Poștașul

 

Mă întorc de la o partidă prietenească de yams cu un prieten acasă şi intru relativ absent în bloc.

În general femeile nu mă prea abordează, de ce să zic că o fac, dar iată că de data asta se întâmplă.

Taman când gândurile mele încercau să înţeleagă, iar şi iar, cum dracu ţine copita omul ăla şi cum zvâcneşte din pumn de izbeşte cu atât de mare uşurinţă combinaţii de zaruri porceşti pe care eu le reuşesc doar în zilele cu soţ, o voce feminină mă abordează, pe un ton estompat.

Femeia, se pare, are nevoie de poştă, nevoie mare şi, îngrijorată că este deja târziu, îmi cere ajutorul.

Nu este, desigur, cea mai frumoasă femeie de pe pământ, deşi, pentru cei 80 de ani pe care probabil îi are, nu se ţine rău.

În plus există posibilitatea să o fi înţeles doar parţial, interesul ei fiind strict pentru poştaş, acea persoană pe a cărei venire la ora 14 femeia se pare că conta.

Îi răspund politicos explicându-i că nu ştiu care este poştaşul, că deşi nu îl ştiu îl urăsc pentru pliantele pe care le tot lasă în cutia mea poştală şi de fapt, chiar dacă nu le lasă, aş considera că este de datoria lui să le scoată de acolo. Că nu am primit în ultimii zece ani nici măcar un plic, înştiinţare, notă de impunere, misivă, scrisoare, factură sau mandat de care să mă bucur şi că asta m-a dezvăţat să mai aştept poştaşul, fie şi cu o matracă, cu care să îi mulţumesc personal, şi prin el poştei române că există.

Frumoasele mele cuvinte se învârt însă în aer, băbuţa fiind mai surdă decât o cârtiţă în discotecă, şi urechile ei mai închise la sunete decât coapsele unei virgine puritane elisabetiene în faţa unui marinar beat, fapt evidenţiat de repetarea întrebării cu poştaşul.

Este greu să reiau, prin semne, explicaţiile complete de dinainte, aşa că mă mulţumesc să dau din umeri şi să mă gândesc că, în cazul doamnei, ca să aibă vreo şansă poştaşul ar trebui nu numai să sune de două ori dar şi să se proptească în sonerie, să urle ca Vadim Tudor în faţa steagului maghiar şi să lovească dacă aude mişcare uşa femeii cu capul, ca o ciocănitoare flămândă, dacă şi-ar dori cu adevărat să îi lase pensiile pe ultimele trei luni, de când probabil o tot caută pe bătrână prin metode convenţionale.

Îmi place să cred că la ora când scriu acestea femeia fie a primit pensia fie şi-a adus aminte cu exactitate care este ziua de pensii.