Cu capul plecat smerit sub patrafir tanti Viorica continuă să scâncească cu voce scăzută în timp ce, în context, părintele încerca să facă tot ce se mai putea face. Litanie după litanie se prăvaleau peste păcătoasă în speranța că acum, în ultimul ceas, când mieii comunei Hurlubești își revărsau prin stâne ultimele behăituri, sufletul nefericitei ar mai putea fi salvat.
Miza era desigur mare, femeia arătând de multe ori de-a lungul prelungitei relații confesionale cu părintele Sesenie cât de mult conta, în viața de apoi, pe o despărțire de durată de nesimțitul și păgânul de bărbat.
Dar, după cum îi arătase cu pregnanță părintele, nici ea nu fusese chiar fără de pacat, facilitând plin lipsa ei de vigilență lucrarea necuratului capabil, iată, a-și bate joc cu relativă ușurință de credinciosul cucernic dar ceva mai sărac cu duhul decât media favoriților la viață veșnică.
- Am terminat Viorica, am terminat fata mea, am făcut tot ce ținea de mine, de acum totul este în mâinile Celui de sus
- Și crezi că mă va ierta, părinte ? așa un păcat ...
- Este un Dumnezeu al iertării, fiica mea, un Dumnezeu al iertării deși un pic dezamăgit în ultima vreme de când prin acoperișul casei lui, sfânta noastră biserică, se infiltrează la fiecare ropoteală mai zdravănă apa. Poate nu ar fi rău să te gândești și tu la asta, când o să treci pe lângă cutia cu contribuții, fata mea
- Și ce să fac cu Mircea, cu nebunu ?
- Pe Mircea al tău o să îl bată Cel de sus ca pe o oaie îndăratnică. Când i-o veni vreme și s-o înființa la porțile raiului, cu petul într-o mână și certificatul de deces în ailaltă o să îl fugărească Sfântul Petru și îngerii cum te fugărește el pe tine când vii de la coperativă cu clondirul gol. Și o să vedem, după primii dumicați de pucioasă, cât de glumeț o să mai fie dumnealui cu cele sfinte.
- Nu zic că nu e bine și frumos ce spui matale, părinte, dar dacă mă trage și pe mine după el? Că nu am cum să îl opresc să dreagă ciorba și nici nu pot păzi aluatul de ouă cât e ziua de lunguță.
- În primul rînd, fiica mea, cu credință poți face orice. Și dacă ești atentă poți vedea smântâna necuratului între firele de lobodă, dar mai ales nu te lua după ăla când s-o apuca să-ți spună iar că a găsit mici de post sau că a luat de la mine dezlegare la slănină. Auzi, de la mine ! În atâția ani de când vă păstoresc nu am dat nici dezlegare la zgârțele alea pe care le mai prind copii voștri în pârâu, cum ai putut să crezi vreodată că i-am dat lui Mircea dezlegare la slănină ???
- Mi-a luat Necuratul mințile, scânci din nou femeia. Și de la foame, că eu nu am tăria matale și uneori, după a doua săptămână de leurdă, încep să visez la cremvurști și cabanos
- Păi ăla este necuratul, femeie, ăla este, care îți trimite așa gânduri vinovate, altfel extrem de ușor de combătut cu rugăciunea aia de fortificare, către Maica Domnului, ea însăși o mare devoratoare de ștevie și lobodică.
Momentul duhovnicesc dintre cei doi o luase pe o cale fericită, spre iluminare, când ușile bisericii se trântiră și, după părerea unora, ușor afumat, păcătosul de Mircea își făcu intrarea.
Bălăngănindu-se, după o cruce absolut formală, omul strigă:
- Fă, futu-ți grijania mă-tii, unde-ai pitit slănina ?
Părintele tremura încă de nervi și indignare acum când, de-abia după a treia cruce, aplicată de Slăvan, diaconul, păcătosul se retrăsese schiopătând din spațiul sfintei biserici.
Tremurând de frică tanti Viorica ieșise și ea, hotărâtă ca în aceste ultime două zile până la sfintele Paște să recupereze din păcatele cu care fusese ispitită.
În rochița ei ușoară, de primăvară, Camelia Protopopescu își aștepta răbdătoare rândul.
Ca de obicei când o spovedea pe tânăra fetișcană părintele avea nevoie de o ușoară întărire, mai ales atunci când intervalul dintre spovedanii sugera că lista fetei este, probabil lungă. Ca atare Sesenie Boboca îi făcu un mic semn de răbdare și, intrând în altar, își turnă un pocal de sângele domnului, spre întărirea sufletului și înmuierea altor porțiuni mai puțin cucernice ale păcătosului de trup.
- Și ai ținut cum trebuie postul, fiica mea? începu părintele spovedania
- Eu zic că da părinte.
- Deci nu ai pus carne în gură, continuă, regretând imediat, Sesenie
- N-aș zice asta. Că vezi, părinte, după cum ți-am mai spus, de când cu jobul ăla de secretară a domnului primar ....
- Cunoaștem, cunoaștem o întrerupse învățatul. Bine măcar că nu ai înghițit chestii spurcate.
- Iarăși, luminatule, mă tem că ...
- Pricep, copilo, pricep. Se lasă totuși cu canon.
- Numai că, părinte, trebuie să știți și dumneavoastră că zilele acestea trag tare pentru un post de asistent manager, că se scoate la concurs la Primărie. Practic umblu cu genunchii juliți de două săptămâni. Așa că dacă s-ar putea să îmi găsiți și altceva decât mătănii v-aș fi foarte recunoscătoare.
- Am zis că măcar în sfântul post al Paștelui o să o lași mai moale cu munca și cu surmenajul.
- Păi poate de acuma părinte că a plecat domnul primar de ieri cu soția în vacanță, poate de acum să o las și eu moale, dacă pot să zic așa
- Să spui de 50 de ori Crezul în fiecare zi, să nu bei decât apă chioară până de înviere și să lași cele cuvenite la cutie. Că cel de sus vede și iartă pe toate căprițele sale...
- Căprițele, părinte?
- Pardon, oițele.