A 2-a CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ DE MEDICINĂ
APLICATĂ LA EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORT
„Iuliu Haţieganu”
- conferință cu participare internațională -
Cluj-Napoca 8-10 mai 2014
Aula Magna a UMF „IULIU HAȚIEGANU”
Stimați colegi,
În perioada 8-10 mai 2014, se va desfăşura la Cluj-Napoca, A II-a Conferinţă Naţională de Medicină aplicată la educaţia fizică şi sport, după modelul creat în 1937 de Prof. Dr. Iuliu Haţieganu. Începând din acest an, evenimentul va fi deschis şi participanţilor din afara ţării.
Conferinţa va fi organizată de Societatea Medicală Română de Educaţie Fizică şi Sport, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca în scopul organizării unei manifestări cu nivel ştiinţific ridicat.
În cadrul Conferinţei vor fi susținute conferințe în plen, vor fi organizate cursuri pe tematici de ultimă oră susţinute de cadre didactice de prestigiu, şi un număr de workshopuri unde participanţii înscrişi se vor putea implica direct.
Programul ştiinţific al Conferinţei se doreşte a fi unul interesant şi complex bazat pe multidisciplinaritatea prezentărilor, de mare actualitate şi impact pentru domeniile medicină, educaţie fizică, sport şi conexe. Un fapt care garantează valoarea ştiinţifică a manifestării constă în componenţa deosebit de valoroasă a Comitetului ştiinţific.
Redacţia Revistei Palestrica Mileniului III - Civilizaţie şi sport, revistă ştiinţifică multiplu indexată în BDI şi în curs de evaluare ISSI, în care vor putea fi publicate în extenso lucrările ştiinţifice prezentate, va avea o întâlnire cu participanţii la Conferiţă, prevăzută în cadrul programului manifestării, tocmai în scopul comunicării criteriilor de publicare ulterioară.
Programul social propus vine să completeze atmosfera plăcută în afara reuniunilor ştiinţifice.
Manifestarea va fi creditata cu puncte EMC si EFC.
Cu cele mai distinse sentimente,
Vicepreşedintele Conferinţei,
Prof. dr. Traian Bocu
Scopul conferinţei
Conferinţa are ca scop dezbaterea în cadrul aceleiaşi manifestări ştiinţifice a unor tematici de interferenţă între medicina cu multiplele specialităţi ale acesteia, educaţia fizică şi sportul actual şi alte domenii complementare celor două. Acest mod de abordare multidisciplinară între domeniile amintite a fost aplicat cu succes de Prof. Dr. Iuliu Haţieganu, întemeietorul Societăţii Medicale de Educaţie Fizică şi Sport în anul 1930.
Obiective
Punerea în contact a cercetătorilor şi specialiştilor din domeniul medical cu cei din domeniul educaţiei fizice şi sportului, în scopul îndeplinirii obiectivului comun, cel a promovării şi menţinerii unei stări optime de sănătate a populaţiei. Realizarea şi aplicarea unor noi tehnici de lucru, evaluare, recuperare în domeniile medicină, educaţie fizică şi sport, sport de performanţă şi domeniile de interferenţă, prin metode interdisciplinare, bazate pe relaţia medic-profesor de educaţie fizică-antrenor.
Dezvoltarea domeniilor medicină - educaţie fizică – sport de performanţă, sub forma unei platforme comune de cercetare a efortului fizic şi performanţei umane în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca.
Lucrările Conferinţei se adresează următoarelor grupuri de specialişti:
- Medicilor de medicină sportivă, medicilor de medicină generală, medicilor specialişti de ortopedie, chirurgie, medicină internă, refacere şi recuperare, terapii, toate specialităţile cu aplicaţie la educaţie fizică şi sport/efort fizic.
- Medicilor specialişti şi farmaciştilor în probleme de medicaţie, nutriţie, dietetică.
- Medicilor specialişti în odontologia sportului, chirurgilor de chirurgie maxilo-oro-facială, cu aplicaţii la cazuri din activitatea sportivă.
- Profesorilor de educaţie fizică din învăţământul şcolar şi universitar, instructorilor si managerilor din fitness si wellness, decidenţilor (angajatori și patroni) din toate domeniile de activitate.
- Altor specialişti în medicină, medicină dentară, farmacie, cu aplicaţie la activităţile de educaţie fizică şi sport/activităţi fizice.
* Rezumatele pentru comunicările orale sau poster vor fi trimise RO şi EN şi vor avea acelaşi format impus, necesar publicării în volumul de rezumate. Odată cu trimiterea rezumatelor, se va menţiona şi numărul secţiunii la care se va participa
Pentru informații suplimentare, detalii de participare și înregistrare la lucrările Conferinței, detalii legate de cazare, vă rugam accesați site-ul Conferinței: www.medicinasport.performed-events.ro
Ne puteți contacta și la telefon: 0755.733.454 sau la adresa de e-mail: medicinasport@performed-events.ro