Agenţia Europeană a Medicamentului acceptă cererea de revizuire a variaţiei de tip 2 de extindere a indicaţiei pentru KEYTRUDA®

Bucureşti, 15 februarie 2016 – MSD, compania cunoscută drept Merck (NYSE: MRK) în Statele Unite și Canada, a anunţat că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a acceptat revizuirea variaţiei de tip 2 a autorizaţiei de punere pe piaţă pentru terapia MSD anti-PD-1, KEYTRUDA® (pembrolizumab), pentru a extinde indicaţia către tratamentul pacienţilor cu cancer pulmonar, fără celule mici, cu tumori ce exprimă PD-L1.

“Acest anunţ reflectă angajamentul nostru de a oferi KEYTRUDA la cât mai mulţi pacienţi cu cancer ce au nevoie de această terapie,” a spus Deepak Khanna, senior vice president şi regional president pentru Europa al MSD Oncology. “Suntem încântaţi că deja KEYTRUDA este disponibil pacienţilor cu melanom ca tratament de primă linie sau a celor pre-trataţi, în multe ţări din Europa şi, dacă vom primi aprobarea EMA, suntem încrezători că tratamentul KEYTRUDA va fi o nouă opţiune pentru pacienţii trataţi anterior, ce suferă de cancer pulmonar, fără celule mici.”

Submiterea acestei variaţii de tip 2 urmăreşte aprobarea KEYTRUDA în doză de 2 mg/kg la fiecare 3 săptămâni, şi s-a bazat pe datele din studiul KEYNOTE-010, prezentate la Congresul Societatii Europene de Oncologie Medicala (ESMO) Asia 2015, precum şi pe datele din studiul KEYNOTE-001, prezentate la întâlnirea anuală a American Association for Cancer Research (AACR), de anul trecut.

Despre cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar, ce se formează în ţesuturile plămânilor, este cauza principală a mortalităţii prin cancer la nivel mondial.1,2 În fiecare an, mai mulţi oameni mor de cancer de pulmonar decât suma deceselor cauzate de  cancer de colon, de sân şi de prostată.3 Cele două tipuri principale de cancer pulmonar sunt cel cu celule mici şi cel non-microcelular (fără celule mici).1 Cancerul pulmonar non-microcelular este cel mai întâlnit tip de cancer, fiind responsabil pentru 85% dintre cazuri.4 Rata supravieţuirii la 5 ani a pacienţilor cu cancer pulmonar metastatic (stadiu IV) este estimată la doar 2%.5

Despre KEYTRUDA® (pembrolizumab)  

KEYTRUDA este un anticorp monoclonal umanizat care funcționează prin creșterea capacității sistemului imunitar al organismului de a detecta și de a lupta împotriva celulelor tumorale. KEYTRUDA se leagă de receptorul 1 (PD-1) cu rol în controlul morții celulare programate și blochează interacțiunea acestuia prin liganzii PD-L1 şi PD-L2. Receptorul PD-1 este un reglator negativ al activității celulelor T, care s-a dovedit a fi implicat în controlul răspunsurilor imune ale celulelor T. KEYTRUDA potențează răspunsurile celulelor T, inclusiv răspunsurile anti-tumorale, prin blocarea legării PD-1 de PD-L1 și PD-L2, care sunt exprimate în celulele ce prezintă antigenul și pot fi exprimate de tumori sau alte celule din micromediul tumoral. 6

În Uniunea Europeană, KEYTRUDA este indicat în prezent in monoterapie pentru tratamentul  pacienților adulți cu melanom în stadiu avansat (inoperabil sau metastatic).

Doza recomandată de KEYTRUDA este de 2 mg/kg administrată intravenos pe durata a 30 de minute la fiecare 3 săptămâni. Pacienților trebuie să li se administreze KEYTRUDA până la progresia bolii sau până la apariţia toxicităţii inacceptabile 6

Informații de siguranță despre KEYTRUDA

Siguranța tratamentului cu pembrolizumab în melanomul avansat a fost evaluată la 1.012 pacienți tratați în studii clinice în care s-au utilizat trei doze (2 mg/kg la fiecare 3 săptămâni sau 10 mg/kg la fiecare 2 sau 3 săptămâni). În acest grup de pacienți, cele mai frecvente reacții adverse (>10%) cu pembrolizumab au fost diareea (15%), greața (12%), pruritul (25%), erupţia cutanată tranzitorie (25%), artralgia (13%) şi fatigabilitatea (33%). Majoritatea reacţiilor adverse raportate au fost de grad 1 sau 2 ca severitate. Cele mai grave reacții adverse raportate au fost reacţiile adverse mediate imun și reacțiile severe asociate administrării în perfuzie.

Reacţii adverse mediate imun:       

Pneumonita a survenit la 26 (2,6%) pacienți, incluzând cazurile de grad 2 sau 3 la 9 (0,9%) și, respectiv, 5 (0,5%) pacienți tratați cu pembrolizumab. Este necesară monitorizarea pacienților pentru observarea semnelor și simptomelor de pneumonită. Este necesară evaluarea cazurilor suspecte de pneumonită folosind radiografia imagistică. A se administra corticosteroizi pentru pneumonită în Gradul 2 sau mai mare. A se amâna tratamentul cu KEYTRUDA în cazul pneumonitei de gradul 2 şi întreruptă definitiv în cazul pneumonitei de gradul 3 sau 4.

Colita a survenit la 16 (1,6%)  pacienți tratați cu KEYTRUDA, incluzând cazurile de gradu 2 sau 3 pentru 5 (0,5%), şi, respectiv 9 (0.9%) pacienți. Este necesară monitorizarea pacienților pentru observarea semnelor și simptomelor de colită. A se administra corticosteroizi pentru evenimente de gradul 2 sau mai mare. Administrarea  tratamentului cu KEYTRUDA  trebuie amânată în cazul apariţiei colitei de grade 2 sau 3; trebuie întrerupt permanent tratamentul cu KEYTRUDA în cazul colitei de gradul 4.

Hepatita mediată imun  a apărut la 8 (0,8%)  pacienți tratați cu KEYTRUDA, incluzând  cazurile de grad 2, 3 sau 4 la 2 (0,2%), 4 (0,4%) pacienţi  şi, respectiv, la 1 (0,1%) pacient. Este necesară monitorizarea pacienților pentru observarea modificărilor funcțiilor hepatice. Trebuie administrați corticosteroizi pentru evenimente de grad 2 sau mai mare și, în funcție de severitatea creșterii valorilor enzimelor hepatice, se amână sau se întrerupe definitiv administrarea pembrolizumab.

Hipofizita  a survenit la 10 (1,0%) pacienţi, inclusiv cazuri de grade 2, 3 sau 4, la 4 (0.4%), 3 pacienţi (0,3%) şi, respectiv, la 1 pacient (0,1%). Este necesară monitorizarea pacienților pentru depistarea semnelor și simptomelor de hipofizită (inclusiv hipopituitarism și insuficiență secundară a glandelor suprarenale). Pentru tratamentul insuficienței corticosuprarenaliene secundare trebuie administrați corticosteroizi şi, în funcţie de starea clinică, un alt tip de tratament de substituție hormonală, iar în cazul hipofizitei simptomatice trebuie amânată administrarea pembrolizumab până când evenimentul este controlat cu tratament de substituție hormonală. Dacă este necesar, continuarea administrării de pembrolizumab poate fi luată în considerare, după întreruperea treptată a corticoterapiei.

Hipertiroidismul a survenit la 24 (2,4%) pacienți tratați cu KEYTRUDA, incluzând cazuri de gradul 2 sau 3 pentru 4 (0.4%) si, respectiv 2 (0.2%) pacienţi. Hipotiroidismul a apărut la 75 (7,4%)  pacienți tratați cu KEYTRUDA, incluzând 1 caz de gradul 3 la 1 (0.1%) pacient. Disfuncţiile tiroidiene pot apărea în orice moment în timpul tratamentului. Este necesară monitorizarea pacienților pentru modificări ale funcțiilor tiroidiene (la începutul tratamentului, periodic pe durata tratamentului și conform indicațiilor bazate pe evaluarea clinică) și pentru semne și simptome clinice ale disfuncţiilor tiroidiene. Hipotiroidismul poate fi gestionat prin tratament de substituție fără întreruperea tratamentului și fără utilizarea corticosteroizilor. Hipertiroidismul poate fi gestionat prin administrarea de tratament simptomatic. În cazurile de hipertiroidism de grad ≥ 3, administrarea pembrolizumab trebuie amânată până la remisia de grad ≤ 1. Dacă este necesar, la pacienții cu hipertiroidism de gradul 3 sau 4 care se remite până la gradul 2 sau mai mic, continuarea administrării pembrolizumab poate fi luată în considerare după întreruperea trepată a corticoterapiei. .

Diabetul zaharat de tip 1, inclusiv cetoacidoza diabetică, a survenit în cazul pacienților care au primit tratamentul cu KEYTRUDA. Este necesară monitorizarea pacienților pentru a observa hiperglicemia sau alte semne și simptome de diabet zaharat. Pentru diabetul zaharat de  tip 1 trebuie administrată insulina și trebuie amânat  tratamentul cu KEYTRUDA în cazuri severe de hiperglicemie, până când este restabilit controlul metabolic.

Nefrita a survenit la 4 (0.4%) pacienți,  incluzând cazurile de grad 2, 3 sau 4, la 2 (0,2%) pacienți, la 1 pacient (0,1%) şi, respectiv, la 1 pacient (0,1%) tratați cu Keytruda. Este necesară  monitorizarea pacienților pentru observarea modificărilor funcțiilor renale. Trebuie administraţi corticosteroizi pentru evenimente de nefrită de gradul 2 sau mai mare. Se va amâna  tratamentul cu KEYTRUDA în cazul nefritei de  gradul 2; se întrerupe permanent tratamentul cu KEYTRUDA pentru nefrită în gradul 3 sau 4.

Pot apărea și alte  reacții adverse mediate imun. Următoarele reacții adverse mediate imun ce sunt semnificative clinic au survenit la pacienții tratați cu KEYTRUDA: uveită, artrită, miozită, pancreatită, anemie hemolitică, şi crize convulsive parţiale apărute la pacienţii cu focare inflamatorii în parenchimul cerebral.

În cazul în care se suspectează apariţia de reacții adverse mediate imun, trebuie  asigurată evaluarea adecvată pentru a confirma etiologia sau  excluderea altor cauze. În funcţie de  gradul de severitate al reacțiilor adverse, trebuie întrerupt tratamentul cu KEYTRUDA și trebuie administrati corticosteroizi. În cazul ameliorarii reacțiilor adverse, până la gradul 1 sau mai mic, trebuie iniţiată întreruperea treptată a corticoterapiei și continuată timp de cel puţin o lună. Administrarea pembrolizumab poate fi reluată în decurs de 12 săptămâni după ultima doză de KEYTRUDA, dacă reacția adversă rămâne la gradul ≤ 1 și doza zilnică de corticosteroid a fost redusă la ≤ 10 mg prednison sau echivalent. Administrarea Keytruda trebuie întreruptă definitiv în cazul recurenței oricărei reacții adverse de grad 3, mediată imun și în cazul oricărei reacții adverse de toxicitate de grad 4, mediată imun.

La pacienții tratați cu KEYTRUDA au apărut reacții adverse severe asociate administrarii în perfuzie. Este necesară monitorizarea pacienților pentru semne și simptome ale reacțiilor adverse asociate administrarii în perfuzie. În cazul reacțiilor severe de gradul 3 sau 4 trebuie întrerupt definitiv tratamentul cu KEYTRUDA.

Din cauza mecanismul său acţiune, KEYTRUDA poate cauza leziuni fetale atunci când este administrat femeilor însărcinate. Dacă se utilizeaza în timpul sarcinii sau dacă pacienta rămâne însărcinată în timpul tratamentului, aceasta va fi informata cu privire la potenţialul pericol pentru fetus. Se recomandă sfătuirea femeilor cu potențial de reproductiv să folosească metode contraceptive cu grad ridicat de eficacitate pe parcursul tratamentului și timp de încă 4 luni de la ultima doză de KEYTRUDA.

Doza recomandată de KEYTRUDA este de 2mg/kg sub forma infuziei intravenoase, timp de 30 de minute, la fiecare trei săptămâni, până la evoluția bolii sau atingerea unui grad de toxicitate inacceptabil. Nu au fost efectuate studii cu privire la interacțiunea farmacocinetică dintre  KEYTRUDA și alte medicamente. Nu se cunoaște dacă KEYTRUDA se excretă  în laptele matern. Întrucât este cunoscut faptul ca anticorpii pot fi secretaţi în laptele matern, riscul pentru nou-nascuţi/ sugari nu poate fi exclus. Decizia de a întrerupe fie alăptarea, fie tratamentul cu KEYTRUDA trebuie luată având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului cu pembrolizumab pentru mamă. Siguranța și eficiența KEYTRUDA nu au fost stabilite în cazul pacienților pediatrici.

Cancerul este ținta noastră

Scopul MSD este acela de a transforma știința avansată în medicamente oncologice inovatoare, pentru a ajuta pacienții ce suferă de cancer din toată lumea. În MSD Oncologie, pasiunea noastra este de a-i ajuta pe oameni în lupta împotriva cancerului, şi ne angajăm să sprijinim accesul facil la medicamentele noastre. Ne concentrăm pe continuarea cercetării în imuno-oncologie și accelerăm fiecare pas al acestei călătorii – din laborator la clinică – pentru  a putea aduce speranță oamenilor care suferă de cancer. Pentru mai multe informații despre studiile noastre clinice în oncologie, vizitați site-ul  www.merck.com/clinicaltrials.

Despre MSD

MSD este în prezent un lider mondial în industria sănătăţii şi contribuie la crearea unei stări de sănătate mai bune în întreaga lume. MSD operează în peste 140 de ţări pentru a furniza solutii inovatoare de servicii medicale   prin medicamentele pe bază de prescripţie medicală, vaccinuri, terapii biologice şi produse pentru uz uman şi pentru sănătatea animalelor . În plus, se angajează să îmbunătăţească accesul la servicii medicale prin politici, programe şi parteneriate  desfăşurate pe scară largă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.