Statistici și harakiri

Eurostatul a publicat nişte statistici din care rezultă nu numai că suntem pe ultimul loc în Europa ca alocare bugetară pentru sănătate (asta oricum ştiam de mult), dar şi că suntem la distanță de penultimul loc. Care cheltuieşte de aproape două ori mai mult pentru sănătate.

Deci nu numai că suntem în domeniu melcii Europei, mai suntem şi şchiopi.

Într-o realitate în care se discută despre cât de şpagari sunt medicii, despre cum ascund ei infecțiile nozocomiale şi despre modul nedemn în care se sustrag statutului de funcționari publici, problema reală este de fapt aceea că otrepele care ne-au condus şi ne conduc, fie ele pedeliste, pesediste, peneliste sau mai ştiu eu cum se autointitulează nu au avut vreodată decența să finanțeze sistemul măcar la acelaşi ordin de mărime cu Bulgaria, Estonia sau vreo altă republică fostă sovietică.

Dar au introdus cardul.

Şi sincer de ce ar fi facut-o? Băsescu s-a operat la Viena, Ponta în Turcia şi, când o fi să fie, peste (prea) mulți ani, pe Iliescu l-or îmbălsăma la Moscova.

Aşa că pentru pulist merge şi o medicină ceva mai alternativă, fără spitale, medicamente şi medici, sau, mă rog, mai puțini. Aşa, ca de coada Europei.

Atâta merită, în opinia stimabililor pesederişti, penelişti, peperepişti, uneperişti, aldişti şi udemerişti sănătatea oamenilor.

Pe de altă parte însă există şi o latură pozitivă. Unde nu suntem la coadă şi care este bine bugetată. La biserici şi cimitire.

În fața acestui dezastru demisia nu este de ajuns şi numai harakiri, mai mult sau mai puțin benevol, al tuturor jigodiilor care au condus țara şi domeniul ar mai face, cât de cât, sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published.