în întregime, nu pentru că nu ar merita ci pentru că majoritatea nu sunt relevante cu o situație clinică sau alta.
În al doilea rând nu există analize sau pâlcuri de analize care să asigure pe cineva 100% că nu se va îmbolnăvi. Există analize de screening, există unii markeri și parametri utili în a decela incipient disfuncții și există metode imagistice capabile a detecta neregularități la debut. Dar există și posibilitatea de eroare, atât la nivel de laborator cât și la nivel de interpretare, de analize fals pozitive sau fals negative. Există și posibilitatea decelării unor condiții, incidentaloame sau mici anomalii nesemnificative care să genereze noi proceduri, noi căutări și noi cheltuieli pentru ceea ce în timp se va dovedi nerelevant.
În al treilea rând nici o analiză sau grup complet de analize nu va putea înlocui bunul simț, cunoașterea biologiei, epidemiologiei, implicațiilor și valorii acestora de către un creier antrenat în asta și în stabilirea ordinei, bunei măsuri și relevanței datelor.
Cu timpul toți vom fi bolnavi și vom muri cândva. Nici unul dintre noi nu vrem ca asta să se întâmple și, în afara ajutorului lui Arsenie Boca, avem doar medicina și pe medici alături.
Dar nu trebuie să uităm că marea majoritate vom deveni cândva un caz depășit.
Ca să întârziem cât mai mult acest proces sfaturile mele ar fi:
- un stil de viață sănătos (sau, dacă alegerea voastră este diferită, cum este din păcate și a mea, asumarea posibilității ca în timp unele chestii să meargă rău).
- un bilanț periodic și puțin costisitor de manevre medicale (luarea tensiunii sau controlul ginecologic de exemplu) și de analize care să confirme lipsa diabetului, dislipidemiilor, afectărilor hepatice și renale, a diselectrolitemiilor și, după o anumită vărstă, a inimii
- prezentarea precoce la medic atunci când apar motive de îngrijorare
- găsirea unui profesionist capabil să îți explice ce caută, de ce și cum, care să te ghideze în sensibilul proces de selectare și cerere de analize, dar mai ales care să le aloce semnificație și atitudine terapeutică
- păstrarea și prezentarea la medic a istoricului medical, indiferent de cât de relevant ți se pare ție (și alegerea doar a acelor medici care se interesează de acesta)
- respectarea prescripțiilor medicale și abordarea medicului prescriptor ori de câte ori detectezi probleme
- exercitarea dreptului la o a doua opinie medicală atunci când prima opinie nu a părut satisfăcătoare.
Acest set simplu de măsuri vor fi, în opinia mea, superioare efectuării ”tuturor analizelor”.
Constat că un grup de concetățeni din simpatica localitate vecină, București, au găsit o soluție.
După cum se știe problema Bucureștiului este roz, blondă, fertilă și aleasă pe următorii 3 ani în ceea ce a fost probabil bacalaureatul în ceea ce privește simțul electoral al capitalei, o capitală care totuși a dat țării un Crin Halaicu, un Băsescu sau un Oprescu.
Sunt de acord că în mâna românilor, dar și a bucureștenilor, alegerile libere sunt la fel de periculoase ca un AK74 în mâinile unui preșcolar, capabile a mitralia prin parlament și primării tot felul de șerbaninicolae, nicolici sau marinești dar, până la instalarea unui sistem de alegere a conducătorilor bazat pe examene, QI și fișe psihologice alegerile rămân, din păcate, cel mai bun sistem disponibil unui popor de a schimba măcar, la patru ani, maimuțele cele mai antipatice.
În fața acestei realități dure și rușinoase un grup de concetățeni au găsit #soluția – respectiv un #cort în care să #rezistăm.
Cortul pomenit se află instalat în Piața Unirii și este menit strângerii unor semnături în vederea organizării unui referendum prin care, se preconizează, aceiași bizonei care au votat-o pe madam Firea primar vor vota de data asta ca să o demită.
Madam Firea care la nivel național a devenit, urmare a minții frumoase de român, favorită în caz de alegeri prezidențiale.
Asta îmi aduce aminte de o conjunctură din timpul facultății când subsemnatul cu colegii creaseră o echipă de fotbal mare, un dreamteam care bătea pe toată lumea cu excepția notabilă a antipaticei echipe a absolvenților colegiului Sfântul Sava care, într-o zi de ghinion și nedreptate cosmice, în ciuda dominării categorice a noastre și a unui scor de 3-0 la începutul meciului, a numeroaselor ratări și a unei mingi care pur și simplu nu a vrut să intre în poartă, ne-au dat prima papară, cu 8-5. Și care, cu moderația, lipsa de aroganță și timiditatea caracteristică absolventului de ”Sfântul Sava” ne-au adus aminte, zi de zi și săptămână de săptămână, ani în șir, de nefericitul eveniment, inclusiv cu precizarea destul de enervantă pentru noi, a modului cumpătat în care investiseră banii câștigați de la noi în bere.
Mai enervant însă decât toate, oamenii pretindeau, în ciuda unei minime decențe, că, de fapt, cea mai bună echipă era a lor. Motiv pentru care nici nu doreau să își ciobească stilul jucând din nou, doar din dorința noastră primitivă de revanșă, cu noi. Oricât am insistat.
În felul nostru am realizat și noi, la vremea noastră, un ”cort” și am început să cerem, din ce în ce mai ritos, pe măsură ce performanțele noastre creșteau, revanșa. Am vrut să îi prindem din nou la urne și să le arătăm, în teren nu doar prin bunul simț evident al valorii noastre superioare că lumea sportivă a UMFului anilor 86-89 avea o singură echipă și că aparentul succes al forțelor Mordorului fusese doar o întâmplare irepetabilă.
Într-un final, când i-am bătut pe unii care adminstraseră boilor prima înfrângere, ”referendumul” a fost aprobat și, la câțiva ani de la prima confruntare ne-am întâlnit din nou ca să reinstaurăm democrația, legalitatea și progresul în UMF.
Doare și acum când mă gândesc dar scorul omologat, după un meci care s-a lăsat cu palme, sânge, prelungiri și ceartă a fost de 1-2. Și luni în șir m-a urmărit răsul sâsâit al vărfului lor, Florin, pe când număra banii băieților ajunși, peste ani, în traista lor odioasă.
Așa că ce să zic cu cortul și cu referendumul...
Dacă se dorește ca madam Firea să câștige din nou, eventual cu un procent mai mare chiar în preziua intrării în cursa electorală pentru prezidențiale, dacă se dorește scoaterea dânsei din zona mai disconfortabilă a realizării de proiecte și de lucruri utile pentru bucureșteni (zonă în care bănuim cu toții, de când am văzut interiorul casei lui Pandele, că poate domnia ei nu este 100% calificată), dacă dorim să punem din nou moara ei în apa atât de curgătoare a demagogiei și imaginii, foarte bine, hai la #vot.
Dar dacă avem ceva în cap poate că putem sughița și înghiți realitatea actuală, să așteptăm, să facem, din Bușoii și Nicușorii din dotare o echipă cât de cât competitivă și să câștigăm poate mai încolo când prostia furioasă va fi dat în pârg și erodarea firească a unei forme fără fond se va clarifica în mintea oricărui contribuabil cu mai mult de câteva zeci de neuroni interconectați.
Altfel parcă văd că o să vă scărpinați toți în cap, cam cum am făcut-o eu cu băieții după revanșa mult așteptată cu Sfântul Sava.