Blog Mircea Drăgan

Din 1991 sunt medic de ambulator şi am învăţat să tratez majoritatea pacienţilor care mi se adresează la domiciliul acestora. Numai foarte rar trimit pentru spitalizare bolnavi şi numai în situaţii de mare urgenţă. Aşadar nimeni nu mă poate acuza că apăr serviciile cu paturi şi marile spitale tradiţionale. Din potrivă am pledat permanent pentru dezinstituţionalizarea în psihiatrie, pentru psihiatria comunitară (de sector), pentru înfiinţarea de compartimente cu paturi de psihiatrie în toate spitalele generale; pentru psihiatria de legătură, pentru înfiinţarea centrelor de zi, şi a celor de terapie ocupaţională. Pentru desfiinţarea progresivă a marilor azile de psihiatrie.

Aceste structuri mici şi suple, umanizate, adaptabile, ce răspund nevoilor comunităţilor locale, sunt recomandate de către OMS. Funcţionează în Italia, Anglia, Franţa, Germania şi chiar şi în Macedonia. Încă din raportul pe anul 2001 "Mental Health New Hope New Understanding" OMS recomanda tuturor ţărilor din lume închiderea progresivă a paturilor din marile spitale de psihiatrie. Concomitent trebuiau aplicate măsuri de sectorizare a teritoriului şi de introducerea de compartimente de psihiatrie în spitalele generale, tratarea pacienţilor la domiciliul acestora, preluarea unei cote de 50% din cazurile psihiatrice uşoare, sau în remisiune, de către medicii de familie. În sănătatea mintală românească această reformă s-a efectuat pe hârtie în perioada anilor 2002-2007, apoi aplicarea ei a fost complet abandonată de noua echipă venită la Ministerul Sănătăţii.

Constatăm că în România de astăzi reforma generală în sănătate se face pe dos. După o aparentă descentralizare, în care Ministerul Sănătăţii a scăpat de răspunderea spitalelor descentralizându-le, acum tot Ministerul vine şi reorganizează aceste spitale. Pe unele le închide complet, pe altele le comasează. Cam "la plesneală". Privită prin lupa raţiunii, situaţia reformei în sănătate din judeţul Prahova este cel puţin "paradoxală". Termen mult prea blând faţă de răul ce tocmai se pune la cale. Vă supun atenţiei câteva exemple:

Spitalul de pediatrie din Ploieşti cu 135 de paturi, ATI, laborator, compartiment de radiologie, ambulatoriu de specialitate, Centru de Sănătate Mintală copii, îşi pierde personalitatea juridică şi se comasează cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Spitalul de obstetrică şi ginecologie din Ploieşti. Unul dintre cele mai mari spitale de acest profil din ţară, cu 300 de paturi, ATI, ambulator de specialitate, laborator, radiologie, îşi pierde personalitatea juridică şi se comasează cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti posedă multiple secţii cu paturi distribuite pe o mare suprafaţă, în cel puţin 5 actuale sedii diferite. În timp ce ambulatoriului său de specialitate este mult subdimensionat, el posedă un număr gigantic de 1152 de paturi. Prin comasarea sa cu desfiinţatele două spitale de pediatrie şi de obstetrică ginecologie, Spitalul Judeţean din Ploieşti va avea un număr record de 1587 de paturi. Tragic record! O structură monstruoasă cu cel puţin 7 sedii diferite, răspândite haotic pe tot cuprinsul municipiului, această, făcătură’’ va fi mai mult ca probabil imposibil de condus, gestionat şi controlat. Aparenta diminuare a cheltuielilor provenită din desfiinţarea posturilor de conducere ale spitalelor de pediatrie şi de obstetrică pe care le raportează onor Ministerul, va fi de fapt o mare risipă de bani. Risipa va proveni din incapacitatea unei minime gestionări oneste a acestei structuri de tip canceros.

Un alt caz nefericit îl reprezintă situaţia din oraşul Câmpina.
Spitalul de Psihiatrie Voila cu 650 de paturi a pierdut personalitatea juridică şi s-a comasat cu Spitalul Municipal Câmpina. Acest spital posedă deja 288 de paturi. Dacă adiţionăm paturile fostului Spital Voila care şi aşa era mult prea mare, avem un total 938 de paturi. Rezultă o altă structură monstruoasă cu aceleaşi de caracteristici de tip bugetofag. Sedii diferite, multe de tip pavilionar, situate la mari distanţe unele de altele.
Nimeni nu a estimat costurile indirecte care vor rezulta din crearea acestor super structuri.

Al treilea caz, mi se pare cel mai dramatic. Fiind în totală opoziţie cu situaţiile de hipercentralizare descrise mai sus. Este vorba de situaţia Centrului de Sănătate Urlaţi. Spital salvat cu greu începând cu anul 2006 de către autorităţile locale şi de către sponsori. El a beneficiat de un excelent manager, de profesie economist, ce a urmat un plan de modernizare, dotare, reformare care rar se pot vedea în România. Această instituţie medicală posedă numai 108 paturi, cuprinzând secţii de boli interne, chirurgie, pediatrie şi compartimente de dermatologie, ORL, oflamologie. Se intenţiona includerea de compartimente de psihiatrie şi de neurologie. Comunitatea care este (foarte bine) servită de această instituţie medicală are peste 60.000 de locuitori, şi o suprafaţă cu o rază de 70 de km. Tocmai acest mic spital, flexibil, în plin avânt de modernizare, cu o echipă ambiţioasă, este propus pentru desfiinţare. Că acest spital are adresabilitate, este apreciat şi încurajat dovedindu-şi eficienţa şi importanţa pentru comunitatea locală, sunt argumente care nu au nici o importanţă pentru decidenţi. Acest tip de spitale generale ar trebui să fie promovate în România, şi nu giganţi cu picioare de lut imposibil de supravegheat şi de condus, adevărate găuri negre financiare. Locuri unde nu pacienţii sunt ţinta cheltuielilor, ci plasmele şi gresiile portocalii de pe coridoare, precum cele recent inaugurate la Spitalul Municipal din Ploieşti.

Articol apărut Sunday, 6 February 2011 la ora 7:00 AM în categoria Medicină. Puteţi urmări comentariile noi cu RSS 2.0 feed. Puteţi scrie un comentariu, sau puteţi folosi trackback de pe site-ul propriu.