Politic și absurd
Dacă stai să te gândești din punct de vedere politic trăim într-un absurd absolut.
Ministrul sănătății, de exemplu, ne spune la toți că într-un județ, Tulcea, nu există pediatrie. Nici un medic pediatru. Nici măcar vreunul la început de carieră, cu un picior în groapă sau bolnav de nervi. Nici unul. Nada. Mulțime vidă.
Adică oamenii ăia sunt din punctul acesta de vedere la nivelul epocii lui Burebista. Politicienii de la centru, cei locali, cu toții au analizat situația și au zis: ”Ca să aducem un pediatru acolo; noi, aleșii, atotștiutorii, tehnocrații, popularii, socialdemocrații, liberalii, adevărații liberali, etc, nu trebuie să facem nimic în acest sens”.
Probabil că nici la alte specialități Tulcea nu stă mult mai bine și probabil că nici alte județe proptite de soartă pe la vinclurile patriei noastre dragi nu stau mult mai bine.
Dar nu asta este, în mod evident, prioritatea politicului.
Prioritatea politicului este construcția și dezvoltarea, creșterea economică.
Numai și numai ghinionul și obiceiul unora de a face statistică și clasamente face ca și la acest capitol să fim pe ultimul loc în Europa și, bănuiala mea este că nici prin Africa nu am fi fruntași.
Da, o să spuneți, dar măcar se face infrastructură. Drumuri, autostrăzi, utilități.
Pula. Aceleași statistici arată că și aici suntem pe ultimul loc, că juma din populație continuă să se cace în păpușoi și din punct de vedere al autostrăzilor încă ne luptăm să egalăm reușitele epocii de aur.
Măcar la sport stăm ceva mai bine am putea gândi.
Doar că din împrejurarea nefericită că nimeni nu se ocupă de nimic, în nici un caz de creșterea de talente și promovarea exercițiului fizic în populație, am ajuns nu numai o națiune de burtoși și de sedentari, dar am mai ajuns și să ne uităm la olimpiadă ca niște marțieni, fără nici o șansă la medalii. Ne-au mai rămas doar o mână de sportivi, unii dintre ei la hotarul osteoporozei, care să se mai zbată pentru onoarea națională și în rest o miasmă de coji de semințe în jurul unui fenomen fotbalistic care a plonjat recent sub nivelul Albaniei.
Dacă am avea mentalitate japoneză toți acești conducători, secretari de stat, miniștri, consilieri și președinți care au supervizat de 26 de ani acest plonjon permanent în jos și în gol a tot ceea ce reprezintă societatea românească ar trebui nu să își facă sepuku ci să roage frumos să li se permită sepuku (având în vedere că harakiri este rezervată doar persoanelor onorabile).
Așa trebuie să le suportăm ifosele, castelele și ciocoismul zi de zi, certurile lor mărunte prin care tot dau vina unul pe altul, de 25 de ani încoace, pentru faptul că nu s-a făcut și nu se face nimic.
26 de ani de rotativă a labagiilor la conducere au condus la realitatea tristă de a simți că până la urmă tot procesul politic este irelevant câtă vreme rezultatul lui și al alegerilor este invariabil câte un ”specialist” care se scarpină în cap și pretinde că nu este lăsat să facă nimic, reușind totuși să se îmbogățească.
Mai bune decât alegerile la noi ar fi concursuri și probabil că la fiecare 2 luni la Monitorul Oficial ar trebui să vedem anunțuri ”Se scoate la concurs post de premier”.
Tot mai bune decât alegerile ar fi, în opinia mea, câte o recenzie, pe bază de furci și vâte, a electoratului, măcar până ce o parte a lor ar pricepe că pe lângă girofaruri și pensii speciale, meseria de politician ar trebui să se bazeze și pe răspundere.