Doctorii motiunii

Federaţia Sindicatelor medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” este solidară cu mişcările sindicale care au loc în 27 octombrie în Bucureşti. Am fi vrut să fim în stradă, alături de colegii noştri sindicalişti, dar când 80.000 de oameni bat la porţile Guvernului şi ale Parlamentului României, considerăm că este nevoie de cineva care să le asigure sănătatea. Suferinţele românilor sunt şi aşa nemăsurat de mari, pentru a-i împovăra şi cu lipsa de acces la serviciul medical calificat.

În consecinţă, solicităm corpului medical să stea şi această zi în spitale, în aceleaşi condiţii improprii de lucru, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie de ajutor şi care luptă pentru drepturile salariale ale tuturor românilor.

În ce ne priveşte, solicităm doar să fim plătiţi pentru munca noastră - nu ne dorim ca exodul nostru să prefaţeze un genocid, având în vedere că nu toţi românii se pot trata în străinătate.

Îi rugăm pe medicii parlamentari care nu au lăsat halatul de spital la uşa Parlamentului să ne susţină şi acolo; considerăm lipsa lor de reacţie sinonimă cu complicitatea la neajunsurile unui sistem sanitar ajuns în staţia terminus!

Sperăm că solicitările noastre vor fi ascultate şi nu ni se va răspunde cu gaze lacrimogene, aşa cum am fost obişnuiţi cu ocazia incidentelor de la Spitalul Judeţean Brăila.

Dr. Florin Chirculescu
Preşedinte Federaţia Sindicatelor Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino”

Dr. Tudor Ciuhodaru,
Deputat de Iasi

One thought on “Doctorii motiunii

  1. Dr.Jivago

    Apropos!De ce mai este Boc si-n general acest guvern de marionete platit,daca ei urmeaza cu sfintenie idioteniile,pardon,indicatiile nepretuite ale F.M.I.-ului si ale lui Base?Consider ca am face o economie serioasa daca i-am plati direct pe cei care conduc cu adevarat Romania si nu pe aceste paiate triste!

Leave a Reply

Your email address will not be published.