În vigilența lor ieșită din comun autoritățile gorjene au sesizat faptul că un critic de artă local și-a exprimat, cu ajutorul unui ciocan, opinia în ceea ce privește Poarta Sărutului, adăugând operei până atunci neterminate a lui Brâncuși necesara competare a câtorva cuie ruginite bătute în arhitrava monumentului.
Poarta sărutului este după cum se știe o operă de artă genială, cu aspectul unui arc de triumf pe a cărui coloane artistul a sculptat simbolul sărutului, două semicercuri alipite, într-o compoziție ce se dorește a fi un simbol al victoriei vieții și iubirii asupra morții.
Este numai o diferență regretabilă de percepție artistică faptul că pentru criticul de artă necunoscut toate acestea au părut mai degrabă a fi un cuier neterminat, ornat cu simbolul universal al curului așezat pe toaletă.
Reacționând primitiv autoritățile locale se gândesc să extragă cuiele înfipte de necunoscut, în ciuda mesajului evident al acestora, strigătul de disperare al unei persoană care a sărutat o oltencă în zi de praz.
O teorie fără prea multe merit susține că susnumitele cuie au fost bătute de decoratori pricepuți doritori a atârna de lucrarea, să recunoaștem, un pic cam golașă a lui Brâncuși necesarele ghirlande, covoare cu Răpirea din Serai și, de ce nu, poate un afiș electoral. La urma urmei ce nu poate face o persoană capabilă cu un ciocan și o mână de cuie ?
Sunt invidios pe Târgul Jiu și pe parcul acestuia care, pe lângă acest portic interesant de care îți poți atârna geaca mai dispune și de o masă de yams cu taburete de piatră și o antenă înaltă de care să legi, în zi de meci, televizorul.
Numai ghinionul că Stonhenge nu este în Gorj face ca în magazinele de profil din Târgul Jiu să se mai găsească cuie și nu pot decât să mă întreb ce ar face creatorii necunoscuți ai acestui oraș să fi avut și ei noroc de o piramidă.