Echipa din Iaşi este supranumită «CIRTITA»

Sunt citiva, îmbrăcaţi din cap până-n picioare în halate albastre şi înarmaţi fiecare cu câte un "balon AMBU", un instrument medical de care se folosesc ori de câte ori au de salvat, de cele mai multe ori la limită, viaţa vreunui sinucigaş.

Este vorba despre echipa de intervenţie a Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Ioan” din Iaşi, special creată în noiembrie 2007 pentru a-i păstra în viaţă pe cei care încearcă, din diferite motive, să-şi pună capăt zilelor.

“Rolul nostru are şi o latură de prevenţie. Încercăm să-i consiliem din punct de vedere psihologic pe cei slabi de înger, care vor să încheie socotelile cu viaţa”, ne-a mărturisit doctor Tudor Ciuhodaru, şeful echipei ieşene, unică în ţară, supranumită CIRTITA.

"S-a întâmplat în urmă cu două luni. Femeia de 47 de ani suferea de o depresie extrem de puternică. În momentul în care a fost adusă la spital se afla în stare critică după ce înghiţise o cantitate considerabilă de medicamente. Nu se afla la prima tentativă de a-şi pune capăt zilelor. De alte două ori până atunci încercase să se sinucidă. Norocul ei s-a numit de fiecare dată CIRTITA, membrii acestei echipe reuşind în ultima clipă să o readucă la viaţă. Acum se află într-un program de consiliere de natură să o determină să renunţe pe viitor la intenţii sinucigaşe", ni s-a confesat Ciuhodaru.

Un caz care se putea sfârşi tragic. O femeie care putea deveni o cifră într-o statistică. Conform cifrelor oficiale, în 2007 au avut loc, la nivelul judeţului Iaşi, peste 1.600 de tentative de suicid. Numărul înfiorător de mare al celor care, fie din motive sentimentale, fie din cauze sociale, au încercat să încheie socotelile cu viaţa i-a determinat pe medicii ieşeni, angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Ioan din Iaşi, să lanseze, în noiembrie 2007, proiectul CIRTITA.

"Fiecare sinucigaş în parte are o poveste cumplită. Scopul nostru este, după ce le salvăm vieţile, să-i determinăm să înţeleagă faptul că, indiferent cât de grele sunt momentele prin care trec, suicidul nu este, în nici un caz, o soluţie. Le acordăm toată atenţia de care au nevoie, le explicăm că întotdeauna există o şansă ca necazul pe care-l au să fie reparat, că merită să-şi trăiască viaţa până la capăt. Nu-i scăpăm din ochi şi ţinem o evidenţă strictă a celor care au ajuns pe masa de resuscitare. Este cunoscut faptul că orice sinucigaş care nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit intenţia va încerca din nou să-şi pună capăt zilelor. Noi am propus, în cadrul acestui proiect, înfiinţarea unei linii telefonice directe care să-i permită celui aflat la un pas de suicid să ia imediat contact cu noi", ne-a mărturisit Tudor Ciuhotaru (39 ani), iniţiatorul proiectului CIRTITA şi totodată conducătorul membrilor echipei.

Şeful “cârtiţelor” (foto dreapta) ne-a mărturisit şi că cea mai întâlnită formă de suicid e otrăvirea, urmată îndeaproape de cazurile de automutilare (auto-înjunghieri), precipitare (aruncarea în gol de la etaje superioare, autocombustie (categorie din care fac parte cei care îşi dau foc) şi spânzurare, formă mai rar întâlnită, în cazul căreia medicii sunt de cele mai multe ori neputincioşi.

Sursa: Click (Emil Simionescu)

Leave a Reply

Your email address will not be published.