Sicilia din Balcani
Constat, la 4 zile de la anunțarea victoriei PSD la locale în majoritatea orașelor relevante ale țării că soarele continuă să răsară din aceeași direcție, dacii liberi care alcătuiesc majoritatea noastră electorală sunt la fel de fericiți ca de obicei și, mai important, toate partidele relevante de la noi sunt mulțumite, de la PSDul care a obținut prima validare electorală a faptului că țara poate fi condusă și de la mititica, la liberalii care se flatirisesc reciproc pentru frumoasa performanță realizată în fața Barcelonei Roșii, pe chiar Nou Campul României devoratoare de semnițe, USB ul consideră că valoarea arătată îi îndreptățește ca peste 3 luni să încerce să piardă și la nivel național, aldiștii scleroliberalului Tăriceanu au refăcut calculele și au concluzionat că, deși sub pragul electoral, au ajuns a nu știu câta forță politică a țării iar UDMRiștii (din al căror discurs eu nu înțeleg o boabă) continuă să fie fericiți de faptul că electorii lui nu au votat nici de data aceasta cu Funar, și se pregătesc de guvernare.
Există numai o mână de nemulțumiți care își mai exprimă câteodată nostalgia după vremurile de aur în care, când câștiga, PSD/PDSR/FDSN/FSN avea bunul gust să candideze cu oameni aflați doar în urmărire penală și nu cu condamnați gen Cherecheș, silit, iată, a-și deschide biroul primarial pe patul din dreapta sus și de a conduce ședințele de consiliu, dacă a avut un comportament model, de la vorbitor.
Dar trebuie să înțelegem și pe pesediști – un om capabil este în zilele noastre din ce în ce mai greu de găsit.
Recunosc că eu sunt ceva mai opac și nu înțeleg la ce apocalipsă politică, alta decât cea pe care o trăim de 3 decenii, ar trebui să ne așteptăm acum că prostimea și-a ales mai marii; până la urmă bani mai mulți să ia de la mine nu prea au de unde și mă îndoiesc că, numai pentru faptul că uneori, când sunt blând, îi mai numesc pe pesediști poltroni, inutili, labagii corupți și nenorociți or să vină să mă salte și să mă ducă la pârnaie (loc devenit de altfel prin propria lor contribuție, destul de elitist în ultima vreme).
Aș susține poate mai intens partidele așa zis de dreapta, în ciuda amintirilor neplăcute legate de vreun Videanu, vreun marinar nebun, de cugetări udriene, de buldogi cu gura mare și de alte asemenea, inclusiv îngrijorarea fertilă a marelui nostru președinte (care face de doi ani încoace atâta diferență) dacă nu aș vedea cu ochii mei că oamenii sunt mai mulțumiți decât o haită de hiene primite, după săturarea pâlcului de lei, la ospăț.
Așa că ce să ne mai agităm?
Să mergem în munți ca să luptăm cu ei este futil, datorită lipsei de acoperire 4G necesare mobilizării FB și, dacă ne apucăm să facem greve, tare mi-e frică că o să pierdem până și ajutorul de șomaj pe care nobila cârmuire pesedistă tinde a-l garanta la categorii din ce în ce mai mari de oameni.
Dar până la urmă, dacă stăm să ne gândim bine, este chiar cool să avem primari, parlamentari și probabil în curând chiar și președinte condamnat în țara aceasta atât de frumoasă că, în curând, i se va spune Sicilia din Balcani.
Cine va mai fi ca noi ?