Mâncăm mult și prost și suferim de boli de care nu avem habar. Cam asta ar fi concluzia specialiștilor care participă zilele acestea la cel de-al 45-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet Nutriţie şi Boli Metalobice. Potrivit acestora, aproape 1,5 milioane de români suferă de diabet, dar numai jumătate știu și se tratează, restul ignoră simptomele, nu își fac analize periodice sau pur și simplu nu își iau tratamentul.
”În România, cifra reală a persoanelor cu diabet zaharat este undeva la un milion şi jumătate. În evidenţa noastră cei care sunt activi pacienţi şi au medicaţie sunt în jurul valorii de 900.000, ceea ce înseamnă că există multe persoane care au diabet zaharat şi nu ştiu că îl au sau îl au şi nu urmează tratament pentru el”, arată dr. Romulus Timar, preşedintele Societăţii Române de Diabet.
Mai mult, se estimează că alte două miloane de persoane au pre-diabet, iar vârsta la care se instalează boala este în continuă scădere. De vină sunt stilul de viață nesănătos și lipsa controalelor medicale periodice.
„Apariţia mai devreme în cursul vieţii a supraponderii şi obezităţii face ca această vârstă de risc să scadă de la un an la altul. Dacă vorbim de un milion de persoane cu diabet, persoanele cu pre-diabet probabil că sunt peste două milioane în România”, spune dr. Conelia Bala, reprezentant al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet.
Medicii recomandă ca fiecare persoană să îşi măsoare glicemia o dată pe an, pe nemâncate.