O oferta care nu poate fi refuzata
University Hospital Lewisham, desi e o institutie medicala veche din Londra, are de putin ani o cladire noua, cu saloane foarte moderne, dar si cu cateva cafenele “trendy”, unde putem sa mancam ceva pe fuga. De cateva zile cafeneaua mea preferata are o oferta tentanta, dar care ma pune in dificultate: la sticla de apa pe care o iau de obicei la pranz, mi se oferea gratis si ziarul, “The Daily Telegraph”.
In primele zile am lasat ziarul pe masa - fiindca m-am gandit ca daca ma vad asistentele prin spital cu ziarul in mana, vor spune ca in loc sa citesc medicina citesc tabloide, sau ca am prea mult timp liber. Dar cititul ziarul e un bun exercitiu pentru a-mi imbunatati limba engleza. Astfel, discret, am inceput sa iau ziarul acasa si sa-l citesc.
In numarul din 19 martie, articol despre “Personalised treatment in fight against cancer”. Nimic nou, mi-am zis. Deja la pacientii cu cancer pulmonar tratam numai dupa ce avem rezultatele de la studiile de imunohistochimie a biopsiei. De pacientii fara biopsie si imunohistochimie nu se mai atinge nici un medic oncolog.
Citind cu atentie “The Daily Telegraph”, vad ca articolul mentioneaza o tehnica noua, de amprentare genetica pentru identificarea tipurilor de cancer. Ca autor al tehnicii este citat un profesor de la Johns Hopkins din Baltimore: prof. Victor Velculescu. Interesant, am zis, o fi vreun roman, dupa cum suna numele. Profesorul Velculescu era mentionat in continuare ca o autoritate in domeniul geneticii cancerului.
Cine e profesorul Velculescu? Pe internet am gasit un tip tanar, simpatic, despre care toate articolele scriu doar la superlativ.
Nascut in 1970 in Romania din parinti medici, Victor Velculescu a emigrat cu familia la varsta de 7 ani si a facut scoala in SUA. A urmat Facultatea de Biologie de la Universitatea Stanford, California, si apoi scoala de medicina si un doctorat in genetica moleculara la Universitatea "Johns Hopkins", unde a ramas pentru specializare. In 2003 una din revistele americane il mentioneaza ca pe un tanar cercetator de mare viitor, cu sanse la premiul Nobel.
Contributia fundamentala a lui Victor Velculescu la progresul medicinii este descrierea metodei SAGE (serial analysis of gene expression) pentru detectarea genelor transcrise (“active”) intr-un singur experiment. In acest fel este posibila caracterizarea functionala a tesuturilor, iar tesuturile normale pot fi comparate cu tesuturi tumorale. Mai important, tesuturile tumorale pot fi deosebite intre ele din punct de vedere functional (al genelor transcrise), si astfel tratamentul poate fi individualizat.
Il cunosc colegii din Romania pe Victor Velculescu? Colaboreaza cineva cu el? Articolele pe internet sunt numeroase, dar cele in limba romana despre dr Velculescu sunt putine. Pana la aparitia si in presa romaneasca a articolului mentionat de The Daily Telegraph, exista doar un interviu publicat in Cotidianul http://www.cotidianul.ro/victor_velculescu_da_tonul_in_terapia_genetica_a_cancerului-32601.html care merita citit. Sunt interesante si comentariile de la sfarsitul articolului. De exemplu, cineva scrie: “Iata un specialist care poate vorbi NORMAL despre munca sa, si mai poate spune si ceva in plus. O pasare rara in context de fata (i.e. al interviurilor/reportajelor din mass-media)”
Mai interesant, si foarte laudabil de altfel, mi s-a parut contextul in care a fost luat interviul din Cotidianul: Victor Velculescu a conferentiat in Romania in 2007 la invitatia Asociatie a Absolventilor Universitatii "Carol Davila". Asociatia reuneste fosti studenti care lucreaza in prezent in institutii importante din SUA si din Europa.
Exista asadar si in Romania o tendinta si o dorinta de apropiere intre colegi, de colaborare cu cei care lucreaza in strainatate, si nu numai o stigmatizare in presa a celor care au plecat, sau a celor care au ramas. Colaborarea cu colegii din strainatate este benefica nu numai pentru imaginea din presa, dar este si una din metodele cele mai eficiente de integrare a medicinii romanesti in circuitul stiintific european si mondial.
Presa romaneasca poate ca inca nu ofera gratis apa la sticla la chioscul din spital. Insa macar oferta de colaborare pe care unii medici romani din diaspora o fac colegilor de acasa, ar trebui luata mai in serios in discutie. Fiindca, pentru majoritatea medicilor, realitatea e ca in motto- ul asociatiei absolventilor de la Carol Davila: “Same roots, different perspectives, one goal: improving health !"
In primele zile am lasat ziarul pe masa - fiindca m-am gandit ca daca ma vad asistentele prin spital cu ziarul in mana, vor spune ca in loc sa citesc medicina citesc tabloide, sau ca am prea mult timp liber. Dar cititul ziarul e un bun exercitiu pentru a-mi imbunatati limba engleza. Astfel, discret, am inceput sa iau ziarul acasa si sa-l citesc.
In numarul din 19 martie, articol despre “Personalised treatment in fight against cancer”. Nimic nou, mi-am zis. Deja la pacientii cu cancer pulmonar tratam numai dupa ce avem rezultatele de la studiile de imunohistochimie a biopsiei. De pacientii fara biopsie si imunohistochimie nu se mai atinge nici un medic oncolog.
Citind cu atentie “The Daily Telegraph”, vad ca articolul mentioneaza o tehnica noua, de amprentare genetica pentru identificarea tipurilor de cancer. Ca autor al tehnicii este citat un profesor de la Johns Hopkins din Baltimore: prof. Victor Velculescu. Interesant, am zis, o fi vreun roman, dupa cum suna numele. Profesorul Velculescu era mentionat in continuare ca o autoritate in domeniul geneticii cancerului.
Cine e profesorul Velculescu? Pe internet am gasit un tip tanar, simpatic, despre care toate articolele scriu doar la superlativ.
Nascut in 1970 in Romania din parinti medici, Victor Velculescu a emigrat cu familia la varsta de 7 ani si a facut scoala in SUA. A urmat Facultatea de Biologie de la Universitatea Stanford, California, si apoi scoala de medicina si un doctorat in genetica moleculara la Universitatea "Johns Hopkins", unde a ramas pentru specializare. In 2003 una din revistele americane il mentioneaza ca pe un tanar cercetator de mare viitor, cu sanse la premiul Nobel.
Contributia fundamentala a lui Victor Velculescu la progresul medicinii este descrierea metodei SAGE (serial analysis of gene expression) pentru detectarea genelor transcrise (“active”) intr-un singur experiment. In acest fel este posibila caracterizarea functionala a tesuturilor, iar tesuturile normale pot fi comparate cu tesuturi tumorale. Mai important, tesuturile tumorale pot fi deosebite intre ele din punct de vedere functional (al genelor transcrise), si astfel tratamentul poate fi individualizat.
Il cunosc colegii din Romania pe Victor Velculescu? Colaboreaza cineva cu el? Articolele pe internet sunt numeroase, dar cele in limba romana despre dr Velculescu sunt putine. Pana la aparitia si in presa romaneasca a articolului mentionat de The Daily Telegraph, exista doar un interviu publicat in Cotidianul http://www.cotidianul.ro/victor_velculescu_da_tonul_in_terapia_genetica_a_cancerului-32601.html care merita citit. Sunt interesante si comentariile de la sfarsitul articolului. De exemplu, cineva scrie: “Iata un specialist care poate vorbi NORMAL despre munca sa, si mai poate spune si ceva in plus. O pasare rara in context de fata (i.e. al interviurilor/reportajelor din mass-media)”
Mai interesant, si foarte laudabil de altfel, mi s-a parut contextul in care a fost luat interviul din Cotidianul: Victor Velculescu a conferentiat in Romania in 2007 la invitatia Asociatie a Absolventilor Universitatii "Carol Davila". Asociatia reuneste fosti studenti care lucreaza in prezent in institutii importante din SUA si din Europa.
Exista asadar si in Romania o tendinta si o dorinta de apropiere intre colegi, de colaborare cu cei care lucreaza in strainatate, si nu numai o stigmatizare in presa a celor care au plecat, sau a celor care au ramas. Colaborarea cu colegii din strainatate este benefica nu numai pentru imaginea din presa, dar este si una din metodele cele mai eficiente de integrare a medicinii romanesti in circuitul stiintific european si mondial.
Presa romaneasca poate ca inca nu ofera gratis apa la sticla la chioscul din spital. Insa macar oferta de colaborare pe care unii medici romani din diaspora o fac colegilor de acasa, ar trebui luata mai in serios in discutie. Fiindca, pentru majoritatea medicilor, realitatea e ca in motto- ul asociatiei absolventilor de la Carol Davila: “Same roots, different perspectives, one goal: improving health !"
3 March 2010 la 5:09 AM
O frumoasa si patriotica descriere a doctorului Velciulescu si a potentialului creator al medicilor romani. Excelenta propunerea de colaborare transfrontaliera. Intrebarea este dece ea nu se si realizeaza? Ce “gena” ne face pe noi romanii atat de replati in interiorul propriului nostru sine, autosuficienti, dispretuitori la sfat, respingatori la dialog, starpitori de initiative altruiste, avari, nepasatori la suferinta celuilalt, comozi, poltroni…? Posibil cadrul institutional pervertit si pervers. Prafuita cutuma zilnica. Mesajul autoritatilor atat de lipsite de autoritate si de notorietate. Contradictia permanenta intre ceea ce se afirma si ce in realitate se face, superficialitatea si minima rezistenta in activitate. Permanenta improvizatie. Birocratizarea ca scop in sine si ca acoperis pentru lipsa minima de profesionalism si dedicatie in meserie. Bravo celor ce reusesc in exterior! “Vae victis” pentru cei ramasi.
28 October 2010 la 3:32 PM
Aveti dreptate d-le dr si eu sunt in dom intelectual ca dv si m-am spetit sa invat carte mereu sa-mi asdigur un trai decent.Din pacate,dupa ce am umblat prin lume fara succes si am vazut care e diferenta intre noi, m-am convins.Pe scurt,ei sau noi care in tara noastra nu avem nici o sansa orice am incerca ducem romania mai departe. Bravo lor si celor care vor veni in urma lor.
11 April 2012 la 1:15 PM
Cam pe vremea cînd m-am întîmplat eu prin Marea Britanie am găsit o mare dezbinare între medicii români. Rădăcinile acestei dezbinări nu-mi sînt în totalitate clare. Sînt născut după ’81 încoace, dar sper că mi se va acorda creditul că gîndesc.
La elite m-am lovit de o structură dilematică, lentă, o mentalitate de lup singuratic. Judecata mea practică a fost următoarea: elitele vor fi în mod evident mai greu de influenţat, hai să mă ocup de individul average. Oare nu acesta face de fapt diferenţa, cel puţin în privinţa respirabilităţii atmosferei generale?. A ieşit o structură care poate fi “citită” pe mai multe nivele, un fel de lecţie de socialism ştiinţific dacă vreţi:
http://www.smruk.org/?page_id=1396
Cu stimă,
Alin Popescu
http://www.walesdeanery.org/index.php/en/core-surgical-training.html