Uneori mici observaţii sunt punctul de plecare ce duce la modificări majore în ştiinţă şi filozofie. Practic orice schimbare de paradigmă în cunoaşterea umană a plecat de la un om uimit, cu gura căscată, scărpinându-se în cap.
A venit vremea să fac şi eu contribuţia mea, atrăgând urbi et orbi atenţia asupra misterului frizând misticitatea, prin conotaţia sa antitermodinamică, a soartei şosetelor masculine la spălare.
Deşi în nuanţe relativ limitate, şosetele heterosexualilor vin în perechi identice, pe care manufacturierul, probabil avizat de relativitatea relaţiei dintre capricioasele elemente vestimentare, le capsează împreună cu fermitatea cu care pastorul încearcă să lege oamenii pe vecie.
Recunoaşterea acestui pattern îmi dă încredere în a afirma că probabil niciodată nu am achiziţionat şosete neîmperecheate.
Revenind însă la observaţiile mele (la fel de obsesiv cum Galileo îşi îndrepta luneta spre Jupiter, murmurând "ce-or fi puriceii ăia?"), nu pot să înţeleg procesul prin care, deşi modul în care utilizez şosetele este impecabil, cu grijă accentuată la încălţarea lor simetrică (atât cât este masculin posibil), la descălţarea lor aproape concomitentă (oricât de pasional ar fi momentul descălţării) şi la poziţionarea lor cu îngrijire în sacul de rufe murdare, trăiesc săptămână de săptămână, în momentul în care întind ciorapii spălaţi pe masă cu grija cu care ciobanul îşi mână caprele în ţarc, constatarea faptului că numărul celor neîmperecheaţi şi mai ales a celor neîmperecheabili creşte constant în detrimentul celor aflaţi într-o relaţie funcţională.
Dacă aş fi un fel de Băsescu al lumii picioarelor şi, ignorând vreun referendum făcut de garderoba mea, boicotat de tricouri, cămăşi şi cravate dar cu participarea tuturor ciorapilor, rezultând într-un vot negativ al acestui segment al electoratului meu de bumbac, aş înţelege această anarhia prin dorinţa lor firească de a emigra la altul mai democrat.
Cu toate astea şi asumându-mi riscul de a nu cunoaşte părerile lui Ciuvică, Pora sau Badea, îmi pare că nu este totuşi vorba de o grevă, prin care ciorapii mei să refuze coborârea în şutul ghetelor mele.
Explicaţia nu pare atât politică cât de natură metafizică.
O bănuială firească a căzut asupra maşinii de spălat. La urma urmei cine îmi poate garanta că interiorul Electroluxului meu nu a fost proiectat de suedezi sub forma unui mic reactor de avangardă, scăpat uneori de sub control, care proiecteazând rufele în general şi ciorapii în particular într-o lume mai curată, cu preţul lungirii, deşirării, decolorării sau pur şi simplu rătăcirii prin unul din universurile paralele, probabil irezistibil din perspectiva textilă a şosetei masculine.
Deşi coerent acest gând nu poate explica de ce, totuşi, nu mai găsesc măcar vreodată în vraf ciorapi străini, din altă galaxie, precum şi faptul încă şi mai tulburător ce pare a denota imunitatea rufelor nevestei, inclusiv ciorapii ei multicoloraţi, la acest proces ipotetic.
O altă ipoteză de nuanţă psihologică ar implica femeia modernă, care recunoscând eşecul armelor tradiţionale, de la cicăleală, la îmbufneala semnificativă, găseşte în vopsitul, alungitul şi pititul şosetelor arma extremă de demascare a incapacităţii masculine de organizare. Deşi există merite în această teorie, având în vedere că propria nevastă nu -mi spală ciorapii mai des decât îi fac eu şuviţe, nu pot corobora faptele în mod suficient. Aştept ca totuşi, colegi de gen să îmi comunice propriile lor observaţii în domeniu, eventual rezultatul mărturisirilor în regim de interogatoriu.
Avem deci pe de-o parte o acumulare nefirească a şosetelor celibatare iar pe de altă parte realitatea deprimantă a numărului descrescând a celor ce încă se iubesc.
Părerea mea este că faptul trebuie studiat serios, granturi generoase trebuiesc aprobate şi oameni doxaţi vor trebui să se aplece asupra problemei.
Cândva un articol pe această temă va fi editorialul revistei "Nature".