Vizitatorii de la Roma

 

Gerula era aproape ieșit când, furioasă, ușa iatacului se dădu la o parte și, îmbujorată, Dara dădu năvală, ca de obicei, în birou. Oftând dacul se dădu jos de pe pervaz și scrutându-și cu o privire scurtă soția, observă:

- M-ai strigat?

- Te strig și bat la ușă de 10 minute, mârâi femeia. Și nu înțeleg cum, cu un auz atât de fin atunci când este vorba de clipocitul vinului în pocal, trebuie să vin până aici ori de câte ori am vreo treabă cu tine.

- Dar nu era vorba că o mai rărim cu chestiile astea ? mormăi Gerula nemulțumit.

- Hai, mută-ți hoitul jos că au venit copiii, acuma parchează Marcelus și cred că l-au adus și pe cel mic cu ei. Ce surpriză plăcută !

- L-au adus și pe Aurică? se însufleți getul

- Ți-am mai spus bărbate, ți-a spus și Myhna, nu îi mai zi Aurică; îl cheamă Aurelius Publius Magnus și nu Aurică sau Aurel de parcă ar fi un fiștecine plod de țărănoi de Sarmisegetuza și nu nepot de senator, om politic și tehnocrat imperial de vază.

- Bășinus Cacus Pișus, ce să zic. Prâslea al nostru este Aurel și mă cac pe tehnocrația lu moșu-su dacă nu o ști și el ca orice om adevărat și tarabostes de vază, când i-o veni vremea, să ascută falxul, să dibuiască viezurele și să găsească bostanii cu semințele cele mai dulci.

- Bine că ești tu deștept și le știi pe toate și ce bine ți-a adus falxul ascuțit la Tapae când te-au luat centurionii ăia la ghioage, numai tu știi, boule...

- Femeie o să îți mai explic o dată, deși se lipesc explicațiile de tine ca muștele chioare de felinar... Trebuie să ne păstrăm continuitatea și tradițiile milenare, că dacă ne luăm după pomădații ăștia sugători de măsline nu numai că o să ne schimbe numele țării, dar nici măcar la varză, barză, mânz sau viezure nu o să ne mai lase să le zicem pe nume...

Continuând această sporovăială de calitate cei doi coborâră în fața casei la timp pentru a-și vedea copiii coborâți din vehiculul ciudat, aparent un car ceva mai mare, cu coviltir roșu având pictat în față imaginea unui cal cabrat aruncând cu labele în sus. Numai Marcelus părea un pic încă preocupat, așezând pe bordul căruței lui Gerula o tăbliță proaspăt scrijelită.

- Ai idee al cui e hârbul ăsta, tată? întrebă romanul

- Da ce treabă ai cu el ?

- Păi l-am blocat cu furgonul meu și m-am gândit să îi las o notă pe bord, că poate vrea să ducă pocitania la fiare vechi taman când om sta și noi la un șpriț... să nu încurc pe bietul om

- Coaie, această piesă de inginerie dacică despre care ar trebui să vorbești cu cușma (dacă ai avea vreuna) în mână este vârful de gamă al întreprinderii noastre de care din Piteștidava, făcută în colaborare cu galii și, dacă vrei să știi, se vinde din îndepărtatul teritoriu al picților până la connasseurii iudei în căutare de transport ieftin și confortabil. Are suspensie la roțile din față, să nu le intre șaua în cur la fetișcanele coafate ca tine, are ABS pe bază de tălpici în caz de îngheț și are control al direcției din cânepă rezistentă la 6 telegari nervoși, nu viței din ăia nechezăitori cum aveți voi.

- Nu am mai văzut atâta tablă prăpădită de când am pus berbecele pe poarta de la la Sarmisegetuza, dacă asta numești tu car și așa vă plimbați voi din davă în davă nu mă mir că nu vă vine nici să bătuciți drumurile, nici să puneți vreun indicator mai de doamne ajută la intersecții.

- Păi decât să umblu printre oameni cu balabusta aia a ta și să mă vadă prietenii ghemuit sub cârpa aia de culoarea și aspectul chiloților unei târfe scite, fără să simt vâltoarea vântului în plete, fără să pot să îmi exprim prin flegme dezacordul și nevoia de prioritate față de alții, zău că aș merge mai degrabă cu trotineta. Ai mai și pictat nevăstuica aia în călduri în față...

- Țărane, își pierdu Marcelus răbdarea, furgonul ăsta comandă specială este ultimul model ieșit pe poarta manufacturii din Ferarus, după cum căluțul cabrat o arată la toți. Ferarus, fraiere, ăla care câștigă cursă de cursă pe Colosseum la nivel de cvadrigă, nu pârțog de îngrețoșat caii cum ai tu...

- Și care e chestia cu nota pusă pe bordul bolidului meu? Că orice dac adevărat știe că parcarea este cu riscurile ei și, dacă te blochează unul, te blochează, nu te pui cu voința lui Zamolxis

- Cu genul ăsta de atitudine nici peste 2000 de ani nu o să aveți un trafic normal pe aici.

 

 

 

 

Conversația în jurul mesei continua cu vioiciunea obișnuită.

Micuțul Aurelius impresionase pe aproape toată lumea atât cu cunoștințele lui de elină, cu dicția impresionantă cu care declama din Vergilius și cu cunoștințele neașteptate de matematică (deși o anumită controversă se iscase între el și bunic atunci când încercase să îi explice acestuia ultima fiță în domeniu, constanta pi).

Myhna era surâzătoare și fericită de succesul întâlnirii, de educația deosebită a fiului ei și extrem de doritoare să afle ce mai era nou pe acasă.

- Dar ce ne-ai dat să mangiamo, mamă? Como si cheamă felul acesta delicioso pe care ni l-ați pus în farfurie?

- Chiar, mamă, interveni și Marcelus, foarte gustoase și, cred eu, sănătoase sunt chestiile astea...

- A, astea sunt niște chestii foarte noi, le-a inventat un vecin de-al nostru dacoroman. Nu le-am găsit încă un nume adecvat însă...

- Ma como se fac mamă? insistă Myhna

- Se iau părțile cele mai bune de la porc, coada, șoriciul, o copită, slănina și un pic de carne și le bătucește tac-tu u falxul până se fac ca o pastă ...

- Cam cum am făcut și noi cu dacii când îi prindeam, observă Marcelus

- Pui pe urmă o mână de mei, ferigă, cimbru, flocii dacului, flegma câmpului și alte condimente de pe la noi. Le rostogolești într-o frunză de varză și le pui la cuptor până ce tac-tu le adulmecă și le scoate, ca un tăntălău ce este, pe jumate fierte să se îndopănească cu ele. E așa drăguț când sare de durere cu cratița fierbinte în mână, că mereu îi fac ...

- Sarmale, mamă, sarmale să le zicem, că sari cu ele în mână dacă ești bou, avu o inspirație Marcelus

- Nu e o idee rea, observă și Dara. Ce părere ai, Gerula?

Gerula însă nu mai era acolo. Profitând de conversația între cei trei își luase nepotul de mână și, cu falxul în mână, îi explica acestuia, proptit de furgonul Ferarus al ginerelui său, cum arată o pulă de om scrijelită pe caroseria de fițe a unui barosan antipatic, precum și nobilul și ancestralul meșteșug al pișării ritualice prin care dacul de rând, fie el cu gene romane, trebuie să își exprime dezacordul cu parcarea abuzivă.

Și, de ce să nu recunosc, micul Aurelius învăța repede....