A XXIII-a ediţie a Congresului Naţional al Societăţii Române de Pneumologie: 970 participanţi, 123 speakeri, 30 de ore de comunicări orale

DSC_2752Cea mai importantă manifestare ştiinţifică din domeniul pneumologiei româneşti, Congresul Naţional al Societăţii Române de Pneumologie a reunit în 2014 un număr record de participanţi. Aproape 1.000 de persoane au luat parte la cele 25 de simpozioane majore şi 70 de comunicări orale, susţinute, în perioada 8-11 octombrie, la Hotel Ramada din Sibiu. De asemenea, pe parcursul celor patru zile de eveniment, 123 de lectori naţionali şi internaţionali au prezentat cele mai noi informaţii despre prevenţia, diagnosticul precoce, tratamentul şi monitorizarea bolilor respiratorii.


Lucrările ştiinţifice, prezentate simultan în cinci săli de conferinţă, precum şi atelierele practice şi workshop-urile hands on au abordat cu precădere modul în care plămânul este implicat în diferite alte afecţiuni. Astfel, au fost dezbătute teme de maximă importanţă pentru medicii pneumologi, precum şi pentru cei de alte specialităţi, implicaţi în managementul patologiei pulmonare, printre care amintim: afectarea pulmonară în bolile de sistem, plămânul şi insuficienţa cardiacă, pneumonia trenantă – umbrela mai multor afecţiuni pulmonare, pleureziile maligne, tuberculoza multidrog rezistentă, bolile limfoproliferative pulmonare, infecțiile pulmonare, actualităţi în epidemiologia cancerului bronho-pulmonar, bolile obstructive bronho-pulmonare cronice şi comorbiditățile asociate şi patologia somnului.


Manifestarea din acest an a fost una dintre cele mai reuşite de până acum. Am avut peste 120 de speakeri naţionali şi internaţionali, care au prezentat informaţii extrem de valoroase pentru medicii implicaţi în managementul afecţiunilor respiratorii. De cealaltă parte, interesul crescut al participanţilor pentru temele dezbătute a putut fi observat prin implicarea lor activă în discuţii”, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie.


În 2014, Congresul Naţional al Societăţii Române de Pneumologie a debutat cu 10 cursuri interactive pre-congres, în cadrul cărora participanţii au avut posibilitatea de a asista la proceduri inovatoare din domenii ca polisomnografia, ventilaţia non-invazivă, chirurgia toracică, pneumopatiile interstiţiale difuze şi ecografia pleurală.


Cea de-a doua zi a manifestării ştiinţifice a demarat cu o parte a întâlnirilor grupurilor de lucru din cadrul Societăţii Române de Pneumologie. Ulterior, participanţii au dezbătut problematica tuberculozei în România, conceptul de „smoke free houses", noile paradigme în managementul cancerului bronhopulmonar, actualitățile în patologia pleurală şi noutăţile în somnologie. De asemenea, medicii prezenţi au avut ocazia de a-şi actualiza cunoştinţele în îngrijirea persoanelor cu deficit de Alfa 1 Antitripsină, tehnicile de investigare imagistice şi morfologice folosite în principalele afecţiuni pleurale, precum şi în diagnosticul şi monitorizarea persoanelor diagnosticate cu vasculite sistemice. În după-amiaza celei de-a doua zile a evenimentului au avut loc simpozionul comun cu Societatea Europeană de Pneumologie şi o întâlnire în care participanţi au putut interacţiona cu reprezentanţi din alte patru ţări din Europa Centrală şi de Est.


A treia zi de congres a continuat cu întâlnirile Grupului de Lucru de Reabilitare respiratorie şi cel al asistenţilor medicali şi tehnicienilor din somnologie, precum şi cu reuniunile secţiunilor de Bronhologie şi de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă din cadrul SRP. De asemenea, au fost dezbătute actualităţile şi provocările în managementul astmului bronşic, dificultăţile de diagnostic diferenţial în leziunile cavitare pulmonare şi în bronhopneumopatiile obstructive cronice (BPOC), precum şi noutăţile în bronhoscopia intervenţională. În paralel s-a desfăşurat şi simpozionul dedicat exclusiv asistenţilor medicali implicaţi în managementul patologiei pulmonare.


Totodată, în penultima zi a manifestării ştiinţifice s-a desfăşurat şi Adunarea Generală a Societăţii Române de Pneumologie, în cadrul căreia s-a ales următorul preşedinte al organizaţiei profesionale. Astfel, în perioada 2016 – 2018, Societatea Română de Pneumologie va fi condusă de prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu.


Simpozioanele şi sesiunile ştiinţifice desfăşurate în ultima zi a manifestării ştiinţifice au pus accentul pe importanţa abordării pluridisciplinare a afecţiunilor respiratorii. În cadrul simpozionului franco-român, moderat de prof. dr. Florin Mihălţan, dr. Phillippe Delaval şi prof. dr. Monica Pop, participanţii au primit răspunsuri importante la problemele generate de diferite fenotipuri în astmul bronşic, tuberculoză şi BPOC. Totodată, în ultima zi a evenimentului au fost prezentate şi o serie de cazuri dificile referitoare la patologia interstiţială, care au ridicat probleme de diagnoză şi terapie.


Organizat o dată la doi ani, Congresul Naţional al Societăţii Române de Pneumologie aduce în prim plan istoria, tradiţia şi performanţa pneumologiei româneşti.


Organizator ştiinţific: Societatea Română de Pneumologie


PR&Comunicare: Sănătatea Press Group

Leave a Reply

Your email address will not be published.