Stări şi transformări: de la student în Romania la medic în Belgia
Tuesday, 9 March 2010
Romantic visător
Era anul 2000. Eram (foarte) tânăr, plin de energie și aveam planuri mărețe. Eram student în anul 3 și abia venisem în contact cu clinica. Învățam semiologie medicală și chirurgicală. Citeam de acum medicina adevărată, care nu se compara cu plictisitoarele cursuri teoretice din primii 2 ani de facultate. După avântul primelor 2 luni de stagii, încep să-mi dau seama ca erau probleme cu practicarea medicinei - dupa cum scria in carti - „la cele mai înalte standarde și doar în folosul pacientului”. Iar, in general, lucrurile din jurul meu nu erau chiar asa cum le visasem eu, încă din liceu. Erau multe lucruri pe care acum le vedeam si care deja începeau să mă intrige, chiar de la nivelul meu de înțelegere si de experienta cu sistemul. De exemplu, din ce în ce mai mulți preparatori, cu care interacționam și care aveau posturile prin clinicile universitare, erau fiul Lui.., nepotul Lui.., sau dintre cei plini de bani. Mai rar am intalnit preparatori colegi mai mari pe care ii credeam cu adevărat dedicati medicinii, sau care luau rezidențiatul cu cele mai bune note și dovedeau apoi o înclinație specială pentru a preda mai departe studenților... In cel mai bun caz, dacă nu aveai pile si aveai noroc, punea vreun profesor “ochii pe tine” și îți dădea un post. Dar, impresia mea era ca pentru aceasta trebuia sa-i “cari valiza” (cum mi-a spus chiar unul dintre profesorii mei) tot rezidențiatul, și apoi trebuia să-i fii “slugă” până la moarte pentru că numai datorita Lui ai un post intr-o asa faimoasă clinică universitara. În plus, ce nu-mi plăcea cel mai mult, încă de pe atunci, era tratarea preferențială a pacienților în funcție de anumite criterii (bani, pile, speranța de a supraviețui...) și alte anomalii, care nu prea se regăseau în “visele” mele de-a doctorul. Nu am renunțat să visez ... In sinea mea credeam că până termin facultatea mai e mult. Apoi mai este și stagiatura... se mai schimbă “sistemul” între timp ca mentalitate, ca posibilităţi de a trata pacientul, poate și chiar ca finanțare propusă de guvern. Citeşte mai departe »
Era anul 2000. Eram (foarte) tânăr, plin de energie și aveam planuri mărețe. Eram student în anul 3 și abia venisem în contact cu clinica. Învățam semiologie medicală și chirurgicală. Citeam de acum medicina adevărată, care nu se compara cu plictisitoarele cursuri teoretice din primii 2 ani de facultate. După avântul primelor 2 luni de stagii, încep să-mi dau seama ca erau probleme cu practicarea medicinei - dupa cum scria in carti - „la cele mai înalte standarde și doar în folosul pacientului”. Iar, in general, lucrurile din jurul meu nu erau chiar asa cum le visasem eu, încă din liceu. Erau multe lucruri pe care acum le vedeam si care deja începeau să mă intrige, chiar de la nivelul meu de înțelegere si de experienta cu sistemul. De exemplu, din ce în ce mai mulți preparatori, cu care interacționam și care aveau posturile prin clinicile universitare, erau fiul Lui.., nepotul Lui.., sau dintre cei plini de bani. Mai rar am intalnit preparatori colegi mai mari pe care ii credeam cu adevărat dedicati medicinii, sau care luau rezidențiatul cu cele mai bune note și dovedeau apoi o înclinație specială pentru a preda mai departe studenților... In cel mai bun caz, dacă nu aveai pile si aveai noroc, punea vreun profesor “ochii pe tine” și îți dădea un post. Dar, impresia mea era ca pentru aceasta trebuia sa-i “cari valiza” (cum mi-a spus chiar unul dintre profesorii mei) tot rezidențiatul, și apoi trebuia să-i fii “slugă” până la moarte pentru că numai datorita Lui ai un post intr-o asa faimoasă clinică universitara. În plus, ce nu-mi plăcea cel mai mult, încă de pe atunci, era tratarea preferențială a pacienților în funcție de anumite criterii (bani, pile, speranța de a supraviețui...) și alte anomalii, care nu prea se regăseau în “visele” mele de-a doctorul. Nu am renunțat să visez ... In sinea mea credeam că până termin facultatea mai e mult. Apoi mai este și stagiatura... se mai schimbă “sistemul” între timp ca mentalitate, ca posibilităţi de a trata pacientul, poate și chiar ca finanțare propusă de guvern. Citeşte mai departe »
