Blog Tudor Toma

Medicii plecaţi ar putea fi reprezentanţii (ambasadorii) profesionali ai României. Trebuie doar ca şi România să-şi dorească acest lucru.

Rămân în continuare bulversat şi dezamăgit de relaţionarea noastră complet dezavantajoasă, atât pentru cei plecaţi, cât şi pentru cei de acasă, faţă de aşa numitul fenomen al ”migraţiei medicilor”. Această ”mare migraţie” este prezentată frecvent în presă ca pe o trădare din partea medicilor, un fenomen negativ, doctorii care pleacă sunt arătaţi cu degetul, iar ministerul sănătăţii consideră că fenomenul migraţiei medicilor nu este neapărat al sistemului sanitar, ci este unul social (?!).

Este cert că migraţie există. Numai în 2011 au plecat 2800 de medici, conform datelor prezentate de Colegiul Medicilor. Este foarte probabil că în total, după 1990, să fi plecat din România peste 10000 de medici. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, însă sunt în esenţă legate de condiţiile de muncă din România şi de faptul că acum este încă posibil de a găsi condiţii mult mai bune de lucru în străinătate. Citeşte mai departe »

Acceptarea standardelor impuse de alţii ar putea să însemne că noi nu avem standardele noastre?

Fiind implicat de mai mulţi ani într-o întâlnire româno-britanică pentru promovarea protocoalelor în bolile respiratorii, am avut de reflectat la rezistenţa surdă împotriva conceptului de protocol în medicină. Iată câteva din aceste reflecţii.

Eu nu am tratat niciodată boli, ci doar bolnavi. Am făcut acest lucru dintotdeauna, cu convingere, fiindcă aşa mi-au spus profesorii la facultate. De fapt, aşa mi s-a spus şi de acasă, când am dat la medicină. Anume că medicina este o profesie liberală, iar eu am toată libertatea să fac ce va trebui şi ce se va putea, pentru a-mi ajuta pacientul. Cum nici un bolnav nu seamănă cu următorul, teoretic şi tratamentele ar trebui să fie diferite pentru fiecare pacient în parte. Citeşte mai departe »

Nu este o lozincă paşoptistă, deşi poate că ar putea să fie, ci este titlul ultimului single al trupei Vunk, formaţie rock românească, care cântă, zic eu, destul de bine (pentru curioşii peste 40 de ani care nu au auzit de Vunk sau Vank, le sugerez să-i caute pe youtube şi să-i asculte). Dar, ca orice cântecel românesc, şi acest single reflectă probabil un lucru adevărat din sufletul tineretului de astăzi, pe care cei mai în vârstă, mai ales cei care conduc organizaţii din ţară ar trebui să-l audă şi să-l înţeleagă.

Am urmărit cu îngrijorare, stupoare şi câteodată dezgust, articolele şi emisiunile care discută şi blamează plecarea medicilor din România. Acestea, în ultimele luni au fost parcă mai multe decât niciodată. Am scris despre plecarea medicilor şi mi-am exprimat o părere într-un alt articol, şi nu vreau să reiau aceleaşi idei aici. Citeşte mai departe »

Eu cred că una din carențele fundamentale ale sistemului de învățământ medical este că medicii nu primesc în timpul facultății suficientă educație despre administrarea afacerilor.

Ca urmare, medicii pot discuta între ei probleme clinice într-un jargon specific, dar când trebuie să vorbească cu cineva din business, sau cu unul din managerii sistemului sanitar, discuția e limitată la un vocabular de amatori. Termeni cum ar fi „programme budgeting and marginal analysis” sunt la fel de greu de înțeles și de tradus pentru unul ca mine, precum sunt termenii medicali, de genul „limfangioleiomiomatoza”, pentru studenții de la ASE.

Cu toate acestea, medicii trebuie să rezolve aproape zilnic probleme de natura economică. Problemele sunt diferite de la o țară la alta, de la un sistem medical la altul, dar diferențele sunt în detalii, în sume, și nu întotdeauna în mecanisme. Citeşte mai departe »

Zilele trecute am fost invitat de un grup foarte dinamic și bine organizat de studenți de la Farmacie din Iaşi să le prezint câte ceva despre tratamentul durerii în bolile respiratorii. Deși nu avea legătură cu subiectul prezentării, una din întrebările din sală a fost despre „cum este să practici medicina în Marea Britanie?” Prezentarea mea a coincis, din întâmplare, și cu un târg de joburi în străinătate pentru medici, unde diverse firme de recrutare promiteau „marea cu sarea” și numai „miere”, la toți cei care doreau sa-i asculte. Poate de aici un interes suplimentar de a întreba, din partea studenților.

Întrebarea mi-a fost pusă probabil și pentru că în sală se aflau Prorectorul cu probleme de educație și directorul direcției sanitare, iar cel care a întrebat se aștepta să le spun și lor cât de bine este în Anglia, cât de rău este în România, și eventual ce cred eu că ar trebui să se schimbe imediat pentru ca lucrurile să fie mai bune în România. Citeşte mai departe »

University Hospital Lewisham, desi e o institutie medicala veche din Londra, are de putin ani o cladire noua, cu saloane foarte moderne, dar si cu cateva cafenele “trendy”, unde putem sa mancam ceva pe fuga. De cateva zile cafeneaua mea preferata are o oferta tentanta, dar care ma pune in dificultate: la sticla de apa pe care o iau de obicei la pranz, mi se oferea gratis si ziarul, “The Daily Telegraph”.

In primele zile am lasat ziarul pe masa - fiindca m-am gandit ca daca ma vad asistentele prin spital cu ziarul in mana, vor spune ca in loc sa citesc medicina citesc tabloide, sau ca am prea mult timp liber. Dar cititul ziarul e un bun exercitiu pentru a-mi imbunatati limba engleza. Astfel, discret, am inceput sa iau ziarul acasa si sa-l citesc.

In numarul din 19 martie, articol despre “Personalised treatment in fight against cancer”. Nimic nou, mi-am zis. Deja la pacientii cu cancer pulmonar tratam numai dupa ce avem rezultatele de la studiile de imunohistochimie a biopsiei. De pacientii fara biopsie si imunohistochimie nu se mai atinge nici un medic oncolog. Citeşte mai departe »

Zilele trecute, profesorul meu de pictura, care are aproape 83 de ani, si la care tin foarte mult, mi-a spus: “daca vrei sa inveti tehnica picturii trebuie sa dai cu pensonul pe kilometrii intregi de panza”. M-am dus la cursul lui tocmai fiindca vroiam sa-mi spuna ca in pictura, la fel ca la procedurile medicale, bronhoscopie de exemplu, tehnica si nu talentul conteaza. Panzele pe care am incercat sa le pictez numai din talent au fost uneori apreciate - de colegii fiicei mele, care implineste anul acesta 11 ani.

Blogul, pe langa faptul ca te invita sa reflectezi asupra unui subiect din activitatea zilnica, care poate fi important si pentru alti colegi, este si un bun exercitiu pentru cei care vor sa invete si sa practice tehnica scrisului.

Comunicarea prin scris se poate face prin numeroase mijloace, de la sms si twitter la scrisori, articole sau carti. Succesul medical continua sa se masoara in general prin volumul de texte scrise. La un CV bun conteaza insa mai putin blogurile si mai mult numarul de publicatii importante: articole stiintifice publicate in reviste de impact sau carti. Citeşte mai departe »