Se pare că doi dintre marii cuceritori ai epocii moderne a istoriei, Hitler și Napoleon, au împărtășit și altceva în afara pasiunii pentru borș rusesc servit la fața locului – respectiv prezența în brăcinari a unor pulișoare care, atunci când au fost luate la mână de femeile din viața lor, au părut extrem de mici, mai ales prin comparație cu flocii din jur.
Se pare că spre deosebire de husarii, mareșalii, SSiștii și aghiotanții din jurul lor, susnumiții dictatori aveau disponibile, pentru disputele familiale, doar câtiva centimetri de pasiune animalică, restul trebii trebuind să fie executată manual sau prin insuflare directă a argumentelor.
Este adevărat faptul că atunci când un continent ca Europa ajunge la micropenisul tău este posibil ca femeile să devină un pic mai îngăduitoare cu această trăsătură a fizicului tău și să accepte faptul, repetat noapte de noapte, că problema ar fi mai degrabă lărgimea decât subțirenia.
Presupun de altfel că numai existența în chiloți a acestor argumente firave a și condus la preocupările anormale ale celor doi, siliți de a compensa oferta pentru doamnelor lor cu, măcar, o grădină mai mare, cu vedere către cât mai multe oceane.
Prin comparație sula lui Stalin a fost atât de impresionantă încât până și polonezii, altfel nu neaparat amicali cu psihopatul mustăcios, au numit un turn din Varșovia după impunătorul organ sovietic. Prin comparație nu există până acum nici măcar un mușuroi în toată Europa care să fi fost botezat după Hitler sau Napoleon.
Una din pierderile istoriei a fost, din păcate, sula hipospadică și diformă a fuhrerului, folosită pe post de fitil la arderea cadavrului. Cea a lui Napoleon pe de altă parte a fost prelevată după decesul împăratului, fiind achiziționată de un urolog, care i-a notat forma perfectă, chiar dacă miniaturală și se află zilele noastre în posesia fiului său. Numai câțiva apropiați ai acestuia și privilegiați au putut să o vadă, sula de împărat la borcan fiind pentru acesta și pentru soția lui una din cele mai dragi și prețuite posesii.
Nu știu dacă există vreo corelație între dimensiunea pipernicită a mortierului din dotare și preocupările politico - militare ale celor doi, dar o potriveală există și cred că ar fi adecvat ca, măcar pentru candidații la președenție români, o anumită transparență în campanie să fie obligatorie, fie și numai pentru a nu ne trezi și noi, ca nemții sau franțujii, fugărind după ruși prin crivăț.
Desi carnaciorul nu ar impresiona decat poate o coreeanca la sfarsit de adolescenta, nu am avut pana acum alte preocupari decat stiinta, umorul sau poezia. Citind insa acest text, ma gandesc ce pacat ar fi sa las o capitala ca Bucurestiul fara un primar destoinic in a-si compensa frustrarile sau tara fara un parlamentar dornic de a se da rotund intr-un suv supradimensionat, inadecvat numit in popor “gipan”. E clar, candidez!