Artificiile, alcoolul, frigul si singuratatea i-au bagat pe ieseni in spital, de Anul Nou

Numai la Spitalul de Urgente au ajuns in noaptea dintre ani peste 60 de ieseni. Daca unii dintre acestia au incercat sa se sinucida, altii si-au produs diverse leziuni "minuind" artificii sau au inghetat de frig. Primul bolnav adus in 2009 la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul "Sf. Ioan" facuse un infarct miocardic.

Cinci ieseni au incercat sa-si ia viata. In stare critica este o pacienta de 36 de ani din Popricani, adusa in coma toxica dupa ce a inghitit mai multe medicament.

"Este internata la ATI-Toxicologie, iar prognosticul este rezervat din cauza dozelor si tipului de medicatie ingerata. Datele de anturaj nu indica factorul declansator al gestului suicidar", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU.

Un alt pacient, in virsta de 21 de ani, din Iasi, a ingerat in scop autolitic peste 30 de comprimate medicamentoase. "Dupa masurile terapeutice de urgenta pacientul a declarat ca singuratatea a fost factorul determinant al gestului suicidar", spune Ciuhodaru.

urgente_revelionAlti doi pacienti si-au provocat leziuni pe miini si au avut nevoie de interventia chirurgilor plasticieni. Acestia au intervenit si pentru rezolvarea leziunilor provocate de petarde si artificii. Un barbat de 39 de ani din Tiganasi a ajuns la spital cu fracturi deschise la nivelul mainii drepte provocate prin explozia unei petarde, iar altul cu arsuri provocate de artificii la nivelul mainii stangi.

Alcoolul si temperaturile scazute au fost incriminate in cazul unei paciente de 78 de ani, hipotermica si cu degeraturi ce a fost internata dupa masurile de incalzire activa si pasiva in Clinica de Urgente Medicale. "Pacienta este fara domiciliu, iar prognosticul este agravat de patologia cardiaca concomitenta si carentele multiple ale acestei paciente. Alt pacient din Golaesti a fost adus din strada de catre Serviciul de Ambulanta, cu hipotermie si degeraturi grad II-III la nivelul mainilor bilateral", a adaugat Ciuhodaru.

Primul pacient ajuns la UPU in 2009 este in virsta de 40 de ani, din Iasi, si prezenta suspiciunea de infarct miocardic acut. Pacientul a ramas sub supravegherea medicilor.

Sursa: newsiasi.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.