Cine e pe scenă?

Pe scena Teatrului Naţional ,, Vasile Alecsandri” va apărea corpul de control al primului-ministru.

Ciuhodaru_TuMultiplele probleme legate de organizarea activităţii Teatrului Naţional ,,Vasile Alecsandri” au generat o stare conflictuală între actori şi conducere. Printre problemele semnalate se numără participarea deficitară la festivalurile naţionale şi internaţionale, lipsa accesării fondurilor europene, lipsa oricărei strategii, spectacolele cu deviz exagerat, ineficienţa programării spectacolelor, refuzul stagiilor de pregătire profesională şi abaterile de la regulile elementare de conduită.

corban-ciuhodaru-286x215Toate acestea au condus la numeroase blocaje ale activităţii teatrale precum şi la grave neajunsuri de imagine. În condiţiile în care nu au existat soluţii manageriale până în acest moment, am solicitat prezenţa corpului de control al premierului la Iaşi pentru a evalua şi rezolva aceste neajunsuri. În condiţiile în care Iaşul doreşte să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană, prezenţa corpului de control şi soluţionarea favorabilă a problemelor menţionate devine o urgenţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.