Cert este faptul ca in 2004, CET Iasi era pe profit, nu unul mare, dar oricum era pe plus. Dupa aproape 8 ani de administratie luminata unitatea a ajuns in pragul falimentului. In aceasta perioada au fost inghititi ca intr-o gaura neagra zeci de milioane de euro care nu s-au concretizat decat in pierderea masiva a numarului de abonati in ciuda tuturor masurilor restrictive si de multe ori abuzive de impiedicarea a debransarii de la sistem.
Bineinteles ca cei care au plecat nu au facut-o de fericire ca agentul termic soseste in casele lor la timp si in parametrii optimi, ci pentru ca apa calda la Iasi era rece, cum continua sa fie si azi si caloriferele incep sa se incalzeasca tarziu in toamna si se racoresc odata cu primii ghiocei.
In loc sa se fi investit bani in rezolvarea problemelor tehnice si intr-un management profesionist primaria a preferat sa se inglodeze in datorii pentru a achizitiona in fiecare an combustibil. Adica in loc sa se fi investit pentru solutionarea odata pentru totdeauna a acestui permanent cosmar al ieseanului nevoit sa se spele in lighean si sa tina caloriferul in brate, s-a preferat contractarea de datorii inrobitoare pentru consum.
Va trebui sa platim dobanzi poate chiar generatii de aici incolo pentru bani arsi in ultimele ierni. Epitetul incopententa este varianta blajina, mai curand ne putem intreba daca interesele personale si de partid nu au fost cele care au primat in tergiversarea acestei probleme, CET-ul fiind folosit drept moara pentru pusculita potentatilor zilei