Vă așteptăm la evenimentele toamnei medicale Houston

Compania de comunicare medicală Houston NPA vă invită să participați începând cu luna septembrie a acestui an la o serie de evenimente naționale și regionale, creditate EMC și EFC, la care vor fi prezenți  specialiști în domeniul medical ce vor susține, în calitate de lectori, prezentări și studii practice pe teme actuale și de interes  din domeniul sănătății. Programul evenimentelor medicale Houston din acestă toamnă … Continue reading Vă așteptăm la evenimentele toamnei medicale Houston

Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar – Oltenia, Ediția a III-a, 20 septembrie 2017, UMF Craiova, sala Aula Magna

Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova şi compania de comunicare medicală Houston NPA vă invită să vă înscrieți la cea de-a treia editie a conferinței regionale de cancer bronhopulmonar – Oltenia , ce va avea loc pe 20 septembrie 2017, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova- Sala Aula Magna. Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. … Continue reading Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar – Oltenia, Ediția a III-a, 20 septembrie 2017, UMF Craiova, sala Aula Magna

Conferința Națională Zilele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie Ediția a II-a, 29 septembrie – 1 octombrie 2017, Păltiniș

Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) va organiza, în perioada  29 septembrie –  1 octombrie 2017, cea de-a doua ediție a Conferinței  Naționale Zilele AREPMF, eveniment dedicat medicilor de familie preocupaţi de îngrijirea copilului. Conferința va avea loc la Hotel Hohe Rinne Păltiniș-Sibiu. Managementul evenimentului  va fi asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA. Conferința Națională „Zilele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de … Continue reading Conferința Națională Zilele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie Ediția a II-a, 29 septembrie – 1 octombrie 2017, Păltiniș

Problemele de sexualitate – de la discuțiile superficiale de la TV, pe agenda celor mai importanți specialiști în domeniu

Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) va organiza în perioada 27-29 octombrie 2017 la Ana Hotels, din Poiana Braşov cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicina Sexualităţii. La conferinţă sunt aşteptaţi să participe peste 150 de medici din România şi din străinătate din mai multe specialităţi medicale, precum endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie, diabet-nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie … Continue reading Problemele de sexualitate – de la discuțiile superficiale de la TV, pe agenda celor mai importanți specialiști în domeniu

Lumea înainte și după era antibioticelor – Dr. lleana Lucia Brînză: „Ne îndreptăm spre o posibilă lume care nu va mai avea ca arsenal terapeutic antibioticele”

Creşterea alarmantă a rezistenţei bacteriilor la majoritatea claselor de antibiotice cunoscute reprezintă una dintre temele majore dezbătute astăzi la nivel global. Pentru a semnala importanţa acestei probleme, anual,  Organizaţia Mondială a  Sănătății (O.M.S.) și instituțiile de profil organizează întâlniri excepţionale cu privire la rezistenţă antimicrobiană, care prezintă cele mai importante noutăți și trasează direcțiile de urmat. Sub tema „Antibioticul – partener și adversar”, dr. Ileana … Continue reading Lumea înainte și după era antibioticelor – Dr. lleana Lucia Brînză: „Ne îndreptăm spre o posibilă lume care nu va mai avea ca arsenal terapeutic antibioticele”