Acum că intraseră într-a cincea săptămână de caniculă primarul Hurlubeștiului, domnul Baronescu, începuse să fie de-a dreptul îngrijorat.
Porumbul, acea sursă tradițională de notorietate și nutrienți ai localității crescuse atât de puțin încât lanurile arătau ca o plantație olandeză de mărar, silind domnii și doamnele din localitate ca la nevoie, să străbată sute de metri în căutarea vreunui pâlc de plante mai răsărite de fiecare dată când intestinele și vezicile își cereau cu imperiozitate drepturile.
Sistemul european de irigații, achiziționat în urmă cu 5 ani din fonduri Phare și care se dovedise ani în șir indispensabil captării posturilor TV centrale la sediu, părea în această perioadă să fie la fel de inutil lanurilor de porumb din ce în ce mai uscate pe cât era pieptănul cu care, în fiecare dimineață, primarul își pregătea șuvița în așteptarea asistentei sale personale, Camelia Protopopescu.
Seceta prelungită părea a-și fi pus amprenta și pe oameni inducând în mulți dintre aceștia modificări marcate de comportament.
Patronul cârciumei, domnul Botez, venise în întâmpinarea acestui fenomen, prelungind programul instituției indefinit și mărind corespunzător numărul de mese și de copertine, o măsură salutară deși insuficientă mai ales în zilele în care se dădea ajutorul social. În curtea din spatele crâșmei butoaiele goale de bere se strânseseră precum buturugile în vizuina unui castor cu idei imobiliare, formând o piramidă în plină dezvoltare, vizibilă de acum din curtea bisericii.
Certurile între oameni deveniseră extrem de frecvente, îndeosebi cele dintre bărbații aflați în sesiune prelungită de combatere a caniculei și consoartele acestora, care uneori priveau acest program masculin igienic de protecție, program condus de altfel de doctorul Rebegitu, ca nefiind întru totul indispensabil, ba chiar păgubos pentru echilibrul financiar și meteahna de a mânca a familiei hurlubeștene tipice.
Dar, mai important decât aceasta primarul era afectat de un aspect neașteptat și cu adevărat dăunător al caniculei prelungite, respectiv de efectul pe care aceasta părea al exercita asupra tinerelor capabile și îndeosebi asupra colaboratoarei sale Protopopeasca care, expusă la temperaturile în creștere se dovedea, cu fiecare zi care trecea, din ce în ce mai puțin doritoare și performantă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu îndeosebi atunci când acestea se dovedeau a fi mai mult decât manipularea manuală haotică a materialului cu care primarul o solicita.
Mai mult, pe măsura ce urgia se întinsese peste comună, tânăra nu numai că lăsa zile în șir problematica în aceeași stare de nerezolvare în care o găsea dar devenise pe alocuri cârcotașă și chiar refractară la efort.
O astfel de zi părea a fi venit și în acea dimineață de luni în care, după trei zile petrecute în compania doamna Baronescu și a mamei acesteia, primarul își dorea mai mult decât oricând în cursul săptămânii o perspectivă reconfortantă și nebazată pe conversație de la angajata lui favorită.
- Îmi pare rău, bursucel, dar am transpirat numai cât am străbătut curtea... Nu mă ating azi de nimic, că mor și mă doare capul, începu ședința matinală, ca de obicei în ultimele săptămâni, femeia
- Dar, Camelia, a început să părăie și să se albăstrească.. Că au trecut totuși două săptămâni de când am avut ultima rezoluție cât de cât adecvată și s-a pus praful pe birou de când te-ai lăsat pe tânjeală.
- Da, viermișorule, știu, dar pe de altă parte nici ție nu îți place treaba făcută în silă... Că doar ești om civilizat și nu vrei să mă apuc fără chef, eventual să fac totul în dorul lelii și să înghit cu noduri.
- De fapt... murmură primarul, străbătut de un gând
- Oricum nu mai avem mult de așteptat. Gata canicula!
O clipă Baronescu se gândi că în ciuda pălărioarei colorate razele soarelui găsiseră totuși și în cazul tinerei drumul spre meninge în ceea ce părea a fi un început de insolație
- Am vorbit cu părintele și l-am convins.
- L-ai convins să ce ?
- Păi am fost ieri, ca de obicei, la spovedanie. Nu eram singură, erau și alea două muieri de care nu scap când mă duc la preasfântul
- Care, măi ?
- Ei, care, țața Marcela și tanti Viorica, păcătoasele alea de care nu pot scăpa o clipă. Deși săracele aveau și ele dreptate de data asta
- Așa ...
- Părintele părea un pic cam moale. De la căldură, că el nu este ca părintele Daniel din Tândalești, să își pună vara anteriu cu mânecuțe și nu are, săracul, nici felon de borangic, nici mitră de vară, ca alții mai puțin sfinți ca el. În plus a trebuit să își pună și patrafirul pe deasupra, că suntem păcătoase și avea treabă, așa că nu este de mirare că spre sfârșit se cam tăiase. Tanti Viorica a și remarcat de altfel că a ratat cel puțin zece cădelnițări și lui țața Marcela, când a plecat, i s-a și părut că a și văzut, ghemuit într-o strană, un drac neizgonit.
- Dar țața Marcela nu era la spital?
- Nu că până la urmă Rebegitul nu a mai trimis-o. De fapt a vrut să o trimită, că cică așa se face cu ăia loviți la cap, dar pare că luna asta nu mai sunt fonduri de tomograf în județ așa că femeia s-a întors pe seară cu un plasture nou nouț și fără paporniță, că i-au săltat-o pe când aștepta la UPU în Urlați.
- V-am zis de mii de ori că în Urlați nu e bine să fii neatent, chiar dacă ești în comă, că ăia sunt, când e vorba de o pleașcă, mai rapizi decât o lostriță flămândă
- Oricum femeia este mult mai bine acuma și de altfel nici nu îi mai curge sânge din urechi. Venise și ea să se roage de iertarea păcatelor.
- Adevărul că se mai ceartă ei, dar Vasile o iubește și niciodată nu dă să omoare. Mă rog, când e treaz.
- Păi asta i-a spus și părintele femii când a dojenit-o. A fost foarte frumos, duhovnicește vorbind, să îl aud pe învățat cum i-a readus aminte de datoria femeii de a fi ascultătoare, supusă și, în măsura posibilităților, tăcută, mai ales când își vede bărbatul cu bâta în mână prin curte strigând ”unde ești, fă?”
- Frumoase cuvinte deși, mă tem, mai irosite decât îndemnurile la sifon rece în ziua în care se schimbă butoiul la Botezatu
- Oricum după ce ne- a spovedit și pe noi celelate, i-am spus tustrele de arșiță. Că citise tanti Viorica la gazetă că în țările civilizate nu se stă, în caz de calamitate, cu degetele în gură și că dacă nu facem nimic și apucă să se usuce prunii, prin toamnă nu o să se mai înțeleagă om cu persoană și în nici un caz femeile cu bărbații.
- Da? Și ce a zis înălțatul?
- A spus că avem dreptate și că o să se implice personal.
- Păi, cugetă primarul, este de altfel singurul care are pile unde trebuie...
Era ora 10 când procesiunea se urni din curtea bisericuței.
Echipat complet, Sesenie Boboca își începuse lucrarea binecuvântând și învelind în vălătucii de tămâie de Athos pereții sfintei biserici după care se îndreptă cu alaiul pe uliță. Gârboviți în urma lui, Slăvan și Gogoroi purtau coșciugul supradimensionat al lui Ananie cel Lungan și Cocârjat, patronul spiritual al bisericuței din Hurlubești, un sfânt mucenic care, la vremea lui aprecia o ploaie bună și chiar și o ceață în rarele momente câd aceasta se ivea pe meleagurile Iudeei.
De altfel icoana făcătoare de minuni a sfântului se afla la doi pași în urmă sumețită de Grigorie, groparul, care, pentru jumate de țuică ar fi cărat-o în cârcă și pe soacră-sa la Vaslui, darămite imaginea atât de vie, totuși ușoară, a marelui mucenic.
În urma celor 4 alaiul se întindea sub forma câtorva zeci de metri de marame, femei cu frica lui Dumnezeu hotărâte să își urmeze duhovnicul în lucrarea sa miraculoasă în ciuda codurilor multicolore de caniculă cu care, dimineață de dimineață Busu și ceilalți meteorologi necredincioși de teapa lui le speriau, la PROTV.
Pierdut în mulțimea de credincioase se afla un singur bărbat, primarul Baronescu, pe care domnișoara Protopopescu îl convinsese că, în lipsa unei intervenții meteorologice eficiente din partea bisericii nu prea exista posibilitatea rezolvării tematicii primăriei pe luna în curs decât, eventual, cu sprijinul doamnei Baronescu.
Părintele se încălzise deja și, urmând strict procedurile BOR în domeniu, nu lăsa nici un colț și nici o deschizătură nebinecuvântată, acumulând practic pas cu pas nivelul de sfințenie necesar unor averse care să facă musonul din Panjaab, prin comparație, să pară o biată burniță budistă.
Practic asistența începuse să și vadă, în zare, parcă - parcă, nori când, răsărită de după colț, imaginea relaxată a lui Ucigă-l toaca, sub forma chipului zâmbitor pictat pe firma hanului ”La spiridușul bețivan” se prăvăli asupra asistenței cu voracitatea unui uliu parafilic peste un cârd de gâște cucernice.
Cu îndrăzneala de tip misionar al marilor săi înaintași părintele Sesenie Boboca avansă spre intrarea stabilimentului hotărât ca, într-o încleștare titanică, să elibereze locașul de Necuratul și pe bieții credincioși captivi dinăuntru din mrejele lui, cu riscul consumării întregii muniții de mir și tămâie. Pentru că, după cum știe orice student la seminar, este practic imposibilă aducerea ploii pe o colectivitate în care nu s-a izbutit o sterilizare completă a păcatelor și ispitelor.
Într-un duel titanic al caracterelor, al mulțimilor și al efigiilor cele două pâlcuri se opriră o clipă unul în fața celuilalt, ca două armate cu flamurile, una cu imaginea lui Ananie, cealaltă cu inscripția ”Bergenbier, prietenii știu de ce” în vânt.
Netulburat de clinghenitul halbelor, părintele câștiga teren, vălătucii de tămâie înlocuind, pas cu pas, pe cei de ”Carpați” și jeturile de aghiazmă determinând retragerea, organizată dar perceptibilă a masei de consumatori, de felul lor alergici la materia primă din care părintele confecționa lichidul miraculos.
Practic forțele binelui ortodoxe câștigau, și probabil Botezatu ar fi capitulat dacă, de undeva din fundul curții nu s-ar fi auzit brusc chiotul lui Vasile care, silit să întrerupă rehidratarea matinală, își zări brusc consoarta în oștirea creștină:
- Fă, futu-ți grijania mă-tii, nu ți-am zis să nu mai vii după mine aici?
Întâmplările din Hurlubești, în ciuda altercației din ziua alaiului de invocare a ploii, au avut totuși un final favorabil.
Țața Marcela a avut parte de RMN și chiar, se pare de internare.
Primarul Baronescu a reușit, într-un final, să primească sponsorizarea necesară unui aparat condiționat care a permis, cu precădere în zilele de arșiță, reluarea activității ritmice a primăriei.
Cârciumarul Botez a reușit să convertească o parte din alai, cu precădere pe Grigorie.
Părintele Sesenie Boboca a continuat să se roage și să unească spiritele progresiste ale comunei, astfel că, după câteva luni, în mod miraculos, ploile au revenit, chiar dacă un pic tardiv pentru pruni.
Din fericire însă acel an a fost un an fabulos pentru vie.