Cum se traduce “programme budgeting and marginal analysis”?
Eu cred că una din carențele fundamentale ale sistemului de învățământ medical este că medicii nu primesc în timpul facultății suficientă educație despre administrarea afacerilor.
Ca urmare, medicii pot discuta între ei probleme clinice într-un jargon specific, dar când trebuie să vorbească cu cineva din business, sau cu unul din managerii sistemului sanitar, discuția e limitată la un vocabular de amatori. Termeni cum ar fi „programme budgeting and marginal analysis” sunt la fel de greu de înțeles și de tradus pentru unul ca mine, precum sunt termenii medicali, de genul „limfangioleiomiomatoza”, pentru studenții de la ASE.
Cu toate acestea, medicii trebuie să rezolve aproape zilnic probleme de natura economică. Problemele sunt diferite de la o țară la alta, de la un sistem medical la altul, dar diferențele sunt în detalii, în sume, și nu întotdeauna în mecanisme.
Deși bugetele pentru sănătate din tarile occidentale sunt incomparabil mai mari decât cel din România, și în Occident, bugetul pentru sănătate este unul finit. Între manageri și medici exista un „conflict” permanent, fiindcă interesele acestora sunt în mod tradițional diferite. Dacă medicii vor să facă cât mai multe pentru pacienții lor, managerii au în vedere în primul rând eficiența economică a spitalului sau a autorității sanitare. Pentru a ajunge la o înțelegere, doctorii ar trebui sa învețe să aloce mai bine resursele cu care lucrează, iar managerii ar trebuie să înțeleagă mai bine nevoile individuale ale pacienților.
Cum se poate face acest lucru, într-un mod armonios, fără conflict?
Guvernul britanic sugerează medicilor să învețe despre „programme budgeting and marginal analyisis (PBMA)1” (ofer o consultație anti-fumat gratuita studentului de la ASE care poate sa-mi traducă corect termenul în românește). Cei care se pricep spun că PBMA ar putea armoniza interesele doctorilor și ale managerilor, și ar putea să-i aducă pe o platformă comună pe toți cei interesați de bunăstarea sistemul de sănătate.
Ce înseamnă PBMA? PBMA este un proces de analiză în detaliu a cheltuielilor, pe fiecare activitate în parte, din cadrul unui program de sănătate. Astfel se înțelege mai bine cum s-au utilizat resursele pentru activitățile existente, și ce modificări de activitate se pot face, pentru ca pacienții să fie tratați mai bine, cu bani mai puţini.
De exemplu, cum pot fi tratați mai bine și cu bani mai puțini pacienții cu bronșită cronică (BPOC)? Aplicarea PBMA presupune organizarea unor etape specifice de analiză. Finanțatorul (casa sau direcția de sănătate) organizează o comisie în care sunt reprezentați toți cei implicați direct în tratamentul pacienților cu BPOC: medic specialist pneumolog, medic de familie, asistentă de cabinet, farmacist, economist de la direcție, administrator din spital și (nu în ultimul rând) reprezentanți ai pacienților. Comisia analizează traseul clinic al acestor pacienți, cât se cheltuie cu fiecare intervenție în parte (programme budgeting), și cât de eficiente sunt intervențiile. Apoi sunt propuse și analizate modificări minime (marginal analysis), care limitează intervențiile costisitoare și neeficiente, iar banii economisiți, sunt îndreptați spre intervențiile eficiente și sub-finanțate. Astfel, de exemplu, tratamente scumpe și cu eficienţă limitată, cum ar fi reducerea volumului pulmonar pe cale chirurgicală sunt suspendate (casa nu le mai plătește), iar banii economisiți sunt folosiți pentru a mări capacitatea programului de reabilitare pulmonară.
Cu PBMA bugetul nu mai este stabilit de o singură persoană și nu mai este calculat pe medicație, consumabile, salarii, mijloace fixe, etc, ci pe proiecte și pe fiecare activitate din proiect în parte. Avantajul pentru medici este că finanțatorul nu mai poate spune simplu că „reduce bugetul pentru BPOC cu 25%”. Dezavantajul este că medicii trebuie să accepte să fie mult mai flexibili în modul în care practică medicina, și să se adapteze la activități care sunt eficiente. Pentru exemplul de mai sus, aceasta înseamnă ca echipa de chirurgie toracică care făcea operații de reducere a volumului pulmonar trebuie să învețe, sau să accepte, să facă altceva, cum ar fi, de exemplu, mai multe operații pentru pacienții cu cancer pulmonar.
PBMA a fost un mod de analiză implementat pentru prima data în anii 1960 în SUA, de către generalul McNamara, pentru a eficientiza modul în care fondurile bugetului federal erau cheltuite pentru programele de înarmare. Deoarece prin PBMA se identificau responsabilități precise pentru birocrații din administrație, aceștia nu s-au grăbit să adopte pe larg sistemul și la alte activități guvernamentale. În ultimii ani însa, mai ales datorită crizei globale, guvernul american și cel britanic au redescoperit PBMA, și acum țară după țară din UE se grăbește să introducă și să promoveze utilizarea PBMA la toate procesele finanțate de la bugetul de stat.
Sunt puțin sceptic că modul de abordare pe care medicii britanici trebuie să-l înțeleagă și să-l aplice va avea un succes imediat. Cel mai probabil noul guvern conservator va veni cu o altă idee și „regulile jocului” se vor schimba din nou. Rămâne mai ales de văzut dacă majoritatea medicilor vor putea să înțeleagă cum se traduce pentru ei un sistem de gândire economic complicat, atât timp cât nu au pregătirea economică necesară.
Știu. România este o țară „altfel” în care bugetele sunt uneori hotărâte de un „nene cu pix” (și portbagaj) dintr-un guvern, minister, sau de la casa, și sunt pur și simplu tăiate, sau suspendate, sau nu există cu desăvârșire. Poate nu de PBMA are nevoie un coleg doctor dintr-un târg frumos, dintr-un județ din țară, care îmi spunea ca pentru a transfera un pacient la Iași trebuie sa meargă la telefonul public din fața spitalului și să sune la numărul de urgenta, fiindcă telefonul din spital nu a fost plătit și e suspendat.
Dar, chiar dacă este greu de înțeles, PBMA pare totuși un mod mai democratic de a limita cheltuielile în sistemul sanitar și merită menționat.
1. Programme budgeting and marginal analysis: bridging the divide between doctors and managers. Ruta D et al. BMJ 2005;330:1501-1503 (25 June)
