Aruncarea medicamentelor expirate la gunoi, o poluare inutilă



Cu toţii avem prin casă medicamente, unguente, siropuri, dispozitive medicale sau alte produse de îngrijire personală pe care nu le mai folosim, din diverse motive: au expirat (da, medicamentele expiră!), au ambalajele deteriorate sau pur şi simplu nu ne mai sunt necesare (ne-am însănătoşit, am schimbat sau am întrerupt tratamentul).

Din păcate, nefiind conştienţi de pericol sau poate doar din comoditate, majoritatea oamenilor le aruncă direct la gunoi, la chiuvetă sau la toaletă. Un astfel de gest nu doar că este nociv pentru mediu şi pentru sănătate, dar este şi ilegal!

Mediul, pus în pericol

Medicamentele sunt produse cu statut special, întrucât conţin substanţe active chimice care au rolul de a preveni sau de a trata afecţiuni – atâta timp cât sunt administrate în condiţii bine definite, iar traseul lor pe tot parcursul ciclului lor de „viaţă” trebuie să fie strict controlat. Lăsate la voia întâmplării, pot avea însă efecte nocive, existând riscul să contamineze solul şi apa, populate la rândul lor cu vieţuitoare.

Spre exemplu, în cazul în care ajung pe gropile de gunoi, intemperiile pot distruge în timp ambalajele, iar substanțele chimice prezente în medicamente pot să fie spălate de apa de ploaie, ajungând în levigat. Dacă groapa de gunoi nu este una ecologică, nu deține stație de epurare sau nu are geo-membrană, situaţie valabilă pentru cel puţin jumătate din deponeele de deşeuri din România, levigatul poate ajunge în pânza de apă freatică, contaminând-o. Dat fiind că sunt situații în care apa este consumată de către populație direct din puţuri și fântâni, fără să fie tratată în prealabil, au fost semnalate numeroase cazuri de îmbolnăviri din această cauză. În plus, nu de puţine ori, medicii au constatat că organismul uman nu mai reacţionează la o serie de antibiotice clasice.

Un video despre acest subiect, pe înţelesul tuturor, este disponibil aici.

Legea spune clar: medicamentele expirate, cu ambalajul deteriorat sau pe care nu le mai folosim trebuie predate farmaciilor.

Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii Nr. 119/2014, această categorie de produse trebuie dusă în mod obligatoriu la farmacii, care au contracte cu operatori specializaţi în colectarea, transportul şi eliminarea acestora prin incinerare ecologică, în cele mai bune condiţii de siguranţă.

Pe de altă parte, legea nu este completă şi nici specifică, întrucât nu este clar cine trebuie să plătească toate aceste proceduri (farmacia, producătorii sau cetăţenii?), care sunt eventualele amenzi şi cine este până la urmă responsabil. Sunt farmacii care au contracte cu firme specializate în eliminarea deşeurilor periculoase și dispun de un sistem de preluare a medicamentelor expirate de la populație pus la punct, însă multe nu au. În consecinţă, acestea sunt în situația de a refuza persoanele cu spirit eco-civic.

Medicamentele expirate, periculoase şi dacă sunt păstrate în casă

Există riscul să fie ingerate de copii sau bătrâni, fapt nu tocmai recomandat pentru sănătatea lor, întrucât pot da efecte adverse severe. Specialiştii recomandă în general păstrarea tuturor medicamentelor într-o singură cutie sau sacoşă, depozitarea lor în spaţii greu accesibile copiilor – de exemplu la înălţime, ideal sub cheie, şi sortarea acestora periodic, prin separarea celor expirate sau cu ambalajul deteriorat.

În România, aproximativ 1500 tone medicamente ajung la gunoi

Din păcate, în ţara noastră nu există statistici concrete cu privire la acest fenomen îngrijorător. Dar dacă facem o comparaţie cu alte ţări europene, mult mai riguroase şi cu legislaţie clară menită să diminueze considerabil această situaţie, estimăm că în România aproximativ 1500 de tone de medicamente ajung în fiecare an pe gropile de gunoi sau în reţeaua publică de canalizare.

Cum este situaţia în alte ţări?

În Franţa se fac de ani buni paşi pentru diminuarea considerabilă a acestui fenomen, cu rezultate vizibile. Guvernul francez a înfiinţat Cyclamed, o fundaţie care are ca scop colectarea medicamentelor expirate de la populaţie, prin intermediul farmaciilor. Anul trecut, 80% dintre francezi declară că au colectat şi au predat în farmacii medicamentele pe care nu le utilizează, conform Cyclamed. Cantităţile colectate în 2016 au fost de cca. 12.000 tone, echivalentul a 181 grame pe locuitor. Mai mult, acestea sunt valorificate în scop energetic, asigurând iluminarea şi încălzirea pentru cca. 7000 de locuinţe. Toate aceste realizări au fost posibile şi datorită unor campanii consistente de educare şi informare, scopul final fiind transformarea acestui gest, iniţial inconfortabil, într-unul reflex.

În Germania, Italia, Portugalia şi Ungaria, predarea medicamentelor expirate la farmacii sau la medicii de familie este obligatorie. De asemenea, în SUA există reglementări precise, mai ales în contextul îngrijorător în care geologii au examinat 39 de cursuri de apă din 30 de state, iar 80% conţineau urme de substanţe medicamentoase.

 Ce se întâmplă cu medicamentele expirate, după ce au fost predate în farmacii?

Cosmin Mănăilă, Director Reglementări Stericycle România, companie activă în domeniul gestionării deşeurilor periculoase, evidenţiază care sunt paşii principali:

  • Ambalarea în saci PE poziţionaţi în containere securizate, din plastic rigid, cu un volum 20-70 litri, marcate şi etichetate “Medicamente expirate colectate de la populaţie”, “Exceptând psihotrope şi stupefiante”.

  • Transportul cu maşini ADR - Acordul european referitor la transportul internaţional rutier al mărfurilor periculoase

  • Eliminarea doar prin incinerare ecologică, la temperaturi minim 850°C, în staţiile regionale, dotate cu sisteme de filtrare şi monitorizare a noxelor.


Este incinerarea o modalitate sigură pentru eliminare?

Incinerarea este singura metodă permisă în Uniunea Europeană pentru eliminarea deşeurilor anatomopatologice, a substanţelor cu regim special (citotoxice/citostatice) şi a medicamentelor inutilizabile. Sistemele automate de filtrare, neutralizare şi monitorizare a gazelor cu care sunt dotate instalaţiile moderne de incinerare previn poluarea, asigurând protecţia mediului şi sănătatea umană. De asemenea, incinerarea previne posibila contaminare a pânzei de apă freatică.

Care ar fi soluţiile pentru diminuarea acestui fenomen, în opinia lui Cosmin Mănăilă, Director Reglementări Stericycle România?

  • Completarea legislaţiei, prin consultări reale între toate părţile implicate - decidenţii politici, companiile specializate în eliminarea deşeurilor prin incinerare, experţii de mediu, comunitatea medicală, companiile din lanţul farmaceutic şi societatea civilă

  • Campanie puternică de conştientizare a populaţiei

  • Controale riguroase – pentru a se verifica în ce măsură legea este respectată; aplicarea de amenzi în cazul neregulilor


În condiţiile în care avem atâtea surse de poluare, adăugarea gestului inconştient şi comod de a arunca medicamentele la gunoi este o poluare inutilă şi complet evitabilă.

Despre Stericycle România

Stericycle România este una dintre companiile importante din domeniul managementului deşeurilor periculoase generate de sectoarele: farmaceutic, veterinar, medical şi industrial. Cu investiţii de peste 30 milioane de euro în staţii regionale proprii de incinerare şi sterilizare a deşeurilor medicale, flotă proprie de transport autorizat şi o echipă de 300 de angajaţi, compania deţine experienţa, cunoştinţele şi resursele pentru a asigura un grad sporit de protecţie clienţilor săi, cu respect față de mediu și grijă pentru sănătatea oamenilor.

www.stericycle.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.