Burse în străinătate pentru medicii rezidenți în Diabet, Nutriție și Boli metabolice

Zece medici rezidenți în specilitatea Diabet, Nutriție și Boli metabolice din România au câștigat Bursele Neurodiab oferite de Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab și vor participa astfel la Cursul de Pregătire Clinică Postuniversitară „Magyar Imre“, organizat de Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului (EASD), în Budapesta, Ungaria, în perioada 20-22 noiembrie 2014. Bursa Neurodiab constă în susținerea integrală a participării tinerilor medici la eveniment.

La concursul pentru câștigarea Burselor Neurodiab au fost trimise 14 lucrări, iar în urma evaluării acestora de către comitetul științific al Societății de Neuropatie Diabetică, au fost alese zece lucrări.

Căștigătorii Burselor Neurodiab care vor lua parte la Cursul de Pregătire Clinică Postuniversitară „Magyar Imre“ 2014 sunt: dr. Adrian Sturza (rezident an IV, Timișoara), dr. Daniel-Tudor Cosma (rezident an II, Cluj-Napoca); dr. Adina Mitrea (rezident an IV, Craiova); dr. Loredana Mădălina Popa (rezident an IV, Oradea); dr. Mihaela Bondarescu (rezident an II, București); dr. Ioana Roxana Cozma (rezident an II, Cluj-Napoca); dr. Elena Cristina Lăcătușu (rezident an IV, Craiova); dr. Silvia Calatoaie (rezident an III, Constanța); dr. Marius Iulian Rotariu (rezident an IV, Cluj-Napoca); dr. Maria Magdalena Sandu (rezident an IV, Craiova).

Cursul de Pregătire Clinică Postuniversitară „Magyar Imre“ este acreditat de Consiliul European de Acreditare pentru Educaţie Medicală Continuă (EACCME).

Susținerea dezvoltării profesionale a tinerilor medici rezidenți implicați în îngrijirea persoanelor cu neuropatie diabetică, prin facilitarea accesului la stagii de pregătire și schimb de experiență la standarde europene, reprezintă unul dintre principalele obiective ale Societății de Neuropatie Diabetică. Drept urmare, Bursele Neurodiab oferă posibilitatea tinerilor medici de a învăţa de la experţii internaţionali în domeniu, de a-şi îmbunătăţi şi actualiza cunoştintele medicale, pentru o cât mai bună îngrijire a pacienţilor cu neuropatie diabetică.

Societatea de Neuropatie Diabetică militează pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților care se confruntă cu această complicaţie ireversibilă, pentru aceasta fiind nevoie de medici bine pregătiți în domeniu, de specialiști formați la standarde internaționale.

Despre Neurodiab

Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab are drept scop desfăşurarea de activităţi cu caracter medical, ştiinţific, de cercetare şi pregătire profesională în domeniul medical, pentru dezvoltarea şi studiul neuropatiei diabetice în România, și nu numai.

De asemenea, Neurodiab organizează programe educaţionale pentru pacienții cu diabet zaharat, în vederea prevenirii și informării legate de neuropatia diabetică și piciorul diabetic, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR) şi Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED).

www.neurodiab.org
www.facebook.com/neurodiab

bursa neurodiab

Leave a Reply

Your email address will not be published.