Sarea de Himalaya

Ador modul în care merge profilaxia la români. Mai ales la românce.

De exemplu teoriile și exagerările privind un stil de viață activ, eventual sport, despre ocolirea shaormăriilor, datul cu tifla cofetarilor, folosirea coca colei doar acolo unde este cu adevărat indicată, la spălarea motorului, consumul berii cu păhărelul și oprirea fumatului nu prea prind la noi.

În schimb ce prinde foarte bine este căutarea sării fără iod. A celei naturale, de Himalaya.

Acum circa jumate de secol oamenii de știință au ajus la concluzia că lipsa de iod din sare poate genera unele afecțiuni, de la gușă la tendința de a vota non stop politicieni cu aere de ciocoi în dregătorii (boală numită cretinism endemic). Ca urmare tot de atunci s-a ajuns la concluzia că este bine ca în acele zone să se dea locuitorilor supliment de iod. Și după mai multe brainstorminguri privind modalitatea de a face acest lucru să se întâmple, s-a ajuns la concluzia că iodarea sării este cea mai convenabilă modalitate pentru a obține asta, oamenii, minus cei care dețin saline, având tendința să cumpere sarea din comerț.

Ca urmare gușa endemică a început să apară tot mai rar (în unele țări, gen Elveția, chiar a fost eradicată) și cazurile de cretinism au dispărut la noi, chiar dacă unele forme de prostie electorală mai rămân vizibile o dată la patru ani.

Este adevărat că o dată cu profilaxia cu sare iodată au apărut pe ici pe colo cazuri de hipertiroidism iod indus, mai ales dacă s-a exagerat cu iodarea și dacă au fost expuși la ea oameni cu guși vechi și nodulare, dar acest efect secundar al iodării nu a depășit nici măcar a suta parte din beneficiile populaționale.

Dar ce sunt câteva zeci de ani de evidențe medicale și epidemiologice în cazul vreunei ipohondre, dotată cu calculator și cu idei personale despre medicină?

Problema cu obținerea de informații on line este inapetența celor mai mulți dintre oameni de a nu lua în considerare cine este autorul și care sunt justificările și dovezile acestuia pentru ceea ce scrie pe internet. Cumva publicul scapă din vedere că oricine poate scrie ce vrea despre orice; față de cei care scriu în publicații nu există responsabilitate personală și nici vreun comitet de specialiști care cumpănesc articolul înainte de a-i permite popularizarea.

De exemplu eu aș puta scrie despre rolul unturii de castor emasculat în lungirea penisului, aș putea semna ca fiind Roger Maschunkin, cercetător britanic și karatist la Dinamo și, probabil, 50% din cei care m-ar citi ar crede.

Ca urmare a apărut un curent de opinii, extrem de vizibil printre pacientele mele, care consideră că sarea iodată este un pericol, în fapt un cancerigen, motiv pentru care o caută pe aia adevărată, de Himalaya. Singura care, la fel ca cretinii endemici de acolo, a fost scutită de impuritatea și periculozitatea iodului.

Așa că în esență oamenii dau bani mai mulți ca să se asigure că folosesc o sare, altfel frumos colorată, care a fost dovedită că, cel puțin la nivel populațional, face rău.

Nemaivorbind de inutilitatea demersului; căci la ce poate folosi să pui în ciorbă sare neiodată dacă pâinea, parizerul, maioneza și celelalte din comerț sunt făcute oricum cu sare iodată?

Constat o nouă modă în domeniu. Dieta fără gluten ca mijloc de apărare, consolidare și vindecare în bolile tiroidiene.

Nu am găsit această asociere pe pubmed, altfel decât prin faptul că boala celiacă, care este o boală autimună care se tratează patogenic cu dietă fără gluten, poate fi asociată cu alte boli autoimune, inclusiv tiroidită autoimună. Și că, desigur, puținelor persoane care au ambele boli, le trebuiesc preparate fără gluten.

Cu toate acestea constat tot mai des că paciente și voci pe internet consideră că o astfel de dietă, nedemonstrată momentan ca fiind benefică, le-ar fi utilă, oricum mai mult decât 30 de minute de mers pe jos pe zi.

Aflarea adevărului pe Pământ, în medicină nu este din păcate simplă și necesită nu numai pricepere, dar și răbdare și viziune comparativă. Drumul spre o concluzie sau alta este însă mult mai lung decât două, trei clickuri pe google.

Eu consider că adevărul merită, în sine, să fie căutat din eleganță intelectuală.

Când însă este vorba de sănătate, adevărul devine mai mult decât un moft intelectual și poate, uneori, face diferența între viață și moarte, între sănătate și boală sau între suferință lungă și suferință scurtă.