Blog Tudor Toma

Nu este o lozincă paşoptistă, deşi poate că ar putea să fie, ci este titlul ultimului single al trupei Vunk, formaţie rock românească, care cântă, zic eu, destul de bine (pentru curioşii peste 40 de ani care nu au auzit de Vunk sau Vank, le sugerez să-i caute pe youtube şi să-i asculte). Dar, ca orice cântecel românesc, şi acest single reflectă probabil un lucru adevărat din sufletul tineretului de astăzi, pe care cei mai în vârstă, mai ales cei care conduc organizaţii din ţară ar trebui să-l audă şi să-l înţeleagă.

Am urmărit cu îngrijorare, stupoare şi câteodată dezgust, articolele şi emisiunile care discută şi blamează plecarea medicilor din România. Acestea, în ultimele luni au fost parcă mai multe decât niciodată. Am scris despre plecarea medicilor şi mi-am exprimat o părere într-un alt articol, şi nu vreau să reiau aceleaşi idei aici.

Nu se poate totuşi să nu le spună nimeni celor care-i pun la zid pe medicii care pleacă din România că aceştia nu pleacă din vina lor. Nu se poate ca aceşti medici să fie separaţi de restul, arătaţi cu degetul, blamaţi şi făcuţi vinovaţi de toate problemele de acum din sistemul românesc de sănătate. Şi medicii tineri care emigrează, la fel ca şi băieţii de la Vunk au visat şi vor spitale că afară, vor salarii că afară, vor posturi că afară. Emigrând îşi realizează ceva din vis. Ajung să lucreze în spitale bune, au salarii bune, au posturi. Dar sunt afară, şi acum sunt daţi afară şi de societatea românească.

Cui ajută blamarea medicilor care emigrează? De ce trebuie împărţiţi acum doctorii în cei care vor să plece şi cei care vor să rămână cu orice preţ? Chiar ar rămâne cineva în sistemul de acum, de la noi, cu orice preţ, dacă ar putea să lucreze într-un spital că afară?

Problema nu este că un medic tânăr doreşte şi reuşeşte relativ uşor să emigreze. Acesta este o consecinţă şi nu o cauză a problemelor din sistem. Problema este că liderii sistemului (care nu au emigrat niciodată) nu ştiu cum să facă să avem o ţară că afară. Sau poate că ştiu dar nu vor acest lucru. La urma urmei de ce să avem o ţară că afară, ţara noastră nu e bună aşa cum e? Ce vrei tu este doar în străinătate. La noi nu se poate. Tu unde te crezi? Dacă pleci, lasă că vii tu înapoi şi ai să vezi cum e...

Nu este greu să avem o ţară ca afară. De câteva luni colaborez într-un proiect pilot cu un spital (privat, ce-i drept) din Bucureşti, unde vin, văd, discut, consult şi tratez pacienţii exact ca la Londra. Vineri dimineaţa am consultaţii în Londra, sâmbătă sunt la Bucureşti, iar luni din nou pe frontul serviciului naţional de sănătate din centrul Londrei. Este uimitor să vezi cât de satisfăcător se pot rezolva problemele medicale româneşti aplicând întocmai protocoalele sistemului britanic.

Acest proiect a fost posibil doar fiindcă managerul instituţiei a vrut consultaţii ca afară, s-a folosit de experienţa medicilor români de afară şi a avut deplină libertate de decizie. Satisfacţia profesională de a oferi consultaţii unui grup limitat şi ultra-selecţionat de pacienţi din Băneasa este deasupra oricăror recompense financiare minore şi a oboselii unei navete de noapte cu o cursă low-cost. Este o satisfacţie limitată doar de faptul că aceste lucruri nu se pot face mai des şi pe gratis, pentru un număr cât mai mare de pacienţi.

În concluzie, poate, dragi conducători, nu-i mai arătaţi cu degetul pe cei care pleacă, ci plecaţi voi. Lăsaţii pe cei cu viziune şi capacitate managerială să conducă şi să construiască sisteme care să integreze şi să valorifice din experienţele existente, nu să separe şi să învrăjbească. Cred sincer că este unul din modurile în care se mai poate schimba ceva...

Articol apărut Sunday, 23 January 2011 la ora 7:00 AM în categoria Medicină. Puteţi urmări comentariile noi cu RSS 2.0 feed. Puteţi scrie un comentariu, sau puteţi folosi trackback de pe site-ul propriu.