Valori sucite

 

Una din caracteristicile omului în general, a românului în particular și a internautului mioritic în mod obsesiv este adânca lui admirație pentru generozitate, altruism și viața lipsită de opulență.

A altora.

Aceiași oameni care se bulucesc în parcările de handicapați de la malluri, care nu ar da nici 10 bani în plus pe legătura de ridichii la piață și care nu ar ceda locul din autobuz decât în cazul vreunei crize de hemoroizi, descoperă, atunci când sunt expuși la exemple de generozitate, altruism sau dedicație dezinteresată, mai ales la exemple de notorietate virală pe internet, un bun prilej de a bate obrazul celor din jur pentru cupiditate, egoism și lăcomie.

Pentru că admirația românului ia mai des forma combativă a disprețului decât pe cea banală a prețuirii, astfel că în contact cu sfințenia este mai obișnuit să vadă draci decât să aprecieze nimbul.

Într-un context de valori sucite, în care suntem prețuiți, retrogradați, frecventați sau ocoliți în funcție de ”bănișorii” pe care îi facem, este de bon ton să nu doar să îi slăvim pe cei care au evitat această capcană modernă cât mai ales să îi înfierăm implicit pe toți ceilalți ca vânători de ”arginți”. De obicei pe aceeași pagină de internet în care am expus mașinile, vacanțele și celelalte bunuri materiale pentru care trăim și respirăm.

Dacă am trăi o lume în care valoarea personală și nu banul ar conferi statutul social, în care căldura interacției interumane și nu contul în bancă ar aduce satisfacția existenței și în care iubirile și nu propietățile ar trebui căutate,  într-o lume a cooperării, nu a concurenței, a compasiunii, nu a indiferenței și a respectului, nu a urei, în care statuile să se facă celor sfinți, nu cuceritorilor și istoria să vorbească despre inventatori, nu despre despoți, atunci am trăi o lume mai bună în care ne-am mira de existența celor care trec prin viață fără a oferi nimic și nu invers, ca până acum.

Pentru că numai aceștia trec de fapt prin viață săraci.