Mie nu îmi place în mod particular domnul Klaus Iohannis; mi se pare cam inert, cam lipsit de reacție și de patosul necesar pentru a fi popular și pentru a mobiliza lumea. În plus suspectez că în anumite situații lentoarea cu care reacționează nu este datorată strict calmului ardelnesc, cât unei operări mai lente, caracteristice minții domniei sale.
Pe de altă parte Iohannis este un președinte mult mai serios și pare mai puțin interesat de scandaluri și de dat la gioale, politicește vorbind, decât cei dinaintea lui.
Înțeleg acum faptul că o parte din publicul domniei sale s-a întors împotriva lui acum că a nominalizat-o, în doi timpi și trei mișcări, pe doamna peruchieră Viorica Dăncilă ca premier.
Eu nu sunt de acord cu asta și am mai multe motive.
În primul rând nu ai ce face; dacă unii au o majoritate în parlament trebuie să le accepți persoana nominalizată, nu poți să o respingi doar pentru că e prea proastă, prea nesimțită, prea necunoscută sau prea caraghioasă, așa cum umblă ea cu bretonul explodat pe stradă. Și în ultimă instanță nu poți respinge pe careva doar pentru că nu îl placi decât, desigur, dacă ai câștigat alegerile parlamentare (situație în care schimbi pe cine vrei, când vrei și de câte ori vrei, după cum ne arată Dragnea).
Ca atare Iohannis nu ar fi avut dreptul constituțional și moral să respingă propunerea decât dacă ar fi existat indicii sigure că doamna Pămătuf reprezintă un risc pentru siguranța națională.
Acuma sigur că doamna Dăncilă este un risc pentru siguranța noastră a tuturor, ca de altfel tot PSDul, dar nu cred că are apropiați spioni sau infiltrați, fie și numai că, cel puțin până acum, agențiile și serviciile secrete străine s-au dovedit ciudat de puțin interesate de a spiona Teleormanul și școlile din Videle (chiar dacă de ceva vreme au început să pună microfoane în prizele secretarelor acestor instituții). Riscurile naționale legate de doamna Dăncilă țin mai degrabă de cursul euro, de ROBOR, de taxele, accizele și impozitele noi preconizate în această legislatură de tata Vidra de Teleorman.
Ar fi putut Iohannis să îi perpelească pe socialdemocrați făcând câteva zile ceea ce știe domnia sa să facă cel mai bine, adică să cumpănească? Ar fi putut! dar faptul nu ar schimba nimic din ce ne este destinat și ar fi adâncit incertitudinea și sugestia de nonguvernabilitate a țării pe care periodica năpârlire a câte unui guvern pesedist o arată.
Ca atare președintele va putea explica în campanie cât de imparțial și responsabil a fost atunci când contracandidatul lui, indiferent care din jivinele pesediste va fi, îl vor ataca pe această temă. Ori câștigarea prezidențialelor viitoare de către vreun candidat pesedist ar fi chiar ultima picătură.
Trebuie să înțelegem cu toții un lucru; chiar dacă președintele este favorabil segmentului de societate care protestează, rezistă și privește guvernarea pesedisto-aldistă ca pe o invazie de lăcuste, el nu poate organiza revoluția pe care nu o putem porni noi.
Sigur că într-o lume normala la cap doamna Dăncilă nu ar avea ce căuta în viața publică, minus promovarea vreunei coafor lucrând în regim de urgență și sigur că știm cu toții (și cred că știu și pesediștii și scârnăviile aldiste) faptul că femeia nu are nici competență, nici anvergură, nici talent de premier și că a fost numită doar pentru că este servitoarea politică a lui bei-Dragnea.
Și bineînțeles că acest fapt este rău.
Doar că nu se rezolvă de către președinte și nici prin manifestații și licăriri de luminițe în stradă ci strict prin vot, cu speranța că peste 3 ani or veni mai mulți la urne, că or gândi mai bine și că, la urma urmei, poate o mai exista vreun filon de orgoliu în mintea românilor cât să nu treacă tot acest sadism și toată această miștocăreală peseditoaldistă nesancționate.
Știu că este frustrare mare când vezi, ca pe vremea lui Ăl Bătrân, o țoapă cu aspectul și lălăiala mintală a Elenei Ceaușescu că ne este fluturată ca marea competență și marele noroc național, când vezi cum se fac fără perdea numirile mafiote și când vezi că lumea din jur este arestată și furată de un clan cinic și sfidător, dar nu cred că este corect să vărsăm din această frustrare pe președinte; la urma urmei el nu poate să tragă cu tunul în ăștia.