Synevo România își extinde prezența în Suceava unde inaugurează al treilea său centru de recoltare

Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 4 martie un centru modern de recoltare în orașul Suceava. Compania dispune deja de două laboratoare medicale în județul Suceava, în orașele Suceava și Rădăuți, la care se adaugă șapte centre de recoltare în Suceava, Rădăuți, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc.

Noul punct de recoltare din orașul Suceava este amplasat în apropierea Policlinicii din Areni, Str. Mărășești, numărul 22. Centrul recent inaugurat deține două cabinete de recoltare, unul pentru probe de sânge, iar altul pentru probe ginecologice.

Synevo are o prezență puternică în regiunea Moldovei unde acoperă majoritatea județelor. Compania deține în această regiune patru laboratoare medicale și 17 centre de recoltare amplasate în zece orașe diferite. Suceava este județul din Moldova cu cea mai puternică prezență Synevo.

„Ne dorim să fim cât mai aproape de pacienți punându-le la dispoziție cele mai bune servicii de diagnostic și o experiență pozitivă în cabinetele noastre. De aceea suntem încântați să  inaugurăm cel de-al treilea centru de recoltare din orașul Suceava, care va permite un acces mai facil pentru pacienții din zonă reducând și timpii de obținere a rezultatelor. În plus, acum mai mulți suceveni vor beneficia de toate investițiile pe care le realizăm constant în dotarea laboratoarelor noastre și în extinderea constantă a portofoliului de servicii”, a declarat Ovidiu Marta, Director Regional Est Synevo România.

Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic și de laborator din România, cu peste 100 de locații în întreaga țară. Laboratorul Central din București este una dintre cele mai mari unități de acest tip, fiind un centru regional care deservește pacienți din cinci țări diferite din Europa de Sud-Est.

În anul 2018 Synevo a inaugurat 21 de centre de recoltare în toată țara, fiind prezent în premieră în orașe precum Baia Mare, Tulcea, Zalău, Piatra Neamț, Vaslui sau Drobeta-Turnu Severin.

Despre Synevo România

 Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2018, Synevo România administra o rețea națională de 16 laboratoare și 99 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului an peste 15 milioane de teste.

Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995 (www.medicover.com).

Pentru mai multe informații, vizitați www.synevo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.